Bryan Habana

Costurile cu intretinerea stadioanelor depasesc mult puterea de cumparare a fanului de fotbal sud-african

Oficialitatile sud-africane au cata­logat organizarea Campionatului Mondial de Fotbal drept un succes economic, exprimat in locuri de munca temporare in constructii si intr-un numar mai mare de politisti angajati. Totusi, pentru ca stadioanele sa nu aiba soarta colosilor industriali din Europa de Est este nevoie de ajutorul rudei mai sarace la nivel mondial a fotbalului, rugby-ul, sport cu o audienta mult mai mare in Africa de Sud.
Nici nu s-a incheiat bine Campionatul Mondial de Fotbal ca presedintele sud-african Jacob Zuma s-a gra­bit sa declare competitia un succes economic. El si-a argumentat declaratia pe cifre: investitiile de aproximativ 5,5 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, au creat 66.000 de noi locuri de munca in con­structii, iar banii cheltuiti pe securitate au condus la majorarea cu 40.000 a numarului de politisti. To­tusi, sa cheltuiesti 5,5 miliarde pentru 66.000 de slujbe cu caracter temporar si 40.000 de politisti pentru care trebuie sa gasesti surse de fi­nantare si in viitor cu greu poate fi catalogat drept un succes economic. De altfel, Christopher Hart, economist-sef la Investment Solutions, a recunoscut ca evenimentul in sine nu a fost profitabil din punct de ve­dere financiar, insa a precizat ca ima­ginea pozitiva creata in lume Africii de Sud este „nepretuita” si poa­te conduce la un boom inves­­titional in viitor. Ce diferenta fata de estimarile consultantilor Grant Thornton din 2004, cand FIFA a acordat organizarea Campionatului Mondial din 2010 statului african, potrivit carora costurile cu infrastructura ar fi fost de 300 de milioa­ne de dolari, iar be­neficiile ar fi condus la o crestere a PIB-ului cu 2,9 mi­liarde de dolari!

Stadioane

Rugby-ul, un sport mai scump
Stadioanele construite vor aduce costuri suplimentare de intretinere in perioada urmatoare, ca urmare a cererii solvabile reduse de fotbal in Africa de Sud. Salvarea ar putea veni din partea rugby-ului. Chiar daca fotbalul este sportul cu cei mai multi fani in randul majoritatii populatiei sarace de culoare, consumatorii cu dare de mana din clasa de mijloc prefera rugby-ul si cricket-ul.
„Problema cu fotbalul in Africa de Sud este aceea ca nu este un sport care sa beneficieze de sustinatori dis­pusi sa plateasca si de sponsori po­tenti financiar”, sustine Jean-Fran­cois Mercier, economist la Citi­group Inc. din Johannesburg. „Rug­by-ul insa este. Folosirea unora dintre cele zece stadioane pentru gaz­dui­rea meciurilor de rugby poate aju­ta la acoperirea costurilor de intretinere a acestora”, afirma expertul financiar. Iar solutia ar putea fi aplicata rapid, cu atat mai mult cu cat Fede­ratia de Rugby sud-africana a anun­tat deja ca meciul dintre Spring­bocks si All Blacks (Noua Zeelanda), programat la numai la o luna de la terminarea Campionatului Mondial, pe 21 august, se va desfasura pe Soccer City. Stadionul de 94.000 de locuri, care a costat jumatate de mili­ard de dolari, a gazduit meciul de deschidere si finala dintre Olanda si Spania a Campionatului Mondial.
Cel putin la nivel de echipa na­tionala, propunerea pare a le surade organizatorilor competitiilor de rug­by din Africa de Sud. Profiturile ar putea primi un impuls considerabil prin mutarea meciurilor din Tur­neul celor Trei Natiuni de pe Elis Park, arena cu o capacitate de numai 62.000 de locuri, pe cele 10 stadioa­ne-gazda ale Campionatului de Fot­bal, cu atat mai mult cu cat capacita­tea acestora a fost restransa ca ur­mare a alocarii unor sectoare intregi pre­sei si inlaturarii scaunelor care ob­structionau activitatea acesteia.
Pentru a compara profitabilitatea celor doua sporturi e suficient de precizat ca, in timp ce biletele pentru meciul amical dintre Africa de Sud si Columbia, de pe 27 mai, au costat doar 40 de rand, biletele la confruntarea de rugby de pe 12 iu­nie dintre Springboks si Franta au variat intre 100 si 400 de rand. Iar costurile anuale de intretinere a celor 10 stadioane vor fi de 350-500 de milioane de rand, estimeaza Udesh Pillay, co-autor al studiului „Dezvoltare si Iluzii: Mostenirea Urbana a Campionatului Mondial de Fotbal din 2010”. In opinia sa, ar fi nevoie de 12-15 evenimente spor­tive cu casele inchise si bilete van­dute la un pret cuprins intre 200 si 250 de rand pentru a rentabiliza are­nele. Pentru un meci de fotbal fanii sud-africani sunt dispusi sa plateas­ca insa de 5-6 ori mai putin. Iar construirea stadioanelor a costat 16 mili­arde de rand.

