Dr. Alin Popescu

Fasciita plantara este una din frecventele cauze care produc asa numitul „picior dureros” si clasic se considera ca aceasta afectiune se datora unui proces inflamator localizat la nivelul fasciei plantare. In prezent, este incriminata drept cauza degenerarea fibrelor de colagen din componenta fasciei. Afecteaza anual aproximativ 2 milioane de persoane – date raportate in Statele Unite, 10% din populatie dezvoltand aceasta boala de-a lungul vietii.

Fascia plantara este o banda de tesut fibros care isi are originea la nivelul calcaiului si se intinde pana la cele 5 degete (baza oaselor metatarsiene), si reprezinta una din structurile de rezistenta ale piciorului, care sustine arcul medial longitudinal al plantei (talpa piciorului). Aceasta fascie este intinsa atunci cand arcul piciorului se aplatizeaza, absorbind forta impactului in momentul in care calcaiul ia contact cu solul. Fascia plantara nu este foarte flexibila si de aceea, in urma acestor socuri repetate pot aparea mici rupturi la nivelul ei.

Apare cu predilectie dupa varsta de 40 de ani, mai frecvent la femei, fiind favorizata de modificari ale greutatii corporale (obezitate, sarcina), de altfel boala se poate corela cu indicele de masa corporala (IMC). Afecţiunea se manifesta la persoanele care prin natura profesiunii stau mult timp in picioare sau merg mult: profesori, ospatari, militari, politisti, factori postali, dansatori si nu in ultimul rand la sportivi (mai ales cei care alearga pe distante mari).

Exista cativa factori care favorizeaza aparitia fasciitei plantare:
• Picior plat sau, din contra, picior prea arcuit – picior rigid
• Orientarea spre interior a piciorului in timpul mersului
• Pronatia excesiva
• Incaltaminte neadecvata – tocuri prea inalte, incaltaminte care nu ofera suport boltei plantare (tapla prea sibtire); trecerea brusca de la incaltaminte cu toc la cea fara toc
• Alergatul pe varfuri, calcaie sau pe suprafata moala (nisip)
• Existenta unor traumatisme, a unor afectiuni inflamatorii la acest nivel (poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, lupus, artrite reactive, artrita psoriazica etc.)
• Factori ereditari

Tabloul clinic – semne si simptome
Fasciita plantara se manifesta prin durere ascutita la nivelul calcaiului, de obicei la 4 cm sub calcai sau in zona mediana a talpii piciorului. Durerea este intensa dimineata, la sculare, cand se fac primii pasi, dupa repausul de noapte, dar se poate instala si la debutul unor activitati precum mersul sau alergatul, se reduce pe masura ce activitatea se desfasoara si de obicei reapare dupa o perioada de odihna si reluarea efortului. Tipic, afecteaza un singur picior, nu apare noaptea, ceea ce o diferentiaza de alte afectiuni articulare, neurologice sau osoase, ce se pot dezvolta la acest nivel. Se mai asociaza cu limitarea dorsiflexiei gleznei, streatching-ul fasciei plantare poate fi dureros, iar la alergatori creste probabilitatea durerii de genunchi. La 70% dintre pacienti fasciita plantara poate coexista sau poate favoriza dezvoltarea unei excrescente osoase, a unui “pinten” la nivelul calcaiului, si care, frecvent este considerat responsabil de aparitia simptomelor. In realitate, cronicizarea fasciitei plantare favotizeaza dezvoltarea „pintenului” calcanean, iar indepartarea chirurgicala a acestuia nu determina remiterea sindromului dureros cum frecvent se face confuzie deoarece adevarata cauza a durerii se afla, de fapt, la nivelul fasciei.

Diagnostic
De obicei, diagnosticul pozitiv este unul clinic. Examinarea pacientului include inspectia si palparea plantei, obsevarea piciorului in ortostatism si in timpul mersului. Se vor lua in considerare istoricul medical, activitatea fizica depusa, simptomatologia etc. Medicul decide daca sunt necesare investigatii imagistice suplimentare, de obicei pentru a exclude o alta afectiune, ca: radiografie, ecografie sau RMN.

Tratament
Tratamentul fasciitei plantare este unul complex si de durata, si include: tratament igieno-dietetic, medicamentos, kinetoterapie, masaj si fizioterapie. Daca terapia conservatoare nu da rezultatele dorite se poate interveni chirurgical ca ultima metoda, deoarece riscul de complicatii este relativ crescut. Majoritatea pacientilor afirma ameliorarea simptomatologiei algice in primele 3 luni, dar cu remiterea completa intr-un an in 90% din cazuri.
1. Tratamentul igieno-dietetic consta in:
• Scaderea in greutate (unde este cazul)
• Purtarea unor talonete care sa inalte bolta piciorului
• Repaus segmentar in perioadele dureroase
• Purtarea unei incaltaminte adecvate, cu talpa ortopedica si cu toc jos sau mediu (3-5 cm)
• Evitarea mersului cu picioarele goale pe suprafete dure si / sau denivelate

2. Tratamentul medicamentos
Tratamentul medicamentos presupune administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) timp de 2-5 saptamani, insa numai la recomandarea medicului. Infiltratia locala cu o solutie cu corticoizi poate fi o alternativa atunci cand durerea nu raspunde la administrarea de AINS uzuale. Nu sunt recomandate, insa, injectarile frecvente pentru ca pot slabi si rupe fascia plantara.

3. Kinetoterapia
Gimnastica medicala in cazul fasciitei plantare consta in exercitii de streatching ale gambei si fasciei plantare (ex: din sezut, cu picioarele intinse, cu un prosop rulat infasurat in jurul talpii, se trage de capetele prosopului tinand genunchiul drept. Mentineti pozitia 15-30 de secunde.)

4. Masajul
Masajul plantei este o metoda eficienta de a reduce tensiunea la nivelul fasciei. Crioterapia, aplicarea de gheata, pe zona dureroasa 15-20 de minute, de 3-4 ori pe zi sau masajul plantei cu gheata timp de 5-10 minute ajuta la ameliorarea durerii.

5. Fizioterapia
Extracorporeal Shock Wave Therapy (unde de soc extracorporeale) este o metoda relativ noua de tratament a fasciitei plantare si nu numai.
Se mai pot aplica local curenti diadinamici, ultrasunete si laser in punct dureros.
In peste 90% din cazuri tratamentul conservator corect condus determina remiterea simptomatologiei algice. In cazurile rebele, la care sipmtomatologia persista (peste 9 luni) sau s-a accentuat poata fi luata in consideratie optiunea chirurgicala. Complicatiile cele mai frecvente ale interventiei sunt: prabusirea boltei plantare, lezarea nervilor, infectia etc.

