Saturday 20th April 2019,
Federatia Romana de Rugby

Vali Calafeteanu: Am copilarit in cantonamentele de la Grivita

19 august 2015 First XV, NATIONALA

Este unul dintre veteranii echipei nationale pentru care a debutat in 2004, iar daca multele accidentari nu l-ar fi impiedicat, cu siguranta astazi ar fi cel mai selectionat dintre Stejari, jucator eficient atat ca mijlocas la gramada, cat si ca uvertura.

Valentin Calafeteanu a inceput rugbyul la Grivita, echipa unde a evoluat si tatal sau, inca din anii junioratului avand parte de succese, pentru ca dupa ce a trecut la Metrorex sa castige an de an titlul de campion national, fapt care l-a facut sa uite prima pasiune, fotbalul.

In 2004 a facut parte din echipa nationala U20, care s-a impus la Campionatul Mondial, esalonul secund, disputat in Africa de Sud, dupa o finala cu Uruguay, in care a marcat o transformare si sase lovituri de pedeapsa. Tot in acelasi an a contribuit la victoria din finala Campionatului European impotriva Georgiei, cand a concretizat doua penalitati.

La seniori Valentin Calafeteanu a debutat ca jucator al lui Dinamo Bucuresti, dupa trei titluri cucerite alaturi de alb-rosii in perioada 2004-2010 transferandu-se la Arad, de unde apoi impreuna cu Burcea, Fercu, Lemnaru si Rus a ajuns la Timisoara, contribuind decisiv la succesele din ultima perioada a echipei din Banat.

In 2011, la prima editie a SuperLigii CEC Bank, Calafeteanu a fost cel mai eficient marcator de puncte, 196 la numar, de atunci el ducand in fiecare an lupta pentru suprematie cu Florin Vlaicu, care s-a impus in ultimele trei editii, de partea demiului fiind insa cele doua trofee de campion cucerite cu Timisoara Saracens.

Alaturi de Selectionata Bucurestiului, Bucuresti Oaks si apoi Lupii Bucuresti si-a trecut in palmares 22 de prezente in competitiile europene inter-cluburi, mai precis in Challenge Cup, fiind autorul a unei transformari si zece lovituri de pedeapsa.

Debutul sau la echipa nationala s-a consemnat in 2004, la o partida test contra Japoniei, si pana in prezent a adunat 73 de selectii, un titlu de campion in Cupa Europeana a Natiunilor si alte trei in IRB Nations Cup, respectiv World Rugby Nations Cup.

Multitudinea de accidentari fac ca in acest moment purtatorul tricoului cu numarul noua al Stejarilor sa nu fie liderul selectiilor, de-a lungul anilor acesta suferind o fractura de clavicula, o alta la antebratul drept, pentru ca partida de la Cupa Mondiala din 2011 contra Scotiei sa o rateze din cauza unei pancreatite.

Vali Calafeteanu se pregateste in prezent pentru participarea la cea de-a treia Cupa Mondiala, anterioarele doua fiind in 2007 si 2011, iar depre el am aflat mai multe intr-un scurt interviu:
-Cand ai inceput sa practici rugbyul ?
-La varsta de opt ani. A fost ceva firesc pentru mine, caci am mostenit pasiunea pentru rugby de la tatal meu, alaturi de care participam la antrenamentele, meciurile si chiar cantonamentele echipei RC Grivita.

-O intamplare interesanta din cariera ta, care ar fi aceea?
-Pe vremea junioratului in aceeasi saptamana urma sa particip atat la finala campionatului de rugby, cat si sa dau probe pentru o academie de fotbal. Initial din 300 de participanti am ramas in ultimii 30, din care apoi s-au ales 10 pentru academia de fotbal. Eu nu m-am regasit in cei 10 si asa am disputat finala campionatului de rugby si am ramas in acest sport.

-Cum vezi participarea la Cupa Mondiala din Anglia ?
-Imi doresc sa fie o editie marcanta pentru rugbyul romanesc. Sper sa am evolutii cat mai bune si sa pot ajuta echipa in obtinerea unoer rezultate de prestigiu, pentru ca Stejarii pot obtine obiectivul propus.

-Pentru viitor care sunt planurile tale?
-Ca jucator doresc sa particip la Cupa Mondiala din 2019, iar apoi sa ofer rugbyului care m-a format din toate punctele de vedere experienta mea in calitate de antrenor.

Valentin Calafeteanu
Data si locul nasterii: 25.01.1985, Bucuresti
Post: Mijlocas la gramada, Mijlocas la deschidere
Echipe de club: RC Grivita Bucuresti, Metrorex Bucuresti,Dinamo Bucuresti, CSU AV Arad, Timisoara Saracens
In echipa nationala: 73 de selectii, 213 puncte (12e, 27tr, 32lp, 1dg), a debutat in 2004 (Romania-Japonia, Partida Test)
Are doua prezente la Cupa Mondiala: in 2007 (4 partide, 1 transformare) si 2011 (3 partide)

3,842 total views, 4 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

2 Comments

  1. Ciprian Birtea 21 mai 2017 at 0:25

    A fost colegul meu de clasă la școala primară, deci în clasele I-IV. Nu era foarte înalt pe atuncea, dar era foarte puternic. Nu știam la vremea aceea că practică Rugby dar vedeam că e în formă.

Leave A Response