Wednesday 17th July 2019,
Federatia Romana de Rugby

Clubul Francez de Rugby – Un model de urmat pentru rugbyul romanesc?

8 aprilie 2013 INTERN
CS Aurora Baicoi.

CS Aurora Baicoi.

Cum am ajuns in Franta
Am pornit clubul de rugby de la Baicoi (CS Aurora Baicoi) crezand in puterea sportului, in general, de a educa si de a apropia membrii unei comunitatii. In plus, am considerat ca rugbyul, in particular, mai mult decat alte sporturi, intruneste un set esential de calitati care pot facilita integrarea copiilor vulnerabili in societate.

Totusi, pana sa ajunga in punctul in care isi va incepe misiunea sociala, CS Aurora va trebui sa functioneze asemeni unei entitati sportive sanatoase. Acest lucru inseamna o organigrama precisa, membri competenti, infrastructura proprie, buget sustenabil, toate acestea ducand la atingerea unui nivel decent de competitivitate in plan sportiv si la o capacitate organizatorica rezonabila. Setul acesta de elemente este relativ de greu de atins in contextul sportiv romanesc si recunosc imi este destul de dificil la randu-mi sa generez toate acestea la Baicoi. Astfel ca am simtit nevoia sa invat de la altii cum se face meserie in rugby, mai exact de la cluburile cu traditie din Vest.

Pentru a gasi raspunsuri vizavi de punerea bazelor si organizarea unui club de rugby am cautat sprijinul FRR pentru o ‚vizita de cercetare’ in oricare din marile natiuni rugbystice europene. Ocazia s-a ivit odata cu deplasarea lotului national U18 la Campionatul European de la Grenoble (Franta). Asadar pentru zece zile, cu foarte calda si generoasa asistenta a familiei Ludosan, am facut un tur la cateva din cluburile de rugby din regiunea Rhône-Alpes* .

Cum arata clubul de rugby francez
Ce a iesit in evidenta la aceste cluburi a fost asa cum era de asteptat prosperitatea lor. Baze sportive bine amenajate cu vestiare complet utilate, nocturna la absolut fiecare teren, clubhouse-uri primitoare, bugete aparent darnice pentru fiecare club** si bineinteles terenuri ticsite de copii. Cei care fac legea sunt voluntarii, de la un cap la celalalt, in intreaga activitate de la finantare, organizare deplasari si evenimente, sau in orice chestiune de natura administrativa. Spre deosebire de Romania, nu exista antrenori sau staff adiministrativ platit. Exista doar iubitori de rugby, parinti foarte implicati sau pur si simplu oameni care doresc sa faca parte dintr-o retea sociala diferita de cea cu care sunt obisnuiti. Nimeni nu se asteapta la completarea bugetului personal prin rugby, in schimb aproape toti isi doneaza in primul rand din timpul personal pentru ca aceste cluburi sa poata exista.

In regiunea pe care am vizitat-o, rugbyul se face din placere, nu exista tensiune, presiunea rezultatului, ci de cele mai multe ori doar un rugby romantic. Pana la sub-13 ani, copiii au doar un antrenament pe saptamana, iar de la sub-15 pana la sub-19 ani, daca nu tintesti o cariera in rugby, ai doar 2 antrenamente pe saptamana. Ba mai mult, pe timp de vara ai doua luni de vacanta. E drept totusi ca iarna se joaca, iar competitii exista aproape in fiecare saptamana. Antrenorii sunt in jur de 3-4 alocati la fiecare grupa de copii. Asta se intampla pentru ca voluntari fiind, trebuie sa se nimereasca macar unul intr-o saptamana pentru a face antrenament cu copiii sau deplasarea cu ei sambata la competitie.

Primaria are si ea rolul ei prin faptul ca pune cluburilor la dispozitie o baza sportiva pentru care acopera si costul utilitatilor. In plus, in functie de puterea financiara a primariei, aceasta aloca si cateva mii de euro drept sponsorizare, insa aceasta acopera doar o foarte mica parte din bugetul clubului, undeva intre 5-10%. Pentru restul, voluntarii isi pun creativitatea la lucru si aduc restul banilor necesari pentru acoperirea nevoilor financiare ale clubului. Acestea din urma constau in proportie de 70-80% in costuri de transport la competitii, iar restul se duc in mici portii catre Federatie, echipamante de antrenament sau de joc si spre alte mici nevoi administrative.

