Friday 23rd August 2019,
Federatia Romana de Rugby

Coltul Specialistului: Oamenii care n-au uitat de unde au plecat

6 martie 2013 Coltul specialistului
Rugby Romania

Rugby Romania

Se spune ca istoria se repeta. Ca la intervale de timp anumite evenimente sunt retraite, intr-o forma oarecum diferita, dar fara ca fondul sa se modifice substantial.

Probabil ca este adevarat. Mai cu seama ca exista si o vorba plina de har, si anume ca e bine sa ne cunoastem istoria pentru a nu-i repeta greselile.

Rugbyul romanesc a aparut, in urma cu mai bine de o suta de ani, in momentul in care au revenit acasa, din Franta, tinerii care studiasera acolo. Unii dintre ei au adus in geanta balonul si regulamentul de rugby.

Lista acestor pionieri este numeroasa. Grigore Caracostea, Constantin Cratunescu, Henry Catargi, Henry Manu, Nicolae Marascu, Vasile Trifu, Misu Vardalla, Puiu Volvoreanu, precum si fratii Iconomu, Hussar si Tanasescu.

Nu voi zabovi prea mult asupra celor care au infiintat primele echipe de la noi, desi meritul lor in aparitia rugbyului romanesc a fost si ramane incontestabil. Greu de evaluat in sume de bani, de pilda, fiindca pentru acei tineri gestul n-a avut implicatii financiare. Oamenii au creionat un dreptunghi pe care nici macar nu crestea iarba, au ridicat niste buturi, au pus balonul oval la mijlocul terenului si au inceput sa alerge, ordonati de reguli, dupa acesta.

Interesant este ca in ultimii ani procesul s-a repetat. Si ca multi dintre rugbystii romani care au evoluat in Franta, dar nu numai, s-au intors acasa. Alin Petrache, presedintele de acum al Federatiei, este unul dintre ei. Ar fi putut sa ramana in Hexagon. Sa-si faca acolo o firma. Sau sa se implice in conducerea unui club. Sa infiinteze o echipa de copii. Sa devina antrenor sau arbitru. Avea suficiente atuuri si, in plus, ar fi actionat intr-un sistem bine pus la punct. Unul care nu-ti provoaca atatea probleme ca la noi, in Romania – si nu ma refer la rugby, ci la intreaga societate. N-a facut-o. S-a intors acasa. N-a venit cu un balon oval si un regulament in geanta, fiindca nu mai era nevoie, ci cu experienta acumulata in sportul cu adevarat profesionist.

La fel a facut si Octavian Morariu, in urma cu mai bine de zece ani. Iar astazi fostul rugbyst al Grivitei conduce miscarea olimpica de la noi. As spune ca in cazul sau a fost vorba si de o ironie a sortii. In sensul ca un fost jucator de rugby a devenit presedintele Comitetului Olimpic Roman, adica al acelui for care, in 1924, le-a cam intors spatele jucatorilor ce au obtinut medalia de bronz la JO de la Paris – neajutati financiar de catre stat, de COR, rugbystii romani au participat atunci pe cheltuiala proprie la turneul olimpic.

Lista celor care au revenit acasa dupa ce au activat cu succes in rugby-ul vest-european devine, de la an la an, tot mai mare. Capitan la Auch, la singura noastra victorie pe pamant francez, Haralambie Dumitras se ocupa acum de dezvoltarea rugbyului romanesc. A fost antrenor secund al nationalei mari la Cupa Mondiala din 2003, dar si al selectionatei Bucurestiului. Iar cu Stejarii a obtinut, in iunie trecut, primul succes la IRB Nations Cup. Harry cutreiera tara in lung si-n lat, se intalneste cu oamenii, discuta despre ceea ce s-ar putea face pentru a se forma alte echipe.

Romeo Gontineac si Marius Tincu sunt alti doi jucatori reprezentativi care, la putin timp dupa ce au pus ghetele in cui, au acceptat sa-si lase balta familiile, in Franta, si sa faca parte din staff-ul echipei nationale de seniori. La fel au facut cu ani in urma, Adrian Lungu, la juniori, sau Mihai Bucos, la acel meci-test cu Irlanda, din 2001, de la Bucuresti. Cu riscul de a omite anumite nume – le cer scuze celor in cauza -, voi aminti mai apoi de Cristi Branescu, care a activat pe la Farul, si de Constantin Iosef, desemnat antrenor la U17.

Despre o revenire acasa se poate vorbi si in cazul antrenorilor Vasile ”Mao” Constantin si Peter Ianusevici. Ajuns la o varsta venerabilă, primul a lasat Portugalia, iar de atunci e vazut mai mereu langa terenul cu ”H”-uri. Celalalt a parasit Federatia Germana de Rugby, pentru care a activat timp de doua decenii, acceptand sa fie antrenor federal in Romania.

Toate aceste exemple arata ca oamenii care s-au ridicat in rugby-ul nostru, iar apoi au facut cariera in Vest, n-au uitat de unde au plecat. Si, desi situatia nu este tocmai roza pe la noi, prin tara, au acceptat sa lucreze pe perioade mai lungi sau mai scurte pentru Stejari. De ce? Il voi cita pe unul dintre ei, fara a-l nominaliza fiindca eu cred ca e valabil pentru toti: ”Rugby-ul romanesc ne-a dat foarte mult. Ne-a facut oameni. E normal sa-i intoarcem acum macar o parte din ceea ce el ne-a oferit!”.

Marian Burlacu (Libertatea)

1,930 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

6 Comments

Leave A Response