Visuri olimpice
Presedintele Jacob Zuma isi pas­treaza insa optimismul. „Exista planuri pentru utilizarea stadioanelor si dupa terminarea Campionatului Mondial. Cred ca nu ar fi nimeni ca­re sa spuna nu organizarii Jocurilor Olimpice de catre Africa de Sud, pentru ca avem deja facilitatile. Am putea solicita organizarea evenimentului”, a afirmat Zuma. Aceasta ar fi singura sansa, pentru ca gazduirea meciurilor din Prima Liga sud-afri­cana pe cele zece stadioane nu este deloc profitabila.
„Va fi dificil sa utilizam toate aces­te arene constant”, sustine Kjetil Siem, presedintele executiv al Ligii. „Daca vom organiza finala cupei sau derby-urile campionatului pe aceste arene si vom reusi sa le umplem pe jumatate, ne vom declara mai mult decat multumiti”, a spus Siem.
Cele mai iubite cluburi din Afri­ca de Sud – Orlando Pirates, Kaizer Chiefs si Mamelodi Sundowns – se afla toate in provincia Gauteng, care include Johannesburg si Pretoria. Meciurile organizate in alte provin­cii beneficiaza de o audienta extrem de scazuta. De aceea, un meci al Springboks in Soweto ar putea fi pri­mul pas catre utilizarea stadioanelor atat pentru meciurile de rugby internationale, cat si pentru gazduirea Tur­n­eului Super 15 dintre echipele pro­vinciilor din Africa de Sud, Aus­tra­lia si Noua Zeelanda.

Elefantii albi
O rezistenta puternica vine tocmai de la aceste echipe, care detin pro­pria lor infrastructura. Arena de 70.000 de locuri Moses Mabhida din Durban, pe care s-au desfasurat me­ciu­rile Campionatului Mondial, se afla in vecinatatea stadionului de rug­by Absa Stadium, care va gaz­dui meciurile din Super 15 ale echipei Sharks, ce a terminat in ul­t­imul sezon pe locul al noualea al competitiei.
„Am facut un business-plan pe baza datelor pe care oficialitatile ni le-au pus la dispozitie, dar acesta nu a stat in picioare”, afirma Theuns Roodman, presedintele executiv al Federatiei de Rugby a Provinciei de Vest, care detine propriul sau stadion in Cape Town, Newlands. „N-am pu­tea supravietui. Federatia de Rugby are o casa si va locui in ea”. Partea buna este ca arenele Ellis Park, Loftus Versfeld din Pretoria si Free State din Bloemfontein au fost deja folosite pentru a gazdui meciuri din Super 15. In schimb, stadioane precum Mbombela din Nelspruit, Peter Mokaba din Polokwane, Nelson Man­dela din Port Elizabeth sau Royal Bafokeng din Rustenburg nu sunt deloc in apropierea unor loca­litati cu echipe de rugby participan­te la competitie.
„Unele dintre cele zece stadi­oane sunt adevarati elefanti albi”, crede Patrick Bond, economist la Centrul pentru Societate Civila din Durban. „Cum vor putea acestea vreodata sa-si mai umple tribunele du­pa flu­ie­rul final al Campio­na­tului Mon­dial?”, este intrebarea re­torica de pe buzele tuturor sud-afri­canilor, nu nu­mai de pe cele ale lui Patrick Bond.

