Tuesday 18th June 2019,
Federatia Romana de Rugby

adevarul.ro: Sorin Socol: „Si rugbistii plang uneori”

9 februarie 2011 MEDIA

Giulia si Sorin Socol

Liderul primei reprezentative a castigat un mare pariu anul trecut. Revenirea lui si a altor stranieri la lot a adus calificarea Romaniei la Cupa Mondiala pentru a saptea oara.
Capitan al „stejarilor”, Sorin Socol a trait in luna noiembrie a anului trecut o satisfactie imensa: calificarea la Cupa Mondiala dupa „dubla” cu Uruguay. Stabilit la Pau, bucuresteanul joaca in Federale 1 pentru Lourdes, echipa cu un trecut glorios in Franta. Absent de la meciul cu Portugalia, de sambata, jucatorul de linia a doua a acceptat sa vorbeasca despre aspecte mai putin cunoscute din viata nationalei.

„Adevarul”: Oamenii s-au mirat cand au vazut ca unii dintre rugbistii nationalei aveau lacrimi in ochi inaintea meciului cu Uruguay, la intonarea imnului national. Cum explici acest lucru?

Sorin Socol: Si noi, rugbistii, suntem oameni. Inaintea fiecarui meci ne gandim la mai multe lucruri. Poate ca unii jucatori se gandesc si la momente mai grele din viata, care ii fac sa se mobilizeze si mai bine. Asa se simt mai puternici, mai curajosi. Mie nu mi s-a intamplat decat o singura data sa am lacrimi in ochi la un meci. Anul trecut, in Portugalia. Si nu la imn, ci in momentul in care s-au impartit tricourile de joc.

Francezii au explicat pierderea finalei Cupei Mondiale din 1999 prin faptul ca, inainte de meci, Jean-Claude Skrela le-a citit un mesaj de la un fost international care i-a impresionat atat de tare pe jucatori incat acestia au intrat coplesiti pe teren. Ce zici de asta?
Da, si noi am fost atentionati in legatura cu acest aspect. Antrenorul Steve McDowell ne-a spus sa fim atenti caci partea aceasta emotiva ne poate afecta viziunea de joc. Am ascultat de acest sfat si am incercat sa am un echilibru in privinta motivarii inainte de meci. Nu trebuie exagerat, mai ales in cazul meu, care trebuie sa dau niste comenzi in timpul partidei, sa fiu lucid pe teren. Incerc sa ma stapanesc cat pot.
La nationala, cum va incurajati inainte de meciuri, in vestiar? Se aude un „Romania!”, rostit de toti, simultan.

E ceva spontan. Suntem toti pe aceeasi lungime de unda.
Ai un discurs in calitate de capitan?

Da. Le dau mesajul meu inainte de meci. Le explic ce se asteapta de la ei, ce ar fi bine sa facem. Fac un rezumat al muncii pe care am depus-o in acea saptamana sau, cum a fost cazul cu Uruguay, al celor aproape doi ani. Toti sunt implicati in acel discurs.

Antrenorii nu participa, din cate stiu, la aceasta montare a echipei inainte de meci.

Mie imi place sa fac asta doar alaturi de jucatori. Noi vom fi pe teren. Noi vom fi la manete si noi vom conduce camionul. Oricum, tinem cont de mesajele pe care ni le transmit antrenorii in cursul saptamanii de dinainte de joc. Tactica pe care am avut-o in ultima vreme a aratat ca nici ei n-au dat gres.

Exista invidii? De genul „de ce joaca ala si nu joc eu?”. Stiu ca toti sportivii isi doresc sa fie titulari…

Am incercat sa rezolv acest aspect cand m-am intors la nationala. M-am straduit sa-i conving pe baieti ca toti vor avea sansa de a juca, indiferent de cine este titular acum. Si tocmai de aceea toata lumea si-a facut datoria fata de nationala. Fireste ca perfectiune nu exista, dar eu cred ca nu am fost departe de ea in ultimul an (n.r. – pana la partida de sambata, de la Lisabona, Romania nu pierduse, in 18 luni, niciun meci oficial, castigand sapte si facand doua egaluri).

Ai avut o cariera cu multe urcusuri si coborasuri. Care au fost cele mai placute momente?

Cele de la juniori. Cand esti copil apreciezi mult mai bine lucrurile decat atunci cand ai devenit adult. Titlul de cel mai bun jucator al Mondialelor de juniori din 1996, de la Brescia, l-am apreciat foarte mult. Veneam dintr-o tara ca Romania unde rugby-ul se practica in conditii care nu se puteau compara cu cele din Franta sau Africa de Sud. Nu aveam vestiare pe atunci… Nu dispuneam de conditiile care exista astazi, macar la nationala. Apoi, plecand in Franta, am inceput sa invat ce inseamna sa ai concurenta pe post.