Dr. Alin Popescu
Coordonator medical FRR

Sursa: www.dralinpopescu.ro

Alin Popescu, in timpul unui meci

Coordonatorul medical al FRR, Dr. Alin Popescu, isi sarbatoreste astazi ziua de nastere.

FRR ii doreste La multi ani, sanatate si cat mai multe impliniri pe plan personal si profesional.

Alin Popescu a fost medicul echipelor nationale (de juniori si seniori) din 2002 pana in 2007. Este medicul oficial al Academiei Romane de Rugby.

Din ianuarie 2007 este coordonatorul medical al FRR.

A participant ca medic oficial al echipelor nationale de rugby ale Romaniei la C.M. U19 Franta 2003, C.E. U20 Olanda 2003, C.E. U18 Italia 2004, C.E. U20 Romania 2004, Turneul final european Rugby in 7 Spania 2004, C.E.N. seniori editia 2003/2004 (returul), C.E.N. seniori editia 2005/2006, editia 2007/2008 (turul), Toshiba Super Cup mai 2005 Tokyo – Japonia, meciuri test IRB 2004, 2006., CAMPIONATUL MONDIAL DE RUGBY Franta 2007.

Alin Popescu este membru al Societatii Române de Medicina Sportivă din septembrie 2003.

Dr. Alin Popescu

Hipocrate sustinea ca mersul este cel mai bun medicament pentru om. Pe langa acest rol important in mentinerea sanatatii pe termen lung, trebuie sa mentionam un beneficiu evident al mersului, cu implicatii imediate: prin intermediul lui de neplasam dintr-un punct in altul.
In spirit didactic, putem imparti ciclul de mers in doua faze principale: sprijinul si balansul. Sprijinul este perioada cand piciorul e in contact cu solul si reprezinta 60% din ciclul de mers, balansul reprezentand restul de 40%. Aceste doua faze pot fi impartite la randul lor in:

Sprijinul:
• Contactul calcaiului cu solul
• Piciorul plan, cand intreaga suprafata a piciorului este in contact cu solul
• Postura de mijloc, cand greutatea este transferata dinapoi spre portiunea din fata a piciorului
• Propulsarea spre inainte cu ajutorul degetelor

Balansul:
• Accelerarea – perioada cuprinsa intre desprinderea degetelor de pe sol si flexia maxima a genunchiului, in vederea desprinderii de la sol
• Balansul de mijloc – perioada dintre flexia maxima de genunchi si miscarea anterioara a tibiei pana cand aceasta din urma ajunge intr-o pozitie verticala
• Decelerarea – faza de final a balansului, care dureaza pana in momentul atingerii solului cu calcaiul.
In timpul alergarii predomina faza de balans, piciorul fiind in contact cu solul o perioada mai scurta de timp. Pe masura ce viteza de alergare creste, perioada de sprijin devine tot mai scurta.
Un mers corect evita accidentarile. Articulatiile capabile sa dezvolte o miscare suficienta si muschii care genereaza o forta corespunzatoare contribuie la realizarea unui ciclu de mers normal. Daca articulatiile sunt mai putin flexibile, cel mai adesea din cauza contracturilor musculare, limitand amplitudinea de miscare, sau muschii sunt slabi, organismul gaseste modalitati de a compensa aceasta problema, ajungand in final la disfunctii biomecanice.

Cateva exemple de disfunctii biomecanice sunt: pronatia ( rotatia spre interior ) sau supinatia ( rotatia spre exterior ) excesiva a piciorului, ascesionarea la mers a soldului pe o singura parte, limitarea flexiei dorsale ( spre corp ) la nivelul gleznei, inclinarea anterioara, posterioara sau laterala a pelvisului. Aceste probleme sunt generate frecvent de dezechilibre musculare ( muschi contractati care actioneaza in mod antagonic fata de muschi slabiti ), desi uneori poate fi vorba si despre o problema structurala, cum este diferenta de lungime intre membrele inferioare, ce are drept consecinta ascensionarea soldului.

Multe accidentari sunt cauzate frecvent de o biomecanica alterata. Inainte de a practica sporturi care presupun alergare sau sarituri, efectuati la medicul specialist ( ortoped, medicina sportiva, recuperare, reumatolog ) o analiza a mersului si achizitionati incaltamintea corespunzatoare pentru a preveni aparitia afectiunilor datorate suprasolicitarii. Analiza schemei de mers implica mersul sau alergatul pe un covor rulant sau banda de alergare. In anumite cazuri specialistul va urmari doar mersul, vizand in special picioarele, gleznele, genunchii si soldurile.
Cateva afectiuni frecvent asociate cu o biomecanica alterata a mersului sunt: fasceita plantara, sindromul de bandeleta iliotibiala ( genunchiul alergatorului ), tendinita patelara ( genunchiul saritorului ), durere femuropatelara la nivelul genunchiului, tendinita achileana, durerea lombara joasa.

Tulburari de mers pot sa apara si in diverse boli ale oaselor si muschilor, creierului, maduvei spinarii sau ale urechii interne:
• Tulburari vestibulare – urechea interna, responsabila cu pastrarea echilibrului, este afectata, ducand la aparitia vertijului ( ametelii ) si la tulburari de mers
• Boli ale sistemului nervos central care cauzeaza probleme musculare si astfel altereaza mersul: scleroza multipla si paralizia cerebrala; accidente vasculare cerebrale; abcese si tumori cerebrale
• Afectiuni ale maduvei spinarii: boli, traumatisme, degenerare
• Boli sau traumatisme ale nervilor periferici ( nervii care pleaca de la maduva spinarii spre muschi )
• Boli musculare degenerative: distrofia musculara, distrofia miotonica, miozita
• Boli neurodegenerative: boala Parkinson
• Boli si anomalii ale scheletului osos: artrita, hernia de disc lombara, fracturi, displazia congenitala de sold
• Afectiuni ale piciorului: calusuri ( bataturi ), negi plantari, monturi, unghii incarnate, ulcere de presiune sau incaltaminte neconfortabila
• Reactii toxice la alcool, droguri, alergeni
Si anumite medicamente, precum fenotiazine, haloperidol, metoclopramid, loxapina, tiotixen, metirozina pot afecta temporar mersul.

