Wednesday 08th April 2020,
Federatia Romana de Rugby

Ulster au castigat derby-ul cu Scarlets

3 decembrie 2012 PRO12 RUGBY

RaboDirect Pro 12.

Runda a zecea a programat confruntarea dintre primele doua clasate, Ulster si Scarlets.
Partida s-a disputat pe Parc y Scarlets din Llanelli, iar nord-irlandezii de la Ulster au plecat victoriosi cu rezultatul de 19-12. A fost a zecea victorie consecutiva pentru Ulster care s-au distantat la zece puncte de Scarlets aflata pe locul secund. Pentru galezi uvertura A.Thomas a marcat toate punctele din patru lovituri de pedepsa, in timp ce Ulster au reusit o incercare prin Trimble si o transformare, respectiv patru penalitati semnate de Jackson.

In derby-ul galez al rundei, campionii en-titre Ospreys au trecut de Cardiff Blues, in al carui lot pentru aceasta partida nu s-a regasit si romanul Petru Tamba. In schimb la Ospreys a debutat evoluand in ultimle opt minute ale jocului, pilierul din Republica Moldova, Dumitru Arhip. Ospreys s-au impus cu rezultatul de 33-12, in fata unui Cardiff Blues care nu se regaseste in acest sezon. King, Fussell si Allan au marcat cate un eseu pentru “egrete”, toate transformate de Morgan care a mai punctat din patru penalitati. Pentru oaspeti Sweeney si Patchell au concretizat cate doua lovituri de pedeapsa.

Treviso au invins o alta formatie galeza aflata in suferinta, Newport Dragons. Cinci incercari au reusit italienii, luand astfel si punctul bonus ofensiv, marcatori fiind Gori, Loamanu de doua ori, McLean si Botes. Onoarea “dragonilor” a fost salvata de Prydie, care a semanat toate punctele dintr-o incercare transformata si doua lovituri de pedeapsa.
Ultimele 20 de minute galezii le-au jucat in inferioritate, Harries, a primit al doilea cartonas galben si implicit pe cel rosu. Treviso s-au impus cu rezultatul de 32-13.

Edinburgh au reusit al doilea succes consecutiv, castigand pe terenul celor de la Connacht. Nu a fost o victorie usoara, la final tabela indicand rezultatul Connacht-Edinburgh 23-24. Irlandezii au revenit in minutul 70 cu un eseu semnat de Poolman dar au avut puterea de a intoarce rezultatul. Pentru Connacht, Faloon a mai marcat un eseu iar Parks, doua transformari si trei penalitati. Punctele invingatorilor au fost semnate de Visser, Scott si McInally cate un eseu, toate transformate de Laidlaw care a mai concretizat si o penalitate. Partida a fost arbitrata de romano-italianul Marius Mitrea.

Leinster s-au impus confortabil in fata italienilor de la Zebre, cu scorul de 37-7, reusind sa obtina si punctul bonus ofensiv. Cinci incercari au reusit irlandezii prin Conway, Sexton, McFadden de doua ori si Healy. Sexton si McFadden s-au remarcat si in fata buturilor, primul semnand doua transformari si o penalitate, al doilea o transformare si o lovitura de pedepsa. Punctele oaspetilor au fost marcate de Tebaldi, un eseu, transformat de Halangahu, iar Zebrte sunt inca in cautarea primei victorii in liga celtica.

Munster au castigat la fel de usor disputa cu scotienii de la Glasgow Warriors, rezultat 31-3. Singura problema a fost obtinerea punctului bonus ofensiv, reusit in cele din urma de “armata rosie” gratie unui eseu de penalizare acordat in minutul 74. Celelalte trei incercari ale irlandezilor le-au reusit Stander de doua ori si O’Donnell, toate eseurile fiind transformate de O’Gara care a mai punctat dintr-o penalitate. Punctele invinsilor le-a reusit Weir dintr-o lovitura de pedeapsa.

Clasament:
1.Ulster-43p
2.Scarlets-34p
3.Leinster-31p
4.Munster-29p
5.Glasgow-28p
6.Ospreys-27p
7.Edinburgh-21p
8.Treviso-19p
9.Cardiff Blues-19p
10.Connacht-15p
11.Newport-13p
12.Zebre-4p

Urmatoarea etapa se va disputa intre 21 si 22 decembrie dupa programul:
Cardiff Blues-Scarlets
Ulster-Leinster
Glasgow-Edinburgh
Zebre-Treviso
Connacht-Munster
Acesta runda va fi urmata imediat pe 26 decembrie cand este programata o asa-numita etapa galeza in care se vor disputa partidele:
Cardiff Blues-Newport
Ospreys-Scarlets.

1,395 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response