Sursa & Foto: Saptamana Financiara

Federatia Romana de Rugby

FRR este alaturi de arbitrul international Gheorghe Sabau din Cluj care trece prin momente delicate datorita pierderii sotiei sale, Mariana.

Mariana Sabau a decedat vineri noaptea la varsta de 53 de ani, dupa o lunga suferinta.

FRR transmite sincere condoleante familiei indurerate.

Dumnezeu s-o ierte!

Turneul Cetatilor

In perioada aprilie – iulie 2010 in zona Brasovului s-a desfasurat Turneul Cetatilor, competitie care a strans la start sapte echipe din sapte cetati.

“Unul din obiectivele competitiei a fost cunoasterea istoriei tarii Barsei. Al doilea obiectiv a fost promovarea unui sport remarcat in istoria domeniului prin prima medalie olimpica a Romaniei obtinuta in 1924 la Jocurile Olimpice de la Paris. Rugby tag este o forma noncontact a jocului de rugby, oferind foarte mare placere si distractie atunci cand il joci si este foarte usor sa il inveti si sa il predai. In absenta terenurilor cu iarba din curtile scolilor, rugby tag este o alternativa perfecta pentru a practica jocul de rugby. Ideea este ca elevii sa invete regulile de baza ale acestui sport si sa fie atrasi de frumusetea rugbyului. Acest turneu va ajuta la dezvoltarea abilitatilor de comunicare intre elevii diferitelor comunitati, formarea unei atitudini de respect, responsabilitate, munca in echipa. Cunoasterea istoriei comunitatilor prin care a trecut caravana sportiva a imbinat spiritul competitiei sportive cu dorinta de explorare si cunoastere. Acest tip de activitate interdisciplinara este mult mai util in educatia elevului eliminand o eventuala monotonie a unei discipline”, spune profesorul brasovean Daniel Petrule, initiatorul proiectului.

Etapele proiectului
Elevii celor sapte echipe participante s-au intalnit in fiecare cetate aleasa. Gazdele au prezentat si au vizitat impreuna cu jucatorii obiectivele turistice ale localitatii respective. Echipele s-au deplasat apoi la locul unde se desfasurau meciurile pentru sedinta tehnica. Aici s-au tras la sorti grupele precum si ordinea in care se vor desfasura meciurile. Dupa masa, siesta s-a facut in cetate adunand hartiile gasite pe jos in saci de plastic.

Daniel Petrule

„Le multumesc mult partenerilor implicati in acest proiect. Consiliul Judetean Brasov, Primaria Sanpetru, Federatia Romana de Rugby, Inspectoratul Scolar Judetean Brasov, Walmark, Scoala Generala Sinpetru, Scoala Generala nr. 1 Rasnov, Scoala Generala Harman, Scoala Generala Halchiu, Scoala Generala Cristian, Scoala Generala Prejmer, Scoala Generala Ghimbav, primariile din Rasnov, Harman, Halchiu, Ghimbav, Prejmer, Scoala Populara de Arta, Palatul Copiilor din Brasov, ONG SOS Terra si Revista Tara Barsei. Fiecare a avut rolul sau in aceasta actiune. Spre exemplu Walmark ne-a dat vitamine pentru participanti, Scoata de Arta a facut peste 1.000 de fotografii la fiecare etapa, Palatul Copiilor a realizat sculpturi pentru premii, ONG-ul SOS Terra ne-a ajutat la ecologizare. La inceputul turneului, in urma cu vreo trei luni scolile din sase cetati nici nu stiau ce inseamna rugby tag. Pentru acest lucru a trebuit ca impreuna cu elevii Scolii Generale Sanpetru sa facem demonstratie de rugby tag in fiecare scoala. Dupa fiecare demonstratie am impartit fiecarei echipe echipamentul corespunzator pentru a putea juca aceasta varianta de rugby. Toate aceste echipamente au fost primite din partea FRR. Pentru ca trebuia ca acest sport sa il popularizam, ca si organizator am decis ca la sfarsitul acestui turneu sa nu fie declarata castigatoare nici o scoala. Imi doresc ca la anul sa exind proiectul si in cetatile din locatatile Bod, Bran, Feldioara, Codlea, Maierus, Rotbav si Vulcan”, a precizat Daniel Petrule.