Pentru cei interesati de mai multe detalii de structura si functie a piciorului sau de schema de mers, puteti urmari materialele de mai jos:

In imaginea alaturata aveti exemplificarea unei scheme alterate de mers:

Dr. Alin Popescu
Coordonator medical FRR

Sursa: www.dralinpopescu.ro

Dr. Alin Popescu

Oficiali ai FRR, familia lui Alexandru, reprezentanti ai clubului din Arad, asociatia IFRA – Arad, medici, avocati si autoritatile locale se intalnesc vineri la sediul primariei din Arad pentru a stabili urmatorii pasi ce trebuie facuti pentru sustinerea lui Alexandru Gradinaru.

Alexandru Gradinaru a fost internat, incepand cu 22 iunie 2010, la Spitalul Pelican Oradea (prin transfer de la Timisoara) intr-o rezerva ATI. El are in acest moment ca principale diagnostice:

- Status postraumatism vertebro-medular C4-C5
- Leziune medulara completa ASIA A (nivel C4)
- Tetraplegie
- Insuficienta respiratorie protezata mecanic. Dependenta de suport ventilator mecanic
- Traheostomie
- AVC cerebelos stang (diagnostic prin tomografie)
- Stopuri cardiace repetate (2 in ultimele 7 zile!) resuscitate
- Bronhopneumonie mixta severa (bacteriana si fungica)
- Sindrom depresiv

„Prognosticul vital ramane extrem de rezervat. In orice moment pot aparea complicatii extrem de redutabile. Din pacate si starea lui psihica este precara in acest moment folosindu-se si medicatie sedativa. La 3 luni de la accident – din pacate – leziunea medulara completa la nivel inalt cervical isi spune cuvantul”, a declarat Alin Popescu, medicul coordonator al FRR, care va participa maine la intalnire.

Din partea FRR vor mai participa la intalnire presedintele Alin Petrache si Florin Matei, Secretarul General.

Dr. Alin Popescu

Exista o anumita parte a populatiei care detesta pana si gandul de a astepta la cabinetul medicului, ca sa nu mai vorbim de aglomeratia sau inghiontelile suportate pentru stabilirea unui diagnostic.

Studii efectuate in diferite tari ale globului au demonstrat ca 9 din 10 indivizi sufera cel putin o data din cauza problemelor de sanatate intr-un interval de 4 saptamani. Ei reactioneaza in mod conservativ la aceste probleme, lasand boala sa-si urmeze cursul sau folosind remedii precum gargara cu apa sarata, aplicatii termice ( pungi cu gheata sau sticle cu apa calda ) in jumatate din cazuri, ori apeland la automedicatie intr-un sfert din cazuri. Un sfert dintre ei solicita serviciile unui medic sau folosesc o reteta obtinuta anterior pentru aceeasi afectiune.

Autoingrijirea poate fi definita ca grija indivizilor pentru propria sanatate si stare de bine, extinsa spre membrii familiei si spre cei din jur. Practic, autoingrijirea cuprinde actiunile indivizilor efectuate cu scopul de a ramane sanatosi si de a-si mentine o stare de bine fizica si mentala: indeplinirea nevoilor sociale si psihologice, prevenirea bolilor si a accidentelor, evitarea riscurilor nenecesare, automedicatia in cazul afectiunilor minore, recastigarea sanatatii dupa o afectiune acuta sau dupa externarea din spital.
Automedicatia reprezinta tratarea problemelor comune de sanatate cu medicamente destinate special acestui scop, aprobate ca fiind sigure si eficiente, fara supravegherea unui medic.

Exista anumite riscuri atunci cand se administreaza orice medicament. Fiecare individ reactioneaza intr-o maniera specifica la tratament. Specialistii sunt formati sa recunoasca aceste diferente si sa recomande medicamentul potrivit fiecarui bolnav. Afectiuni comune, precum racelile banale, tulburarile digestive, durerile de cap, stomac sau dinti necesita medicamente pentru care nu e obligatorie eliberarea unei retete. Pentru simptomele care persista insa mai mult de trei zile, o vizita la medic este absolut obligatorie, pentru ca ele pot fi semnul prezentei unei afectiuni serioase.
Exista totusi anumite situatii cand se poate stabili un diagnostic fara a merge la cabinet si medicamentele pot fi obtinute fara reteta.
Persoanele cu varsta de 65 de ani sau mai mult, suferind de boli cronice precum artrita, diabet, hipertensiune arteriala sau boli de inima, apeleaza mai frecevent la acest tip de medicamente decat tinerii. Pentru ca au frecvent mai multe boli concomitent, persoanele varstnice iau mai multe tipuri de medicamente. Datorita schimbarilor ce apar odata cu varsta, si felul in care organismul lor reactioneaza la medicamente este diferit de cel al tinerilor. De exemplu, pe masura ce inaintam in varsta pierdem apa si tesut moale ( muscular cel mai frecvent ) si creste cantitatea de tesut gras. Aceasta situatie poate influenta durata de timp in care medicamentul ramane in organism.

Automedicatia se poate asocia cu riscuri grave, precum diagnosticarea gresita a unei boli, administrarea unei doze prea mari de medicament, o durata prea lunga de administrare sau interactiuni intre medicamente. E foarte important sa nu uitam ca un medicament suficient de puternic pentru a vindeca, e suficient de puternic si pentru a cauza neplaceri daca nu este utilizat corespunzator. Iata cateva sugestii pentru a evita riscurile si pentru a obtine cele mai bune rezultate de la medicamentele administrate.

Reactii adverse
Anumite medicamente pot sa genereze reactii adverse. Frecvent ele sunt de intensitate redusa: eruptie usoara, cefalee de intensitate medie, greata sau somnolenta. Alteori aceste simptome sunt severe: greata prelungita, hemoragie, slabiciune marcata, tulburari de auz sau de vedere. Aparitia acestor simptome reprezinta un semnal de avertizare ca medicamentul administrat poate cauza probleme serioase de sanatate. Atunci cand o reactie apare in mod neasteptat sau este de intensitate severa, un doctor trebuie consultat de urgenta.
Indivizii reactioneaza in mod diferit la acelasi medicament. O persoana poate prezenta efecte neplacute la administrarea lui, pe cand alta nu are nici o problema.

