Friday 27th November 2020,
Federatia Romana de Rugby

Secretele adversarilor – Rugby Calvisano

15 octombrie 2012 Wolves

Rugby Calvisano.

Pe 20 Octombrie Lupii Bucuresti vor intalni, in cadrul Amlin Challenge Cup, pe italienii de la Calvisano Rugby, campionii en-titre in Campionato Eccellenza.

Calvisano Rugby sunt o echipa fondata in anul 1970, Calvisano fiind o mica localitate cu doar 8.300 de locuitori, situata in provincia Brescia din Lombardia.

In anul 1992 clubul a achizitionat o parte a defunctei Amatori Milano (o echipa care detine si in prezent recordul de titluri cucerite in Italia) si pana in 1999 a purtat denumirea de Amatori e Calvisano Rugby.

La finele sezonului 2008-2009 Calvisano face un pas in spate, renuntand la participarea pe prima scena, din ratiuni financiare. Au revenit in sezonul 2011-12 in Campionato Eccellenza si nu au facut-o oricum ci castigand titlul de campioana.

Trei “scudetto” se afla in palmaresul echipei din Calvisano, in sezoanele 2004-05, 2007-08 si 2011-12, ultimul cucerit dupa ce au invins in dubla mansa pe I Cavaleri Prato cu 27-22 si 16-14. De asemenea, “galben-negrii” se mai pot lauda cu doua Cupe ale Italiei si o Cupa Intercontinentala castigata in anul 2006 in fata campionilor Argentinei, Hindu Club.

In Europa, Calvisano au luat parte la ambele competitii majore intercluburi, Heineken Cup si Amlin Challenge Cup. In Heineken Cup au evoluat in sapte editii. Au reusit si doua victorii ambele in sezonul 2002-03, cand au invins cu 38-29 pe galezii de la Neath RFC. si cu 19-16 pe Beziers, chiar in Franta. In Amlin Challenge Cup au de asemena doua victorii, ambele reusite in sezonul 2007-08 cand au trecut cu 54-19 de US.Dax si 27-26 de Leeds Carnegie.

De-a lungul anilor, in tricoul galben-negru, au evoluat nume celebre ale rugby-ului italian precum, Leonardo Ghiraldini, Alessandro Zanni, Martin Castrogiovanni ori Salvatore Perugini.

Pentru actualul sezon, conducerea tehnica a echipei este asigurata de Andrea Cavinato, antrenorul care a dus primul titlu de campiona in Calvisano, remarcandu-se si la nationala de juniori a Italiei.

Dintre jucatorii din lotul actual se remarca in primul rand Samuela Newa Vunisa, un numar 8 deosebit de puternic, originar din Fiji, dar care a evoluat in trecut pentru Taranaki in ITM Cup. In prima etapa a campionatului, Vunisa a marcat trei incercari. Un alt jucator care atrage atentia este uvertura Andrea Marcato, care a evoluat de 16 ori pentru “azzurri” si a reusit dropgolul victorie in partida contra Scotiei in Turneul Celor Sase Natiuni in 2008. Alte nume importante sunt: aripa australiana Shaun Berne, centrul englez Andy Vilk, sud-africanii De Jager si Erasmus, primul evoluand aripa iar al doilea in linia a treia, ori Hehea o linia a 2-a originara din Tonga.

Jocul lui Calvisano este unul bazat pe forta fizica in primul rand. Avand cea mai grea gramada din Campionato Eccelleza, Calvisano mizeaza pe forta pachetului de inaintare. De asemenea, la capitolul puncte pozitive, poate fi trecut jocul de picior a uverturii Marcato, un jucator insa cu deficiente in faza de aparare. De altfel, apararea este punctul slab al celor de la Calvisano, sezonul trecut “galben-negrii” suferind mai ales in fata echipelor tehnice, cu joc rapid pe treisferturi.

2,202 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response