Federatia Romana de Rugby

Reprezentantii familiei Gradinaru si cei ai FRR s-au intalnit vineri cu reprezentati ai clubului aradean, ai serviciului judetean de Ambulanta Arad si IFRA Romania pentru a discuta despre soarta lui Alexandru.

Avand in vedere ca ingrijirea mijlocasului la gramada de la Arad va necesita sume importante, FRR se va implica si mai activ ca pana acum in colectarea de fonduri pentru Alex.

La Oradea, la Spitalul Pelican, sportivul este bine ingrijit din punct de vedere medical dar o spitalizare pe termen lung in aceasta institutie necesita foarte multe resurse financiare. In acest moment Alexandru are nevoie de terapie intensiva 24 ore pe zi. Posibilitatea de a fi ingrijit la domiciliu este exclusa.

Tinand cont de faptul ca prognosticul pe termen lung este extrem de rezervat, toti cei prezenti la intalnire au fost de acord ca trebuie sa se gaseasca o solutie viabila (medical si financiar) de sustinere a lui Alex pe termen scurt si mediu.

Intre timp se va cauta o solutie de sustinere financiara pentru spitalizarea lui Alex pe termen lung.

Csaba Gal, mirele, doborand doi namibieni

Centrul echipei nationale de rugby si al echipei din Baia Mare, Csaba Gal, s-a casatorit duminica la Cluj.

FRR ureaza tinerei familii Gal traditionalul Casa de piatra.

Ion Gheorghe Tarzan

Sacrificiile din spatele performantelor sunt un subiect tabu printre sportivi si cei care ii pregatesc. Fiindca cei mai multi dintre performeri sfarsesc “cariera de arme” la doar 30-35 de ani. Si incheie viata mult mai repede si in dureri mai mari decat multi dintre semenii lor. Iar asta, fiindca sacrificiile facute pentru o medalie, o renta viagera sau pur si simplu placerea de a fi cel mai bun isi spun cuvantul. Insa uneori aceste “compromisuri” se platesc prea scump.

Fostul capitan al echipei nationale de rugby Ion Gheorghe “Tarzan” nu a orbit decat o data in viata. Pentru doua saptamani doar. In ‘92, dupa meciul dintre Romania si Franta, un munte de suferinta s-a oprit fix deasupra lui, cand trei adversari l-au stopat urcandu-se cu crampoanele pe fata lui. Sase copci sub pleoapa si noua la ureche. A strans din dinti si a mers mai departe. Si nu a paralizat decat pentru doua saptamani. Asta dupa o alta partida purtata de Nationala Romaniei in fata Spaniei. A cazut in cap la o gramada. Coaste rupte si o entorsa cervicala la doar 2 mm de maduva spinarii. Sfarsitul carierei? Nici vorba, antrenorul s-a trezit cu el asa ranit si purtand guler cervical in cantonament. Venise sa se pregateasca pentru meciurile de calificare la Cupa Mondiala din Africa de Sud ‘95.

Dupa numarul ranilor capatate, in mai mult de doua decenii in sportul cu mingea ovala, Gheorghe “Tarzan” este cosmarul oricarui medic care trebuie sa-l consulte. Dar si o legenda vie printre rugbistii romani pentru determinarea cu care lupta, uneori la propriu, pe teren pentru minge. Oasele rupte sunt doar o parte a marturiei acestui lucru. “La noi, o arcada sparta, un nas rupt, un dinte scos nu insemna nimic. Te cosea doctorul si fugeai inapoi. Cand esti purtatorul balonului, te gandesti cum sa pasezi, cum sa traiasca balonul, sa avansezi. Cand vine ala, nu esti atent la el… bine, te uiti si la el, dar iti vine unul din lateral, unul din spate si praf te-au facut. Tu trebuie sa te gandesti doar cum sa faci sa traiasca balonul.”