Interactiuni medicamentoase
Doua sau mai multe medicamente luate in acelasi timp pot interactiona si afecteaza modul in care unul sau celalalt actioneaza in organism. De exemplu, un antiacid poate face ca un anticoagulant sa se absoarba mai lent, in timp ce aspirina mareste usor efectul anticoagulantelor.
Doua medicamente care au acelasi efect pot avea un impact mai mare decat cel asteptat atunci cand sunt administrate impreuna ( fenomen numit potentare ). Potentarea poate fi deosebit de utila, ca de exemplu in cazul trimetoprimului, care este folosit pentru a intensifica efectul unui alt antibiotic, sulfametoxazol, in combaterea anumitor infectii.
Potentarea poate fi si periculoasa, mai ales cand este vorba de medicamente cu efect depresor la nivelul sistemului nervos central. Medicamente obtinute fara reteta precum antihistaminicele, utilizate frecvent in combaterea racelilor, pot sa creasca efectul sedativ al unor substante ca anestezice, barbiturice, tranchilizante sau unele antialgice.

Alimentele si interactiunea lor cu medicatia
Alimentele pot interactiona cu medicamentele, facandu-le sa actioneza mai rapid, mai incet sau chiar anulandu-le orice efect. Iata cateva exemple:
Alimentele care contin multe grasimi, ingerate inainte de administrarea antimicoticului griseofulvina, pot creste considerabil nivelul medicamentului in sange. Calciul din produsele lactate interfereaza cu absorbtia tetraciclinei, un antibiotic folosit pe scara larga. Citricele sau fructele din citrice care contin acid ascorbic accelereaza absorbtia fierului din suplimentele de fier. Bauturile carbogazoase, bauturile din fructe si legume cu un continut ridicat de acid ( precum struguri, mere, portocale sau rosii ) determina dizolvarea unor medicamente la nivelul stomacului in loc de intestin, unde absorbtia s-ar fi realizat mai eficient.
Cantitati mari de ficat sau de legume cu frunze pot scadea eficienta anticoagulantelor deoarece vitamina K pe care o contin favorizeaza coagularea sangelui.
Cea mai periculoasa combinatie este cea dintre medicamentele folosite pentru tratarea depresiilor severe sau a tensiunii arteriale crescute si alimentele care contin substanta numita tiramina. Medicamentele amintite fac parte din categoria inhibitorilor de mono-amin-oxidaza ( MAO ). Alimentele care contin tiramina sunt branza fermentata, vin rosu, hering afumat, iaurt, smantana, ficat de pui, fasole pastai, smochine, banane, avocado, carne marinata. Combinarea acestor alimente cu un inhibitor MAO poate creste tensiunea arteriala la valori periculoase.
Contraceptivele orale scad nivelul sanguin de acid folic, un membru al familiei de vitamine B, si vitamina B6, chiar daca aceasta scadere nu este suficient de mare pentru a cauza simptome vizibile. Femeile care iau asemenea medicamente ar trebui sa consume mai multe legume cu frunze verde inchis pentru a compensa pierderile.
Folosirea cronica de antiacide care contin aluminiu genereaza scaderea fosfatului, cu aparitia unei senzatii de slabiciune, indispozitie si scaderea apetitului.

Medicamentele si alcoolul
Consumul cronic de alcool poate genera modificari de structura la nivelul ficatului, accelerand metabolizarea unor medicamente precum anticonvulsivante, anticoagulante si antidiabetice. Ele devin mai putin eficiente pentru ca nu raman suficient timp in organism ca sa actioneze corespunzator.
Abuzul prelungit de alcool poate distruge ficatul, care nu mai proceseaza sau nu mai metabolizeaza anumite medicamente. In aceasta situatie medicamentele raman prea mult timp in organism. Situatia este periculoasa cand este vorba de o fenotiazina ( medicament antipsihotic ), care poate accentua leziunile hepatice.
Alcoolul este un deprimant al sistemului nervos central. Alcoolul asociat cu un alt medicament deprimant al SNC poate afecta vigilenta, judecata, activitatea. Daca aceasta asociere include o supradoza de barbiturice, diazepam sau propoxifen, rezultatul poate fi fatal.
Persoanele care au dezvoltat o anumita toleranta la efectul sedativ al alcoolului au nevoie de doze mai mari de tranchilizante sau somnifere ca sa obtina efectul dorit. Astfel se poate ajunge usor la o supradoza fara ca aceste persoane sa constientizeze situatia.
In mod similar, alcoolicii si cei care au alcool in organism necesita doze mai mari de anestezic, somnul astfel indus fiind mai profund si cu o durata mai lunga decat in mod normal.

Medicamentele si fumatul
Femeile care iau medicamente anticonceptionale si fumeaza au un risc crescut de a dezvolta infarct miocardic, accident vascular cerebral si alte afectiuni ale sistemului circulator.
Nicotina si alti constituenti ai tutunului accelereaza metabolismul teofilinei, utilizat in tratamentul astmului bronsic, si al pentazocinei, un antialgic, si intr-o masura mai mica a altor tranchilizante, analgezice si antidepresive. Cand persoanele in cauza renunta la fumat, dozele acestor medicamente trebuie ajustate.
Fumatul poate afecta si anumite teste diagnostice, precum numarul celulelor albe si rosii din sange sau timpul de coagulare.

Medicamentele si testele de laborator
Medicamentele pot afecta anumite teste clinice de laborator. De exemplu, laxativele folosite in exces pot influenta rezultatele testelor utilizate la determinarea calciului sau a metabolismului osos. Penicilina poate genera rezultate false de proteine in urina, semn al prezentei unei afectiuni renale. Dozele mari de vitamina C duc la rezultate false de glucoza in urina la diabetici.
Pentru a obtine efectele dorite si pentru a evita eventuale complicatii, iata cateva sfaturi pentru o utilizare sigura si eficienta a medicamentelor :
– Daca un medicament nu isi face efectul dorit, apeleaza la un medic. S-ar putea sa ai nevoie de o doza diferita sau de un alt medicament.
– Daca apar simptome neasteptate – eruptii, greata, ameteli, dureri de cap – anunta un doctor imediat
– Nu inceta sa iei medicamentele doar pentru ca te simti mai bine. Poti impiedica astfel medicamentul sa isi exercite efectul in totalitate.
– Citeste etichetele medicamentelor pentru instructiuni specifice sau avertizari de genul “ a nu se administra pe stomacul gol “ sau “ a nu se lua cu lapte “.
– Verifica eticheta sau intreaba farmacistul despre conditiile de depozitare. Anumite medicamente trebuie pastrate la rece, altele trebuie ferite de lumina.
– Nu lasa niciodata medicamentele la dispozitia copiilor, pentru ca acestia pot deschide recipientele si pot inghiti continutul.
– Nu lasa alte persoane sa foloseasca medicamentele tale si nici nu lua medicamentele prescrise pentru altcineva. Simptomele tale pot fi asemanatoare, dar cauza aparitiei lor sa fie una complet diferita.
– Nu lua niciodata medicamente fara a verifica eticheta intai, ca sa te asiguri ca sunt cele potrivite. Nu lua medicamente noaptea fara sa aprinzi lumina.
– Nu transfera pastilele din cutia originala pentru ca aceste cutii sunt destinate protejarii lor.
– Nu pastra medicamente de care nu mai ai nevoie.
– Tine o lista cu toate medicamentele pe care le iei, pentru ca, la nevoie, sa le poti arata doctorului sau farmacistului.
– Daca trebuie sa iei mai multe medicamente si ai probleme cu memorarea momentului din zi sau cu numarul pastilelor care trebuie administrate, o schema realizata de farmacist poate fi extrem de utila.

