Sunday 08th December 2019,
Federatia Romana de Rugby

ARBITRAJ: Echipa celor trei

27 ianuarie 2011 ARBITRAJ

Centralul se consulta cu un asistent

De multe ori, rolul arbitrilor asistenti a fost diminuat sau gresit inteles. Insa, in jocul de rugby modern, importanta acestora a crescut, neputindu-se concepe un arbitraj de calitate fara o implicare majora a arbitrilor asistenti.

Legea 6.B.1. spune: La fiecare joc sunt cate doi judecatori de margine sau arbitri asistenti. Daca acestia nu au fost delegati de catre organizatorul competitiei, fiecare echipa va pune la dispozitie cate un judecator de margine.
Acesta prevedere legala este arareori aplicata la nivelurile inferioare ale jocului, iar arbitrii incepatori au tendinta de a considera prezenta judecatorilor de margine drept un lux. Tocmai de aceea, este necesar sa stim cum trebuie realizat managementul arbitrajului in echipa si modul in care poate conlucra echipa celor trei pentru a ajuta la mai buna desfasurare a unui joc.

Pentru ca totul sa functioneze bine, arbitrul trebuie sa faca instructajul asistentilor sai cu privire la ceea ce asteapta de la ei in timpul jocului. Baza legala pentru aceasta este creionata in chiar Definitiile Legii 6:
Un arbitru asistent poate fi desemnat de catre organizatorul jocului, acesta fiind responsabil pentru semnalizarea marginii, a marginii de tinta, reusitei unei tentative la tinta si a antijocului. Un arbitru asistent va acorda de asemenea ajutor arbitrului pentru indeplinirea oricarei indatoriri a arbitrului asa cum i-a fost cerut de catre acesta.

Asadar, dincolo de prioritatile binecunoscute, arbitrii asistenti pot sa-l ajute pe arbitru semnalindu-i acestuia diferite infractiuni in faze critice ale jocului sau indicind jucatorilor liniile de ofsaid, corectitudinea pozitionarilor etc.
In lipsa mijloacelor electronice de comunicare, este recomandata stabilirea unui “cod” al gesturilor prin care un arbitru asistent ii poate semnala centralului diverse forme de antijoc, ofsaid, infractiuni la faze fixe si semifixe sau greseli tehnice (‘inainte’, ‘pasa inainte’). Este datoria arbitrului sa-i instruiasca pe asistenti cu privire la gestica folosita sau la indeplinirea unor sarcini suplimentare cum ar fi cronometrarea, notarea scorului, evidenta cartonaselor etc. Arbitrul nu trebuie sa presupuna ca asistentii sai stiu ce indatoriri suplimentare trebuie sa indeplineasca. Din aceasta cauza, instructajul dinaintea jocului este o etapa foarte importanta a pregatirii preliminare a arbitrului.
In cazul in care mijloacele de comunicare electronice sint disponibile, arbitrul trebuie sa stabileasca un protocol, astfel incit arbitrii asistenti sa-i poata transmite maximum de informatie cu un minimum de cuvinte, intr-un timp cit mai scurt.

Managementul echipei celor trei este responsabilitatea arbitrului, iar succesul acestuia poate fi evaluat in functie de urmatoarele criterii:
Realizarea unei instruiri complete a arbitrilor asistenti;
Situatiile de antijoc sint gestionate in comun de catre cei trei arbitri;
Echipa face dovada unei comunicari eficiente;
Ajutorul arbitilor asistenti este consistent si util;
Arbitrul are abilitatea de a reactiona eficient la semnalele/indicatiile asistentilor.

Utilizati cu eficienta, arbitrii asistenti reprezinta “doua perechi de ochi si de urechi” in plus la managementul jocului si pot sa indrepte atentia arbitrului catre situatii care, in alt caz, ar putea trece neobservate si nerezolvate. Arbitrul ramine singurul judecator al faptelor in spiritul aplicarii Legilor Jocului, insa el poate si trebuie sa-i implice pe arbitrii asistenti pentru a-i oferi informatii suplimentare vitale.

Valeriu Toma
Arbitru FRR

2,391 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

2 Comments

  1. moto 28 ianuarie 2011 at 21:49

    si care e faza??????nu aveti ce sa puneti pe site si mai cititi cate o regula din regulment:))

  2. Monex 2 februarie 2011 at 14:21

    Arbitrii asistenti pot ajuta arbitrul in orice maniera ceruta de acesta. Variatiunea Legii experimentale 1 – Regula 6 OFICIALII JOCULUI Arbitrii asistenti pot ajuta arbitrul in orice maniera ceruta de acesta Ce inseamna asta pentru jocCand sunt desemnati de catre un organizator de meci spre exemplu o federatie de rugby SANZAR ERC etc judecatorii de margine autorizati vor fi cunoscuti ca Arbitrii Asistenti si pot la dorinta arbitrului sa le fie desemnate responsabilitati suplimentare.Aceasta ELV este menita sa permita arbitrilor asistenti sa furnizeze informatii suplimentare arbitrului pentru al asista in luarea deciziilor. Fiecare joc se afla sub controlul oficialilor de joc reprezentati prin arbitru si cei doi judecatori de margine arbitrii asistenti.

Leave A Response