Avea 34 de ani cand staff-ul tehnic al nationalei a intrat in vestiare sa anunte ca cine va juca meciurile de calificare ale Romaniei la Cupa Mondiala va pleca in Africa de Sud. Tarzan mai avea gatul sustinut doar de o bucata de plastic. Asta insa nu l-a impiedicat nici pe el, dar nici pe antrenorii lui sa intre pe teren. Pentru el era ultima sansa in viata de a merge la o Cupa Mondiala, chiar cu riscul de a paraliza complet si definitiv de data asta, iar pentru presedintele federatiei si pentru cei trei antrenori, doar meciurile castigate contau. Singurul care ar fi spus “nu” atunci ar fost medicul de lot, dar si acesta s-a dat batut dupa ce a vazut pozitia celorlalti. “… Daca vrei sa joci pe semnatura ta…”, isi aminteste fostul international ca a auzit de la doctor.

Cum juca in linia I pe mijloc, chiar in inima jocului, socurile pe care le prelua la contactele cu adversarii lui directi pe teren l-au facut sa se intrebe cum va iesi de pe teren: pe picioare, in carucior sau pe targa? “La fiecare intrare strangeam din dinti si ma intrebam: «Mi-a trosnit? Am ramas oare paralizat?» (…) Dar uite ca mi-am pus sanatatea la bataie si nu am ajuns acolo…” si rade parca incurcat si se mira cum a scapat atunci cu bine si a ajuns in viata pana la 50 de ani. Doar ca acum are nevoie de cateva minute bune sa isi revina dupa ce se ridica de pe scaun sau banca. Iar tendoanele si circulatia de la picioare il tradeaza mai tot timpul. “… Pana imi revin, merg de zici ca sunt robot”. La fel ca si spatele pe care trebuie sa-l indrepte in fiecare dimineata dupa ce se trezeste.

Drept “podoaba” pe scalp are niste cicatrice adanci si late, parca trase cu plugul de adversarii lui. “Inainte se intra cap in cap la gramada, ziceai ca spargi lemne, «poooc!», asa se auzea. Au fost jucatori care au murit pe terenul de rugby. Au cazut in cap si si-au rupt gatul. Un Iordan de la Dinamo,
D-zeu sa-l ierte! Un Ontu de la Iasi, pare-se, care juca postul meu…”.

Nu se ferea nici el, dar nici antrenorii nu prea il lasau in pace. “Aveau nevoie de mine acolo. Eu am fost capitan de echipa la Dinamo ani de zile. Am fost si la nationala. Am jucat linia I, care asta nu o face oricine.” Iar, datorita pozitiei sale in echipa, accidentele nu “prea trebuiau” sa conteze. “Pai daca erai lovit si medicul iti spunea «dom’le, stai o luna de zile» la doua saptamani (n.r. – antrenorul) iti zicea «Ce, nu poti? Hai, pleaca acasa!», asta era mentalitatea. Mentalitate de idioti. Ei sa fie bine si sa aiba rezultate. Jucatorii erau niste cobai.” Dar printre atatea compromisuri facute sanatatii pentru performanta a intalnit totusi si exceptii. Rare, dar erau. “Erau si doctori care aveau coloana vertebrala si, cand incepea antrenorul sa tipe la ei: «Doctore, ce facem cu asta?! Pai, avem nevoie de el, nu stiu ce…», ii spuneau: «Nu! Ca il nenorocim». Pe majoritatea antrenorilor nu ii interesa.