Ca avantaj al automedicatiei se poate aminti faptul ca persoana devine mai increzatoare pentru ca indeplineste un rol activ in mentinerea propriei stari de sanatate. Pentru a creste insa beneficiile si a diminua riscurilesunt necesare sisteme de monitorizare, o colaborare eficienta intre pacienti, medici si farmacisti, informarea si educarea populatiei in ceea ce priveste automedicatia.

N.B. O varianta modificata si prescurtata a acestui articol a aparut in numarul dublu – ianuarie/februarie 2010 – al revistei “Farmacia ta”!

Dr. Alin Popescu
Coordonator medical FRR

Sursa: www.dralinpopescu.ro

Dr. Alin Popescu

Articulatiile reprezinta elementul-cheie in functionarea aparatului locomotor. Exista articulatii cu mai multe grade de miscare, cum ar fi articulatia umarului, dar si articulatii cu mai putine astfel de grade – genunchiul practic se poate misca fiziologic doar in flexie si extensie (rotatiile sunt aproape insesizabile).

Dar ce sunt mai precis articulatiile?

Pot fi numite mai prozaic si “balamale”, pentru ca acesta este rolul lor in organism, insa ele functioneaza si ca “suspensii”. Ca sa creez o imagine mai exacta am sa incers sa fac o scurta descriere a articulatiei. Este formata din doua sau mai multe suprafete osoase care sunt acoperite de o pelicula de cartilaj (alcatuit in special din proteoglicani). In jurul suprafetelor osoase acopera articulatia un fel de manson numit capsula articulara, care se insera pe suprafata externa a osului (periost). In interiorul capsulei se afla lichidul sinovial cu rol nutritiv dar si de suspensie. Tot rol de suspensie (amortizare a socurilor in articulatii) il are si cartilajul. Ceea ce tine suprafetele articulare apropiate si nu le lasa “sa aibe joc”, adica sa nu prezinte miscare de frictiune, reprezinta ligamentele articulare-niste benzi fibroase care leaga intre ele oasele, si care sunt rezistente si inextensibile, dar suficient de elastice incat sa permita miscarea in limite normale (fiziologice). In cele din urma, tot cu rol de contentie a suprafetelor articulare, sunt si tendoanele-capetele muschilor prin care acestia se prind insera la nivelul osului.

Ce anume duce la pierderea mobilitatii in articulatii?

- traumatismele si interventiile chirurgicale la nivelul articulatiilor, in primul rand prin agresiunea directa asupra tuturor formatiunilor amintite mai sus, dar si prin perioada de imobilizare gipsata, care are ca urmare calcificarea partilor moi (tendoane, ligamente), cu pierderea amplitudinii miscarii.
- castigarea in greutate, cu cresterea presiunii intraarticulare si erodarea mai rapida a cartilajului articular, instalarea artrozei, uneori ajungandu-se la o erodare cartilaginoasa atat de mare incat se “freaca os pe os “, fapt care de asemenea are un ecou negativ asupra mobilitatii.
- frigul, mediul excesiv de umed, caratul constant de greutati mari, mersul pe jos fara incaltaminte adecvata – toate acestea pot duce in timp la o pierdere treptata a mobilitatii articulare.
- sedentarismul si consumul exagerat de carne pot duce de asemenea la anumiteprobleme prin hipotrofie musculara cu hiperlaxitate ligamentara in cazul sedentarilor, si depunere de cristale de urati pe partile moi, in cazul marilor consumatori de carne .
- consumul neadecvat de apa (1 – 1,5 litri/zi), deoarece cartilajul este 70% apa – astfel un aport mai mic de apa duce la hipotrofia (subtierea) lui in timp.
- osteoporoza poate de asemenea micsora amplitudinea articulara, pe langa alte afectiuni cu caracter imflamator/imunologic sau de natura tumorala (poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, lupus eritematos, osteom osteoid, osteosarcom, boala Paget, tendinite, capsulite, sinovite, etc).

Ce sa facem daca dorim sa ne pastram mobilitatea articulara?

- evitati pe cat posibil toate elementele enumerate mai sus
- faceti miscare zilnic, macar 20 de minute – va recomand in principal exercitiile in lant kinetic inchis (bicicleta medicinala, stepper), mai putin alergatul in parc.
- beti 2,5 – 3 litri de apa plata zilnic
- dupa 40 de ani puteti sa faceti “cure” bianuale cu suplimente nutritive care contin proteoglicani – glucosamina, condroitina
- adresati-va imediat medicului de familie daca dimineata aveti dureri articulare cu durata mai lunga de o ora, si care nu cedeaza dupa miscare, sau daca durerile sunt predominant nocturne, mai degraba de natura osoasa.
- incercati sa va mentineti greutatea in limite normale (maxim 5 – 6 kg in plus peste greutatea optima)
- nu folositi decat arareori, la ocazii deosebite, tocuri inalte!
- faceti exercitii de stretching (intindere), cel putin la inceput sub indrumarea unui specialist

Dr. Alin Popescu
Coordonator medical FRR

Sursa: www.dralinpopescu.ro

Campania DONEAZA

“Una dintre cele mai importante probleme din spitalele romanesti este lipsa sangelui.

Federatia Romana de Rugby continua Campania Doneaza prin care jucatori, oficiali si suporteri pot dona sange pentru cei aflati in suferinta. Astfel va asteptam luni 10 mai la noi acasa, intre 08:30 si 11:30, in b-dul Marasti 18 – 20, pentru a va alatura campaniei!

Prima actiune de recoltare a avut loc luni, 01 februarie 2010, la sediul Federatiei.