Echipa la care ai plecat, CA Brive, fusese campioana a Europei nu cu mult timp inainte de a ajunge tu acolo.

Da, asa e. O mare satisfactie am avut-o cand am devenit cel mai bun marcator al echipei, in campionat, cu sapte eseuri. Antrenor era Serge Lairle, cel care a pregatit si nationala anul trecut, pana in vara.

Au fost si episoade mai putin fericite in cariera ta?

Da. Atunci cand am aflat, foarte tarziu, ca Pau nu ma mai poate tine. M-au anuntat ca decizia a fost luata din cauza problemelor financiare cu care se confrunta clubul. Au renuntat la zece jucatori care eram titulari. Asta este insa viata de profesionist. Uneori ai mai multe oportunitati. Alteori, mai putine. Singura alinare este ca mi s-a intamplat asta aproape de sfarsitul carierei. Chiar daca nu am mai gasit contract ca rugbist profesionist am avut aceasta activitate intensa cu echipa Romaniei. Iar calificarea la Cupa Mondiala este o mare satisfactie pentru mine.

„Atunci cand am fost capitan la lotul national n-am incercat niciodata sa pun presiune pe colegii mei. „

„In ultimul timp, jucatorii, atunci cand au avut o problema, au venit la mine. Cred, sper sa nu ma insel, ca au simtit acea caldura si incredere din partea mea. „

„Dupa zece ani, francezii ma considera unul de-al lor”

Sa vorbim putin si despre familia ta. Am inteles ca sotia a facut volei.

Da, insa nu in Romania. Ea a plecat in Franta foarte tanara. Cred ca avea pe atunci 11 sau 12 ani. A jucat cam zece ani in prima divizie. A fost desemnata de doua ori cea mai buna atacanta a campionatului. S-a cunoscut in Franta si cu cea mai buna voleibalista din Romania, Cristina Pirv. Chiar vorbeam cu ea si-mi spunea ca este casatorita cu un brazilian (n.r. – Giba Godoy), un fel de Messi al voleiului. Este foarte bine pentru mine ca sotia mea a facut sport de performanta pentru ca poate intelege mai usor ceea ce fac. In plus, dupa meci imi spune daca am jucat bine sau ce greseli am facut.

Inseamna ca merge la meciuri.

Da. Ii place rugby-ul si-l intelege foarte bine pentru ca si tatal ei l-a practicat o vreme. Fiind in preajma mea, intr-o tara unde se da mult rugby la televizor, isi da seama cand fac un meci bun si cand nu.

Pe fetita ta cum o cheama?

Giulia. Are 4 ani. La meciul cu Uruguay a fost foarte incantata. M-a vazut pentru prima data jucand in Romania. A participat la sarbatoarea pe care suporterii au facut-o in jurul nostru. I-a placut foarte mult si de Stejarel, mascota de pe stadion. Atrage copiii foarte mult.  Este un lucru foarte bun ca s-a ales aceasta mascota. Giulia e un copil foarte bun. E predispusa sa faca sport avand parinti inalti, care au facut performanta. Nu am s-o oblig insa. Va fi alegerea ei.

Locuiesti in Lourdes?

Nu, stam in Pau. Este la 30 de kilometri de Lourdes. Ma aflu de atatia ani acolo. M-am integrat usor in comunitatea locala. In Pau sunt considerat francez. Am cetatenie de zece ani. Ei stiu ca sunt de origine romana. Daca te integrezi, daca te adaptezi la modul lor de a gandi, de a se comporta, nu mai conteaza de unde esti.

N-ai avut probleme? Ma gandesc la o tendinta care exista in Vest, in Franta poate mai mult, de a-i denigra pe romani pentru faptele unor compatrioti…

Nu, deloc. Nici nu prea sunt romani in zona respectiva. Sunt multi in orasele mari, mai ales in nordul Frantei. Pau este un oras de 170.000 de locuitori. Oamenii se cunosc intre ei. Vin 10.000 de spectatori la meciurile echipei de rugby. La Lourdes, care este un oras religios, este mai putina lume. Acolo vin anual cateva milioane de oameni in pelerinaj. Catolici, mai precis. Este al treilea loc din lume din acest punct de vedere, dupa Vatican si Bazilica Notre-Dame din Guadelupe, in Mexic. Este pestera Massabielle, unde, in 1858, Bernadette Soubirous ar fi asistat la 18 aparitii ale Fecioarei Maria. Este un loc a carui apa are caracteristici miraculoase.

Ai timp sa stai si cu familia? Putini si-au dat seama, insa voi, in noiembrie trecut, inainte de „dubla” cu Uruguay ati stat cam o luna in cantonament.

