Sorin Socol, la balon

Ana Maria Breban va cina cu capitanul echipei nationale de rugby, Sorin Socol, pe 8 martie.

Ea este castigatoarea concursului al carui premiu consta intr-o cina cu capitanul Stejarilor.

FRR le multumeste si celorlalte participante la concurs.

Concurs

84% din cititorii frr.ro doresc o mascota la meciurile nationalei disputate pe Stadionul National Arcul de Triumf. Daca cititorii au decis acest lucru, tot lor le revine “sarcina” de a propune si o varianta de mascota.

Federatia Romana de Rugby asteapta propuneri pentru alegerea unei mascote la adresa media@frr.ro, pana vineri, 19 februarie 2010.

Explica-ne in mail de ce propunerea ta este cea mai potrivita si poti castiga un echipament complet al echipei nationale.

Constantin Codreanu si Alin Petrache

Constantin Codreanu a primit ieri premiul oferit pentru concursul “(In)scrie un eseu” chiar de la presedintele FRR, Alin Petrache.
www.frr.ro multumeste tuturor celor care au trimis eseuri pentru concurs.

“Sa castigi un concurs organizat de Federatia Romana de Rugby e o bucurie imensa”, spune autorul eseului castigator.

“Odata descoperit concursul “(In)scrie un eseu” pe site-ul Federatiei Romane de Rugby (www.frr.ro), am fost constient de faptul ca e o ocazie extrem de binevenita pentru promovarea unui sport de care m-am indragostit fara cale de scapare. Am incercat sa imi incurajez prietenii (atat online – prin blog, Twitter si Facebook, cat si offline) sa se inscrie la concurs. Am participat si eu, sperand sa trec de simplul principiu coubertinian si sa ma procopsesc cu frumusetea de premiu promis castigatorului. Am aflat rezultatul concursului pe contul de Twitter al FRR, iar, ulterior, am fost contactat de Directorul de Comunicare al Federatiei Romane de Rugby, si am fost invitat sa imi ridic premiul.
Sa castigi un concurs organizat de Federatia Romana de Rugby e o bucurie imensa. Sa primesti premiul de la presedintele FRR, la sediul Federatiei, dupa un minishootting fulgerator de dragul imortalitatii, e o bucurie de nedescris.
Am inteles ca FRR va organiza in viitorul apropiat si alte concursuri si nu pot decat sa ma bucur de aceasta noua metoda de revigorare a interesului fanilor de rugby din Romania pentru acest sport minunat, mai ales ca premiile vehiculate par a fi si mai ispititoare pe viitor. Multumesc inca o data FRR pentru premiu si le urez sa faca fericiti cat mai multi fani ai rugby-ului in 2010″, a declarat castigatorul concursului nostru.

Imi place sa descopar realitati care arata intr-un fel total diferit de cel in care mi-l trasasem-definisem eu prin analogii si presupuneri. La fel a fost si cazul cu primul meu meci de rugby urmarit nu in fata unui ecran TV, ci cu ochii lipiti de ecranul gazonului, cu aplauze si scandari inlocuindu-mi telecomanda, un scaun de plastic in loc de canapea, alaturi de alte cateva sute de urmaritori galagiosi si respectuosi in acelasi timp.
Era 28 februarie, 2009. “Stadionul Arcul de Triumf”. Romania-Rusia.
Totul a inceput odata cu intonarea imnurilor celor doua nationale. Dintr-un reflex inoculat de-a lungul existentelor mele prin peluze fotbalistice ros-albastre, ma pregatisem voios de niste fluieraturi si declartii de dragoste exprimate in trasee geografic-descendent-genitale la adresa rusilor. Si, tocmai atunci cand imi umflasem plamanii cu ura artificiala, dar necesara pentru a ridica moralul ehipei noastre (credeam eu!), am fost uimit sa constat ca nimeni nu maraie, nu sare si nu fluiera la adresa rusilor si a mamelor acestora. Dimpotriva, la finalul imnului s-a aplaudat.
Dat peste cap de acest inceput ciudat al ostilitatilor, m-am asezat cu gandul la bucuria unor seminte – provizii esentiale pentru un meci urmarit din tribunele oricarui stadio. Dar am fost descurajat de cei doi oameni de rugby iubitori cu care m-am insotit la meciul respectiv. Cica, nu se cuvine. Hai, dle, da-o-ncolo de treaba! Chiar asa?
Inghetat de aceasta corectitudine care imi strivea fara mila statornicele mele teze cu privire la comportamentul unui suporter adevarat, ma pitisem in asteptarea unor reclamatii zgomotoase la adresa adversarilor in cazul unor lovituri libere, promitandu-mi sa ma manifest cat mai zgomotos posibil. Nu, dle, lumea nu a scandat si nu a fuierat, lumea a aplaudat.
Fara injuraturi, proteste la adresa arbitrului si alte celea. Era o atmosfera plina de un fair-play iesit din comun pentru cineva care a consumat stadionic doar meciuri de fotbal pana atunci.
“Una e la televizor, alta e pe stadion” asta a fost replica unui pusti de vreo 10 ani atunci cand taica-sau l-a intrebat daca ii place meciul si asta ar fi si explicatia pe scurt a felului in care a rezultat suprapunerea celor doua realitati de care vorbeam mai sus.
E o adevarata placere care nu poate fi cu mult adumbrita de o eventuala infrangere a echipei favorite. Forta, virilitate, sportivitate si, poate si mai important, bun-simt in tribune. Acel parfum de snobism (in sensul bun al cuvantului) care se degaja din sanul unei adevarate comunitati a iubitorilor de rugby, snobism nascut din pretentia de cunoastere si apreciere pentru un joc al golanilor practicat de gentlemani. Metamorfoza prezenta atat in teren, cat si in tribune. Extraordinar!

Constantin Codreanu

(IN)SCRIE UN ESEU!!!
Spune-ne care crezi tu ca sunt aspectele care fac din rugby un sport special si noi te premiem.
Trimite-ne un email cu textul tau pana pe 18 ianuarie 2010 la adresa media@frr.ro. Nu uita sa treci in email numele tau si numarul de telefon.

Castigatorul va fi anuntat pe 20 ianuarie 2010.
Eseul sau va fi postat integral pe www.frr.ro.

Bafta!!!