Cauzele avansului lor
Avand in vedere inapoierea materiala a rugbyului romanesc, multi s-ar simti indreptatiti sa spuna ca suntem cu 30 de ani in urma lor. Motorul rugbyului francez consta in puterea voluntarilor, iar prosperitatea de la ei este un efect al eforturilor acestora. Majoritatea cluburilor din regiunea Rhône-Alpes au o istorie de minim 40-50 de ani, timp in care membrii voluntari au reusit sa cladeasca parteneriate solide cu comunitatea, iar asta a condus la inflorirea miscarii rugbystice. Deci, cu cat ai mai multi voluntari pe langa club, cu atat iti cresc sau scad sansele sa faci treaba buna***. Desigur, conteaza si puterea economica sau bazinul demografic de care dispune departamentul in care se afla clubul, dar in definitiv nimic nu se misca fara voluntari. Franta prin traditia ei asociativa si datorita comfortului material al cetatenilor ei, nu duce lipsa de asa ceva. Asta ii permite sa aiba parte de cluburi care acopera in mod real nevoi ale comunitatii, aducandu-i acesteia un plus prin schimburile sociale aduse de activitatea rugbystica.

In schimb, in Romania, clubul de rugby apartine de cele mai multe ori statului sub diversele sale forme (politie, armata, consiliu local, consiliu judetean, companie de stat). Din nefericire, procedurile interne de functionare ale organizatiilor detinute de stat nu stimuleaza initiativa si inhiba aparitia membrilor voluntari. Acest lucru face clubul de rugby romanesc inert, reticent la schimbare, strain de comunitatea in care traieste. La toate acestea se mai adauga si faptul ca avem de-a face cu un stat foarte sarac. Nu inseamna ca prin modelul etatist nu se poate face performanta sportiva, atat doar ca Romania post-1989 nu il mai poate sustine. Si cum in Romania capitalul social este la un nivel destul de scazut, suntem in situatia in care nu are cine sa preia stafeta. Entitatile sportive private ‚de facto’, nu numai ‚de jure’ non-profit intarzie sa apara. Astfel ca in prezent rugbyul din Romania este intretinut in mare parte de catre institutii publice limitate in capacitatea lor de a il reforma.

Ce putem lua de la ei si incotro sa ne ducem?
Scopul acestui material nu este sa dea retete care sa duca la salvarea rugbyului romanesc. Si in plus, nu am pretentia sa cred ca o vizita de 10 zile intr-o regiune fie si a unei mari natiuni rugbystice poate sa ofere asa ceva. In schimb, in plan personal, mica mea investigatie nu a facut altceva decat sa imi intareasca convingerea ca avem nevoie de cluburi care sa fie implicate activ in propria comunitate. Este nevoie de o agenda dubla. Prima se refera la transformarea clubului intr-un element de sprijin prin faptul ca acesta contribuie substantial la viata locala. Latura sportiv-competitiva este secundara, iar daca prima parte a agendei este pusa in aplicare intr-o maniera competenta, atunci cu siguranta si palmaresul sportiv al clubului se va imbogati.

Maniera in care cluburile pot face asta tine de contextul local, adica de ce anume le este mai la indemana. Flexibilizarea clubului orasenesc prin parteneriate public-private, aparitia unor cluburi noi exclusiv private bazate pe veritabile asocieri de membri, poate chiar mecenat rugbystic sunt potentiale solutii. Pentru a trai sanatos, un club trebuie sa aiba o misiune precisa, sa fie adaptabil la rigorile pietii sportive si preferabil sa dezvolte cat mai repede capacitatea de a trai mai mult decat membrii sai fondatori. Cu riscul de a fi generalist, o tinta pe care ar trebui sa si-o puna rugbyul romanesc ar fi sa iasa de sub tutela exclusiva a statului si sa caute sa implice cat mai multi voluntari in activitatea sa. Ei sunt cheia pentru problemele de micro-gestiune a caror rezolvare le-am cautat eu in Franta. Succesul rugbyului romanesc, oricare ar fi acela, poate fi determinat de o plaja foarte larga de variabile, dar eu unul am convingerea ca punctul de plecare este reprezentat de impulsionarea spiritului voluntar.

*Rhône-Alpes este una dintre cele mai active regiuni din punct de vedere rugbystic din Franța, cu 32.000 de sportivi legitimati dintr-un total de 280.000 pentru întreaga țară la nivel de 2011 (Le Livre Blanc du Rugby Francais, 2012).

**Un club modest, adică unul cu 150-170 de jucători legitimați, incluzându-i aici și pe seniori, dispune de aproximativ 80-90 de mii de euro pe an, iar un club mediu cu pretenții de Federale 3 se înscrie undeva pe la 150-200 de mii de euro.

*** A face treabă bună în Franța nu înseamnă să câștigi trofee, Federația Franceză are dispoziții foarte clare ca până la sub 13-ani să nu existe clasamente la competiții. Unicul obiectiv este deprinderea jocului într-o atmosferă pozitivă și nimic mai mult. Apoi, obiectivul secundar este să îți dezvolți capacitatea de a ține piept fotbalului, care și în Franța ca și la noi, are tendințe monopoliste.

Autor: Lucian Mircescu, fondator al CS Aurora Baicoi

Foto: www.facebook.com/rugbyaurora

2,058 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

4 Comments

Leave A Response