Nu este usor sa fim departe de casa. Acesta este unul dintre sacrificiile pe care trebuie sa le faci ca sportiv. Unele dintre aceste sacrificii sunt normale. Altele, insa… In 2007, pentru a putea merge la Cupa Mondiala din Franta, sotia mea a fost nevoita sa nasca mai devreme decat era normal! Lui Marius Tincu i-a nascut sotia in dimineata meciului de la Bucuresti, cu Uruguay. El a aflat dupa joc ca are o fetita. Sotia lui a vorbit cu Robert Antonin si l-a rugat sa nu spuna nimanui pentru ca Tincu sa nu fie tulburat…

„Am incercat sa rezolvam problemele baietilor in interior. Si cat mai rapid posibil, inainte ca ele sa se transforme in probleme reale sau intr-unele ale intregii echipe. „

„In Noua Zeelanda, la Cupa Mondiala, vreau sa organizam ceva si cu Jonah Lomu. O sa fie ceva minunat.”

Sorin Socol

-S-a nascut in 30 noiembrie 1977, la Bucuresti.
-Gabaritul sau – are 115 kg la 1,96 m – l-a recomandat de la inceput pentru linia a doua.
-La CM de juniori a ocupat locul 5 in 1995, si 3 in 1996. La ultimul turneu final a fost declarat cel mai bun jucator din lume.
-A debutat la nationala de seniori in 18 februarie 2001, contra Spaniei. A disputat 55 de meciuri pentru „stejari”, dintre care opt la editiile 2003 si 2007 ale Cupei Mondiale. A reusit 40 de puncte (8 eseuri).
-Plecat la 19 ani in Franta, a evoluat pentru Brive, Agen, Pau si Oloron, iar acum este legitimat la Lourdes.

Autor: Marian Burlacu

Sursa: adevarul.ro

2,568 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

9 Comments

  1. Mihai 9 februarie 2011 at 13:11

    Orice roman adevarat cand aude imnul se emotioneaza si se intampla unora sa le curga si lacrimi, e perfect normal, rugbistii nostrii au demonstrat ca sunt romani adevarati, bravo lor.

  2. centru 9 februarie 2011 at 14:23

    Socol – un jucator de baza .El federeaza , el aduna echipa in jurul lui , chiar daca nu este cel mai bun rugbyst din lume . Nu poate lasa pe nimeni indiferent . Poate de aceea asupra lui se concentreaza atacurile exponentilor ” schimbare cu orice pret ” sau ” nu este vina noastra pentru ca s-a terminat prost cand am incercat fara ei ” .

  3. Soze 9 februarie 2011 at 14:53

    Sorin,

    acest vesnic preocupat de tatuajul de pe picior…

  4. Marian Burlacu 9 februarie 2011 at 18:23

    Salut!
    interviul cu Sorin Socol era mai lung, versiunea de mai sus fiind cea pe care am putut sa o dau pe doua pagini in Adevarul.

    Vad ca a aparut un comentariu legat de tatuajul lui Sorin. L-am intrebat despre el.

    M-au întrebat mulți de tatuajul tău… Ce semnifică și când ți l-ai făcut?

    Prin 1999 sau 2000… Nu mai știu sigur. E ceva personal, legat de familie, de trecutul meu. Am auzit critici de genul că mi-aș arăta tatuajul… Eu nu l-am făcut pentru a se vedea. Modelul este creat pentru mine, în Franța.

  5. Marian Burlacu 9 februarie 2011 at 18:31

    Cred ca Socol are dreptate. Daca ar fi lucrat la o banca, de pilda, cine i-ar fi vazut tatuajul? Ca doar n-ar fi mers in pantaloni scurti la serviciu. Cred ca daca ar fi vrut sa i se vada tatuajul atunci si-ar fi facut vreo zece pe brate. Pana la urma, la un rugbyst, care poarta balonul in brate, acea zona a corpului este mai vizibila decat picioarele…

  6. centru 9 februarie 2011 at 19:17

    Sa zicem ca se remarca si prin altceva decat prin tatuaj .
    Incepand cu victoria de la Iasi , cu maniera , in fata Georgiei , prin 1997-1999 , la meciurile nationalei anilor 2003-2006 , cand , fara sa impresioneze , Nationala Romaniei castiga cu Japonia , Italia , Canada , se califica prima la CM si era mult , mult mai respectata decat acum , cand ” tehnicieni ” de birou , ” responsabili cu programele IRB ” se amesteca unde nu au habar , provocand catastrofe ingrozitoare prin strategiile ” de innoire ” si selectie a antrenorilor pe care le impun .

  7. Soze 10 februarie 2011 at 13:06

    Marian,

    voi posta mai pe seara un link de pe youtube, sa intelegi la ce ma refer 🙂

  8. soze 12 februarie 2011 at 2:04

    de la secunda 0.30 la 0.35

    http://www.youtube.com/watch?v=DtPmVWPEDi4

    🙂

Leave A Response