Saturday 17th November 2018,
Federatia Romana de Rugby

Nae Marascu – Omul

13 martie 2013 INTERN
Nae Marascu.

Nae Marascu.

Anul acesta se vor implini 75 ani de la disparitia unuia dintre cei care au initiat propagarea rugbyului in Romania. Acela a fost Nicolae (Nae) Marascu. A fost nu numai rugbist, sport la care a fost jucator din 1913 pana in 1924, apoi sef de club pana in 1937, dar si atlet intre 1913 si 1924. Pasiune constanta a avut pentru vanatore si tir. La ultima partida de vanatoare a fost participant, chiar cu cateva zile inainte de moarte.

Nae Marascu s–a nascut in septembrie 1898, pe mosia tatalui, Constantin Marascu, din Svorsca (Dolj). Tatal sau era vanator (presedinte al unor asocitii ale vanatorilor), dar si un mare proprietar de cai de rasa. Fusese castigator de mai multe derby–uri. Chiar cu banii castigati la un derby de trap, la Viena, tatal i–a cumparat lui Nae o masina de lux, un Austro–Daimler. Copilul avea numai 9 ani. Peste cativa ani si–a luat carnetul de conducere la Craiova!

Scoala primara a inceput–o in Bucuresti, pentru inceput la o institutie particulara, apoi la Schewitz–Thierin. A trecut la Liceul Mihai Viteazu, unde si–a luat bacalaureatul. Dupa terminarea liceului, Nae s–a inscris la scoala de ofiteri din Botosani.

Primele “iesiri” sportive au fost alergarile, prin imprejurimile satului Svorsca. Adevaratul debut sporiv a fost la un concurs de biciclete, in 1913. A practicat si alte sporturi, precum fotbalul, atletismul, cross–country (alergari pe teren variat). La campionatele scolare de atletism din 1914, a fost campion la cateva probe, intrecand sportivi mai mari ca varsta. Printre scolarii, viitorii colegi si prieteni erau Rudolf Schemettau si Brandl pe care i–a intalnit si la rugby.

A fost un elev foarte bun la liceul Mihia Viteazu. Profesori, vestiti in acei ani, precum Ion Ottescu, Gheorghe Coman, Dumitrescu Gica erau foarte multumiti de raspunsurile date de el. Bogatia familiei se vedea prin cele 2 masini pe care Nae le–a avut din clasa a V–a pana in clasa a VIII–a. In afara masinilor, financiar o ducea foarte bine. Lunar, avea doua salarii, unul de la tata in valoare de 500 lei, iar de la mama 300 lei. In plus, primea bani si pentru notele de peste 8. Si cum erau multe…Nu se lasau mai prejos, nici rudele apropiate, matusile si unchii, care trimiteau tot felul de cadouri.

Razboiul din 1916–1918 l–a facut pe front, ofiter de artilerie, fiind citat de cateva ori pentru bravura de care a dat dovada.

Odata terminat razboiul, a plecat in Franta. S–a intors in tara cu 3 diplome: inginer chimist (Pau), licentiat in stiinte fizico–chimice (Lille), si doctorat in chimie (Paris). Vacantele le petrecea in tara. Familia fiind pe locul secund, pe primul loc era rugbyul, in special echipa sa de suflet, Stadiu Roman, care a infiintat–o in 1914, in casa proprie de pe strada Pitar Mos. Asa de pasionat de rugby era, ca in 1929, prietenul Puia Volvoreanu, anuntandu–l de apropiata finala a campionatului, a plecat de la Parie, fara a–si anunta parintii. A calatorit cu un avion pana la Belgrad, in continuare cu trenul pana la Bucuresti, ajungand la meci cu cateva minute inainte de lovitura de incepere.

Cu Puia Volvoreanu si cu Henry Manu era prieten de la studii, din Paris. Acolo, in capitala Frantei, timp de 4 ani, Nae a jucat in prima echipa a celebrului Stade Français. In 1920, a fost selectionat in echipa Parisului, pentru un meci cu Londra. A fost primul roman care a jucat intr–o astfel de selectionata de inalt nivel. Cu aceasta selectionare se mandrea mai mult decat cu cele 3 diplome.

S–a intors definitiv in tara, in 1923. Imediat, a luat postul de conducere care il avea la Stadiu Roman. A facut pereche de centrii treisferturi cu Mircea Sfetescu. Jocul lor spectaculos, cu fente, pase incrucisate, placaje facea deliciul spectatorilor. Astfel, a atras destui practicanti ai rugbyului. In primul meci international din tara, a jucat in partida Stadiului cu echipa poloneza Zwiazek Sportowi Bialego Varsovia, in aprilie 1925. Pe terenul de la Sosea, in asistenta era Alteta Sa Regala, Principele Carol, viitorul rege Carol al II-lea.

Foarte bun inginer, dupa intoarcerea in Romania, a fost angajat la Institutul Geologic. Dupa un singur an, nemultumit fiindca directorul, celebrul geolog, academician Mrazek ii daduse sa faca ordine in biblioteca, s–a dus la Fabrica de Bere Bragadiru, ca sef de laborator. Era multumit de situatie, a facut diverse modernizari si inventii, precum un procedeu nou de producere a drojdei de bere, patentat si preluat de fabrici din cateva tari. Ajuta pe cei nevoiasi, copii saraci, vaduve, bisericile.