Ei voiau sa te faci bine cat mai curand si nu 100%, ci 70%-80%, sa intri si sa joci. Era o chestie foarte frecventa daca aveau nevoie de tine.” Cu toate astea nu regreta nimic din ceea ce a facut, spune doar simplu ca si-a facut treaba pentru care se pregatise o viata. Insa nu mai recunoaste la nici unul dintre sportivii de azi performantele sale. Si nici dedicatia pe care o aveau cei de atunci pentru acest sport dur. Cat despre sangele nou care sa preia stafeta: “De unde?”, se intreaba singur Gh. “Tarzan”: “… inainte se faceau trialuri la echipa nationala. Se strangeau cate 60 de jucatori si jucau pana ramaneau 40. Din 40 ramaneau 30 si asta era lotul. La plecarea in turneu ramaneau 28 sau 25. Cei mai buni dintre cei mai buni”. De aceea, poate, ranile ca si performantele sportive au ramas in trecut, crede dansul.

“La rugby, daca nu esti pregatit 100%, un accident minor poate sa conduca la un rezultat foarte grav”, pare sa il completeze pe fostul rugbist doctorul Dan Tanase, in cabinetul dansului de la Spitalul Floreasca Bucuresti. S-a ocupat 15 ani de oasele rupte sau indoite ale rugbistilor de la Dinamo si Nationala. Acum le repara pe cele ale schiorilor din lotul olimpic. Aproape toti sportivii, dupa incheierea activitatii competitionale, au mari probleme de sanatate, spune dansul. “Spre exemplu, schiul este deja dus catre limita de organizatori. Schiuri care prind viteze foarte mari, partii extrem de abrupte. Sunt factori care tin de competitia in sine. In clipa de fata, aproape toti schiorii alpini romani pe care i-am vazut sunt operati de rupturi de ligamente, cu o singura exceptie.”

Cum poate rani prea multa dragoste de sport
“Uneori exista aceasta contradictie intre latura medicala si cea tehnica, pentru ca antrenorul, mai ales daca a investit timp si bani in pregatirea unui sportiv in momentul in care asteapta performanta sa fie blocat de un diagnostic medical. Si poate nu-i convine. Dar daca sportivul este constient si tine la imaginea si viata lui nu poate sari peste parerea medicului”, spune Elisabeta Pufulete, medic cardiolog care a servit 40 de ani interesele medicale ale sportivilor in Institutul de Medicina Sportiva Bucuresti. Tot dansa adauga ca, daca ar trebui puse in balanta agravarea suferintei ori chiar un accident dramatic cu eventuala performanta sportiva, ar trebui sa primeze riscul.

Sursa: JURNALUL NATIONAL
Autor: Ionut Ivan
Foto: Dragos Stoica

Inside

Fratii Michel and Nicolas Arribehaute au realizat un documentar care prezinta drumul francezilor de la Biarritz pana in finala Heineken Cup.

Filmul se numeste Inside si producatorii sai spera sa il lanseze la inceputul noului sezon din Top 14. Filmul va avea subtitrari in engleza si spaniola.

Cei doi regizori au stat cu echipa de la primul meci disputat in Heineken Cup si au surprins majoritatea evenimentelor din viata unei echipe la care publicul larg nu are acces.

“The best adventures are lived from the inside” este sloganul ales de fratii Arribehaute pentru acest film.

Trailerul filmului:

Campania DONEAZA

“Una dintre cele mai importante probleme din spitalele romanesti este lipsa sangelui.

Federatia Romana de Rugby continua Campania Doneaza prin care jucatori, oficiali si suporteri pot dona sange pentru cei aflati in suferinta. Astfel va asteptam luni 10 mai la noi acasa, intre 08:30 si 11:30, in b-dul Marasti 18 – 20, pentru a va alatura campaniei!

Prima actiune de recoltare a avut loc luni, 01 februarie 2010, la sediul Federatiei.

De retinut: Nu trebuie sa consumi bauturi alcoolice inainte de donare (24 de ore). Iti recomandam sa servesti micul dejun inainte de donare.”