De retinut: Nu trebuie sa consumi bauturi alcoolice inainte de donare (24 de ore). Iti recomandam sa servesti micul dejun inainte de donare.”

Dr. Alin Popescu
Coordonator medical FRR

Dr. Alin Popescu

Unde exista apa, exista si viata, iar unde apa lipseste, viata este o continua competitie. Apa are o importanta majora in mentinerea vietii. Pentru organismul uman, ea este un constituent major, dar si mediul in care se defasoara toate reactiile biologice.

Creierul contine 70% apa, sangele 82%. Daca fara alimentatie un om poate rezista si o luna, fara apa se produce moartea in cateva zile. Importanta apei pentru organism poate fi apreciata si din proportia considerabila pe care o detine, si anume 60% din greutatea corpului la barbat si 50% la femeie. La copil, proportia acesteia este mai crescuta, scazand odata ce individul inainteaza in varsta. Pierderea a 10% din apa organismului duce la moartea acestuia.

Desi nu contine nutrienti speciali, apa este esentiala pentru buna functionare a organismului. Ea dizolva substantele nutritive pe care le primeste organismul prin hrana, le transporta la celule unde sunt metabolizate si apoi transporta resturile rezultate la organele de eliminare: rinichi (eliminata sub forma de urina), piele (transpiratie), plamani (respiratie) si in cantitati mici prin intestine (fecale). Apa mai este eliminata prin lapte in cazul femeilor care alapteaza. Un rol important il are si in mentinerea constanta a temperaturii corpului, eliminand caldura care prisoseste din organism prin transpiratie. Apa ajuta la mentinerea unei greutati corporale normale, stimuland metabolismul si regland apetitul. Apa hidrateaza in mod natural pielea, oferindu-i un aspect sanatos, stralucitor si previne aparitia ridurilor. Asadar, apa pierduta trebuie sa fie in mod continuu inlocuita.

Aportul de apa se realizeaza fie ca atare, fie prin alimentele consumate. Fructele si legumele verzi sunt foarte bogate in apa, continand 80-90% apa, carnea – 70%, painea alba – 36%, branza – 30% etc. O cantitate mica de apa se formeaza si in tesuturi prin oxidarea hidrogenului din grasimi, carbohidrati si proteine (apa metabolica).

O intrebare frecvent intalnita e cata apa ar trebui sa consumam zilnic? Raspunsul la aceasta intrebare se bazeaza pe obiceiurile alimentare, climat si nivelul de activitate fizica. In medie, un individ sanatos ar trebui sa consume 1500-2500 mililitri de apa pe zi pentru buna functionare a organismului si pentru a preveni deshidratarea, constipatia, infectia urinara etc.

Apa buna de baut nu are culoare, nici miros si are un gust placut. Ea ar trebui filtrata si pastrata intr-un recipient inchis, pentru a preveni aparitia bolilor transmisibile prin apa. Consumul de apa impura, contaminata este principala cauza a bolilor epidemice in tarile in curs de dezvoltare. Exista mai mult de 2100 de substante contaminante in apa de la robinet, inclusiv substante otravitoare si cancerigene, din aceasta cauza fiind imperios necesar folosirea unui sistem de filtrare inainte de a o consuma.

Hiperhidratarea
Consumul unei cantitati prea mari de apa intr-un timp scurt poate duce la o situatie cunoscuta drept intoxicatia cu apa a organismului si la o stare inrudita ce rezulta prin diluarea sodiului, hiponatriemie. Intoxicatia cu apa e intalnita cel mai frecvent la copiii cu varsta sub sase luni si uneori la sportivi. Intoxicatia cu apa si hiponatriemia apar atunci cand o persoana deshidratata bea prea multa apa fara electroliti.
Cand se consuma multa apa, tesuturile se imbiba cu fluidul in exces, generand aparitia edemului. Excesul de apa din ser extrage sodiul din celule pentru a restabili concentratia necesara in ser. Pe masura ce tot mai multa apa se acumuleaza, concentratia de sodiu din ser scade, cu aparitia hiponatriemiei. Dezechilibrul electrolitic cauzeaza batai neregulate ale inimii, permite fluidului sa intre in plamani. Edemul exercita presiune la nivelul creierului si nervilor, generand un comportament asemanator celui din intoxicatia cu alcool. Edemul la nivelul tesutului cerebral poate cauza un atac de apoplexie, coma sau chiar moarte daca aportul de apa nu este sistat sau daca nu se administreaza o solutie salina hipertona (sare).
Rinichii unui adult sanatos pot prelucra 14 – 15 litri de apa zilnic. Intoxicatia cu apa nu apare daca se consuma o cantitate mare de apa progresiv, ci doar daca se ingurgiteaza o cantitate mare in timp foarte scurt.

In timpul exercitiilor fizice intense sau cand se inregistreaza temperaturi ridicate e indicat sa suplimentam aportul de apa pentru a compensa pierderile prin transpiratie si respiratie. Consumand apa in cantitati adecvate, toxinele din organism sunt eliminate. In anumite conditii patologice precum febra, diaree, voma sau infectii ale tractului urinar un consum suplimentar de apa e indicat. In conditii precum insuficienta renala sau cardiaca consumul de apa e restrictionat. Cafeaua si ceaiul contin multa apa dar si cafeina, care este un diuretic usor si stimuleaza eliminarea acesteia.

Deshidratarea
Deshidratarea apare atunci corpul nu are suficienta apa si fluide. Cauzele sunt pierderea excesiva de fluide, consumul insuficient sau ambele mecanisme intricate. Cei mai susceptibili la efectele deshidratarii sunt copiii, datorita greutatii corporale mai mici, batranii si bolnavii.
Deshidratarea poate fi usoara, moderata sau severa in functie de cantitatea de fluide pierdute sau neinlocuite. Deshidratarea severa este o urgenta medicala, pentru ca pune in pericol viata.
Printre cauzele deshidratarii se numara voma sau diareea (cele mai frecvente), pierderea excesiva de urina datorita unui diabet insuficient controlat sau consumului de diuretice, transpiratie excesiva (in timpul antrenamentelor) sau febra.
Simptomele deshidratarii sunt gura uscata, ochi uscati, fara lacrimi, cantitate de urina redusa, letargie si coma in cazul deshidratarilor severe. Tensiunea arteriala scade, inima incepe sa bata mai repede, pielea isi pierde elasticitatea normala, in cazurile severe ajungandu-se la soc.
Ca si tratament, consumul de fluide este de obicei suficient pentru o deshidratare usoara. Pierderea de apa determina declansarea reflexului de sete. Fluidele administrate intravenos si spitalizarea sunt indicate in cazul deshidratarilor moderate si severe.