In fiecare an, de ziua de nume, avea musafiri pe langa toata echipa de rugby Stadiu Roman, multi altii. Petrecerea era celebra, el stand in capul mesei si dadea tonul la cantece si bancuri. Si in deplasarile pe care le facea echipa, se prezenta insotit de 30–40 persoane, dar si de cel putin 40 cosuri cu…alimente. Cei care nu apucau deplasarea, regretau.

In aceea vreme, meciurile–test erau foarte putine. Asa ca a fost selectionat in nationala numai 5 meciuri. A debutat chiar in primul meci al nationalei:  iunie 1919, pe Stadionul Pershing (Vincennes), Paris, la Sporturile interaliate, in meciul cu Statele Unite al Americii.

Dupa cateva zile, a urmat meciul cu Franta. A urmat o pauza de cativa ani pana la primul internatonal in Bucuresti. La 8 aprilie 1923, echipa Bucurestiului (de fapt, nationala) a intalnit Ruder Gesellschapt Heidelberg. A jucat si in meciul revansa, de la Heidelberg, din 10 august.

In septembrie al aceluiasi an, echipa Bucurestiului a facut un turneu in Germania, unde a jucat 3 meciuri cu 2 victorii si un meci egal.

Incepand cu primul meci din Germania a fost capitan al echipei. A urmat meciul cu Vulturul Alb (Polonia) de pe Federatie, din 1924. Capitan a echipei nationale a fost si in cele doua meciuri din Jocurile Olimpice de la Paris cu Statele Unite ale Americii si Franta. In turneul din Polonia din toamna lui 1924, nu a fost selectionat. A revenit in nationala in meciul cu armata franceza, la Bucuresti, pe 9 mai 1926.

In toate aceste meciuri a jucat in linia de treisferturi. Cu francezii a jucat si in 15 mai 1927, la Paris, cu selectionata B a Frantei. A schimbat postul, jucand mijlocas la deschidere. Dupa cateva zile, la Heidelberg, contra Germaniei Sud a fost in linia a treia.

Ultimul meci in nationala l–a avut in 22 mai 1927, la Bratislava, bineinteles cu Cehoslovacia. Capitan, inchizator la gramada.

Meciuri internationale a avut destul de multe, pentru Stadiu Roman a aranjat mai multe deplasari in Franta si Italia, de–a lungul a mai multor ani.

Din pasiunea pentru rugby, era foarte nervos, cum il nemultumea orice greseala cat de mica, venita de la oricine (club, federatie, primarie) isi depunea demisia. Dupa cateva zile, renunta la demisie. Pentru a evita aceasta situatie, in 1935, a fost ales presedinte pe viata la Stadiu Roman, fara dreptul de–a demisiona.

Pana in 1938, cand, pentru a–l necaji, conducerea clubului i–a aprobat inca o data demisia. Atunci a trecut la Rugby Club Bucuresti, dar, isi incuraja noua echipa cu aceiasi propozitie folosita ani la rand: „Allez Stade!”. In suflet ii ramasese Stadiu Roman, pentru care a si plans odata pe margine, cand fosta echipa pierduse un meci. S–a organizat o delegatie a Stadiului, care s–a dus la el si l–a lamurit sa se intoarca la „prima dragoste”. Din pacate, la murit la scurt timp, in floarea varstei.

Facea deplasari cu nationala sau cu Stadiu Roman suportand toate cheltuielile din fonduri proprii. Foarte bun coleg, nu tinea seama de pozitia sa sociala, pe cat de serios era la servici, pe atat de comunicativ era pe terenul de sport. Chiar facea pacaleli sau permitea sa fie pacalit.

In mai 1933, Stadiu a jucat la Milano. Doi jucatori pierdusera trenul spre Franta, fiind la cumparaturi. Restul delegatiei i–a asteptat cu trenul urmator in gara de granita, timp de sapte ore. Cum ei se culcasera in resturantul garii, Nae, impreuna cu Eugen Stoian i-a manjit cu crema de ghete. Cand a intrat trenul in gara, jucatorii s–au trezit si au izbucnit intr–un ras de nestavilit, la care s–au alaturat si vamesii. In alta deplasare, la Rodez (Franta), la banchetul de la primarie, unde asista si consulul roman, cand tocmai incepuse sa–si tina discursul, prietenul Virgil Ioan il pacaleste si ii sopteste la ureche ca este descheiat la…pantalon. Nae isi mascheaza locul indicat cu cupa de sampanie.

Altadata, la granita italiana, la Triest, stadistii erau asteptati de reprezentatii clubului italian G.U.F. (facusera invitatia) si consulul roman. Nae s–a suparat ca drumul a fost organizat prost, sosirea la Triest era la miezul noptii si a ramas sa doarma in vagon. Nae s–a trezit dimineta cand a ajuns la hotel. Receptionerul, la sfatul lui Virgil, s–a dat drept consulul roman, pentru care Nae si–a cerut scuze de intarziere. Afland mai tarziu adevarata identitate a personajului, Nae s–a suparat din nou, dar, i–a trecut repede. In alta deplasare in Franta, la un hotel, jucatorul Mihoc i–a facut rost de un vin foarte bun pe care Nae l–a baut in camera; l–a laudat pe „procurator” spunandu–i ca va fi un jucator mare. Intorsi in tara, Mihoc, la o sedinta la club, a cerut sa fie introdus in prima echipa a Stadiului. Nae a confirmat ca ar fi un jucator mare, dar, la …volei.

Autor: Coco Zamfir

1,872 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response