Dr. Alin Popescu
Coordonator medical FRR

Florica Murariu

Familia fostului international Florica Murariu, impreuna cu autoritatile locale din comuna Mitoc, judetul Botosani, si Federatia Romana de Rugby vor inaugura in iunie un muzeu in localitatea natala a jucatorului.

La deschidere, care va avea loc in saptamana de dinaintea meciului Romaniei de la Botosani de pe 5 iunie, vor participa si actualii jucatori ai echipei nationale.

Mai mult, scoala din Mitoc va purta numele lui Florica Murariu. Initiativa i-a apartinut lui Constantin Murariu, fratele jucatorului.

“Prin acest muzeu doresc sa cinstesc memoria jucatorului Florica Murariu. Pentru tot ce a facut Florica Murariu pentru rugbyul romanesc cred merita aceasta cinste. Am dorit ca acest muzeu sa fie in casa parinteasca dar domnul primar a dorit ca Muzeul Florica Murariu sa fie in sediul Primariei”, a precizat fratele fostului capitan al echipei nationale.

Cei care poseda materiale despre jucator si care doresc sa le doneze pentru muzeu o pot face la sediul FRR din Bulevardul Marasti.

Florica Murariu 1955-1989
- capitan al echipei Steaua si al echipei nationale
- a castigat 10 titluri de campion national
- 69 de selectii pentru Romania
- a participat la prima Cupa Mondiala din 1987
- a fost in teren la victoriile Romaniei cu Franta, Italia, Tara Galilor, Scotia
- a fost cooptat in Selectionata Mondiala cu ocazia Centenarului Rugbyului Galez desfasurat pe Arms Park
- a participat la 12 editii ale Campionatului European (FIRA) – trei dintre ele castigate
- maestru emerit al sportului
- ofiter MApN
- a fost impuscat in timpul Revolutiei din 1989

Foto: Arhiva jucatorului

Jocurile Olimpice de la Paris, 1924

In urma cu 86 de ani nationala de rugby a Romaniei intalnea Franta la Jocurile Olimpice. Romanii erau invinsi atunci cu 59-3.

In cel de-al doilea meci echipa noastra a fost infranta si de Statele Unite ale Americii cu 37-0.

SUA avea sa invinga si Franta si sa castige titlul olimpic.

Desi Romania a pierdut ambele meciuri a reusit sa obtina medalia de bronz, din cate se pare prima medalie olimpica pentru sportul romanesc.

Romanii erau invitati pentru a doua oara la un turneu international de rugby.

Franta – Romania: 59-3
Stadion: Colombes
Spectatori: 15.000

Romania: Dumitru Armasel (Stadiul Roman), Eugen Sfetescu (Stadiul Roman), Sorin Mihailescu (Sportul Studentesc) – Tudor Marian (Tennis Club Roman), Paul Nedelcovici (Sportul Studentesc) – Iosif Nemes (Stadiul Roman), Sterian Soare, Mihai Vardala (Stadiul Roman) – Atanase Tanasescu (Tenis Club Roman), Ion Garlesteanu (Stadiul Roman) – Paul Vidrascu (Tenis Club Roman), Mircea Sfetescu (Stadiul Roman), Niculae Marascu (Stadiul Roman) (C), Gheorghe Bentia (Stadiul Roman) – Florian Tudor

A inscris: Florian Tudor 3p (eseu)

SUA – Romania: 37-0
Stadion: Colombes

Romania: Dumitru Armasel (Stadiul Roman), Eugen Sfetescu (Stadiul Roman), Sorin Mihailescu (Sportul Studentesc) – Tudor Marian (Tennis Club Roman), Ion Garlesteanu (Stadiul Roman) – Iosif Nemes (Stadiul Roman), Sterian Soare, Mihai Vardala (Stadiul Roman) – Atanase Tanasescu (Tenis Club Roman), Puia Volvoreanu – Paul Vidrascu (Tenis Club Roman), Mircea Sfetescu (Stadiul Roman), Niculae Marascu (Stadiul Roman) (C), Gheorghe Bentia (Stadiul Roman) – Florian Tudor

Sursa: “Povestea a 311+159 meciuri” – Constantin Zamfir