Consumul insuficient de apa deterioreaza functiile generale ale corpului si cantitatea de urina formata scade. Ca regula, o persoana care consuma suficiente fluide excreta 1200-1500 ml de urina pe zi. Culoarea urinii ne poate spune daca aportul de apa este suficient sau nu. Urina colorata galben pal indica un consum adecvat, pe cand urina intens colorata denota un aport insuficient de apa.

N.B. O forma extinsa a acestui articol a aparut sub semnatura mea in revista lunara “Farmacia ta”, la rubrica “Dosar”, in urma cu 2 ani!

Dr. Alin Popescu
Coordonator medical FRR

Sursa: www.dralinpopescu.ro

Dr. Alin Popescu

“In cazul lui Alexandru Gradinaru, diagnosticul medicilor de la Timisoara este leziune medulara C4-C5 produsa ca urmare a unei luxatii de corp vertebral cervical. Prognosticul medicilor este rezervat in acest moment. In aceasta dimineata la ora 08.30, o echipa complexa de neurochirurgi de la sectia clinica de neurochirurgie a Spitatalului Clinic de Urgenta Timis vor interveni chirurgical in zona afectata. O certitudine privind starea pacientului vom avea abia la 72 de ore de la accident”, a declarat Alin Popescu, coordonatorul medical al FRR.

Federatia Romana de Rugby va analiza inregistrarea video a partidei, raportul observatorului si al arbitrului si va lua masurile care se impun in cazul in care vreuna din partile implicate nu a actionat conform regulamentelor in vigoare.

Jucatorul echipei din Arad, Alexandru Gradinaru, s-a accidentat ieri in timpul meciului cu echipa din Baia Mare.

UPDATE: Diagnosticul intraoperator – sectiune medulara completa la nivel cervical C4-C5

“Diagnosticul intraoperator este sectiune medulara completa la nivel cervical C4-C5 prin luxatia vertebrei C4. In acest moment jucatorul este la terapie intensiva la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timis. Abia maine putem vorbi de un prognostic”, precizeaza coordonatorul medical al FRR, Alin Popescu.

UPDATE (06.04.2010): Marea problema in acest moment este reluarea respiratiei normale

“Sportivul se afla tot in sectia de terapie intensiva. Respiratia este asistata. Marea problema in acest moment este reluarea respiratiei normale, eficiente. Prognosticul ramane in continuare rezervat. Din fericire nu au aparut alte probleme post-operatorii”, a declarat medicul Alin Popescu.

UPDATE (09.04.2010): Stare generala proasta. Respiratie ineficace in pofida ventilarii mecanice

Alin Popescu: “Situatia este extrem de delicata in acest moment. Respiratia este deficitara chiar daca a fost mentinuta ventilatia asistata. Din pacate edemul aferent leziunii cervicale C4-C5 ascensioneaza. Astazi erau programate o serie de investigatii care au fost amanate din cauza starii generale proaste. Vreau sa aduc multumiri echipei de la Casa Austria Timisoara care face eforturi constante de o saptamana pentru a mentine sub control starea generala a lui Alex”.

UPDATE (12.04.2010): Grave probleme la nivelul aparatului respirator

Alin Popescu: “Intre timp – de la ultima updatare – sportivul a suferit o traheostomie (operatie prin care traheea este fixata la piele dupa ce i s-a practicat un orificiu, pentru asigurarea respiratiei permanente pe aceasta cale). Din pacate a aparut si atelectazia pulmonara (definita drept lipsa gazului din alveole, datorita colapsului alveolar). Prognosticul ramane extrem de rezervat. Sportivul ramane in monitorizare 24/24 in sectie de reanimare – terapie intensiva”.

UPDATE (16.04.2010): Prognostic rezervat in continuare

Alin Popescu: “Stationar clinic. Mari probleme de respiratie. Nu este deplasabil din terapie intensiva. Nu necesita in acest moment o alta interventie chirurgicala. Prognosticul este extrem de rezervat.”

UPDATE (20.04.2010): Stare generala inrautatita

Alin Popescu: “Mari probleme de respiratie in pofida sustinerii acesteia. Greu echilibrat hemodinamic. Nu este deplasabil sub nicio forma in acest moment din sectia de terapie. Prognosticul este extrem de rezervat, mai ales din punctul de vedere al functiei respiratorii”.

Dr. Alin Popescu

Cotul este o articulatie formata de trei oase lungi, care se îmbina în portiunea mijlocie a bratului. Osul bratului ( humerus ) întâlneste osul din zona interna a antebratului ( ulna ) si pe cel din zona externa ( radiusul ) pentru a forma o articulatie asemanatoare unei balamale. Din articulatia cotului se pot realiza miscari de flexie ( înainte si înapoi ), precum si rotatie interna si externa. Muschiul biceps este principalul muschi care realizeaza flexia antebratului pe brat, iar tricepsul extensia. Portiunea osoasa externa de la nivelul cotului este reprezentata de epicondilul lateral, parte a osului humerus. Inflamarea tendoanelor care se insera la acest nivel cazeaza boala numita epicondilita laterala sau cotul tensimenului. În mod asemanator, portiunea interna a cotului este reprezentata de o proeminenta osoasa numita epicondilul medial. Inflamarea tendoanelor de la acest nivel cauzeaza epicondilita mediala sau cotul jucatorului de golf.

Un sac plin cu lichid ( bursa ), al carei rol consta în reducerea fortei de frecare la acest nivel, acopera portiunea exterioara a cotului ( bursa olecraniana ).

Cu mâinile întinse pe lânga corp si palmele privind spre înainte, puteti observa ca mâinile si antebratele sunt usor îndepartate de corp. Existenta unui unghi de 5 – 15 grade este normala si permite miscarea antebratelor în mers fara sa atinga soldurile, si, de asemenea, transportul diferitelor obiecte. Dupa existenta unor fracturi la nivelul cotului, acest unghi poate creste si antebratele se îndeparteaza prea mult de corp, sau poate sa scada, generând asa-zisa deformare în pat de pusca

Durerea la nivelul cotului poate fi generata de numeroase probleme. La adulti este des întâlnita tendinita, care consta în lezarea si inflamatia tendoanelor ( tesuturi care leaga muschiul de os ). Alte cauze frecvente ale durerii de la nivelul cotului sunt: bursita ( inflamatia sacului plin cu lichid din jurul cotului, situat imediat sub piele ); artrita ( îngustarea spatiului articular si pierderea cartilajului de la nivelul cotului ); fractura si luxatia cotului; infectiile cotului.

Tendinita reprezinta iritatia si inflamarea tendonului. Apare ca o consecinta a unui traumatism, a suprasolicitarii sau odata cu vârsta, pe masura ce tendonul îsi pierde elasticitatea. Orice activitate care implica mscari prelungite, repetitive ale musculaturii antebratului pot cauza tendinita cotului. Poate sa apara si în cadrul unor boli sistemice, precum artrita reumatoida sau diabetul zaharat. Cele mai frecvente simptome sunt sensibilitatea locala, durerea, care se accentueaza odata cu miscarea cotului.

Cei care practica sporturi cu racheta sunt predispusi la o lezare a tendoanelor din partea externa a cotului, situatie cunoscuta drept cotul jucatorului de tenis. Cei care practica golful sunt predispusi sa se acidenteze la nivelul tendoanelor din partea interna a cotului. Alte cauze frecvente ale tendinitei cotului sunt gradinaritul sau suprasolicitarea încheieturii mâinii.

Cotul tenismenului e caracterizat de inflamatie si durere la nivelul zonei superioare a antebratului, pe exterior, în vecinatatea cotului. Situatia e cauzata de rotirea repetitiva a mâinii sau a antebratului, generând ruptura partiala a fibrelor tendonului. Amplitudinea de miscare a cotului este pastrata, articulatia în sine nefiind afectata, iar durerea se accentueaza spre sfârsitul zilei. Examinarea radiologica indica de obicei relatii normale, dar uneori pot sa apara depozite de calciu la nivelul tendonului daca boala a avut o evolutie mai lunga. Tratamentul presupune aplicare de gheata, repausul segmentului afectat si medicatie antiinflamatoare, precum aspirina sau alte antiinflamatoare nesteroidiene: diclofenac, ibuprofen. Bandajul compresiv ( strap ) sau o orteza pot fi utile. Injectiile locale cu cortizon sunt indicate în tratamentul durerii persistente. În cazurile severe se realizeaza repararea ortopedica ( chirurgicala ).

Cotul jucatorului de golf prezinta aceleasi caracteristici descrise mai sus, la cotul tenismenului, exceptie facând localizarea durerii, la nivelul portiunii interne a cotului.

Bursita olecraniana ( inflamatia bursei ) poate sa apara ca urmare a accidentarii sau a traumatismelor minore, ca rezultat al bolilor sistemice precum guta sau artrita reumatoida, ori poate fi datorata unei infectii locale. Bursita e caracterizata de aparitia unei “ umflaturi” la vârful cotului, în timp ce amplitudinea de miscare este pastrata.
Fracturile pot sa apara în interiorul articulatiei cotului sau în imediata vecinatate. Fracturile necesita imobilizare în aparat gipsat, sau, uneori, interventie chirurgicala deschisa.
Dislocarea sau luxatia reprezinta deplasarea unei parti din organism ( de obicei o articulatie ) din pozitia ei normala.

În dislocarea capului radial, antebratul îsi pierde pozitia normala la nivelul articulatiei cotului. Aceasta situatie este întâlnita frecvent la copiii care încep sa mearga si este cauzata de o smucitura brusca executata la nivelul mâinii sau antebratului. Situatiile cel mai des întâlnite sunt cele în care adultul apuca copilul de mâna pentru a preveni o cazatura, pentru a-l grabi sau pentru a-l ajuta sa urce scara. Aceste leziuni apar cel mai frecvent sub 5 ani; dupa aceasta vârsta oasele si ligamentele copiilor devin mai puternice si incidenta accidentarilor de acest tip este mult redusa.

Luxatia cotului se datoreaza întinderii sau rupturii unuia sau mai multor ligamente ale cotului. Aceasta situatie poate sa apara atunci când cotul este în hiperextensie sau este comprimat într-o coliziune ferma. Severitatea accidentarii depinde de numarul ligamentelor afectate si de tipul leziunii ( ruptura partiala sau totala ). Tratamentul presupune aplicare de gheata, repaus, imobilizare, compresie, medicatie antiinflamatoare.

Artrita cotului ( inflamatia articulatiei cotului ) apare ca rezultat al bolilor sistemice, precum artrita reumatoida, gutoasa, psoriazica, spondilita anchilozanta, artrita reactiva. Apar semne de inflamatie la nivelul cotului: caldura, roseata, durere si scaderea ampitudinii de miscare din cauza articulatiei umflate.

Artrita septica ( infectia articulatiei cotului cu bacterii ) este destul de rara. Apare mai ales la pacientii cu imunitatea scazuta, diabetici, la cei care iau cortizon sau cei care-si administreaza droguri intravenos. Cei mai frecventi agenti cauzatori ai acestei boli sunt stafilococul si streptococul. Artrita septica la nivelul cotului impune tratament antibiotic si adesea drenaj chirurgical. Caraceristicile bolii sunt umflarea articulatiei cotului, caldura, roseata, durere si reducerea amplitudinii de miscare. Artrita septica se asociaza frecvent cu febra, transpiratii, frisoane.

Sindromul de compresiune a nervului ulnar – nervul ulnar trece prin spatiul dintre vârful cotului si ulna ( osul intern al antebratului ). Cele mai frecvente cauze de accidentare la acest nivel sunt traumatismele directe, cauzatoare de fractura sau dislocare a cotului, presiunea externa prelungita la nivelul nervului sau compresia acestuia din cauza inflamatiei si lezarii structurilor învecinate. Uneori, factorii mecanici amintiti mai sus pot fi însotiti de ischemie în zona respectiva ( deficit de oxigen din cauza scaderii fluxului sanguin ).

Când nervul ulnar este comprimat, apare o senzatie de amorteala si furnicaturi la nivelul degetelor mic si inelar. Poate sa apara si durere la nivelul întregului antebrat, mai ales în portiunea interna a acestuia. Dexteritatea la nivelul mâinii poate fi si ea afectata. Uneori, senzatia de amorteala reapare la manevra de ridicare a membrului superior.
Tratamentul consta în evitarea repetarii traumatismului sau a presiunii crescute la nivelul cotului si repaosul articulatiei. Ocazional gheata poate ajuta. În cazurile severe, poate fi necesara repozitionarea chirurgicala a nervului ulnar, astfel încât sa nu mai fie comprimat de structurile înconjuratoare.

Dr. Alin Popescu
Coordonator medical FRR

Sursa: www.dralinpopescu.ro