Saturday 16th November 2019,
Federatia Romana de Rugby

Ungaria – Cipru, 15-16 in CEN

26 aprilie 2013 INTERNATIONAL, Stiri
Cyprus Rugby.

Cyprus Rugby.

In aceasta saptamana, in CEN, grupa valorica 2C, a avut loc un meci foarte important pentru desemnarea castigatoarei competitiei.

Selectionata Ciprului s-a impus cu scorul de 16-15 in fata Ungariei, in deplasare, ajungand astfel la a nouasprezecea victorie consecutiva in turneu.

Cipriotii l-au avut in distributie, in repriza secunda, pe talonerul roman Dinu Floredan, care i-a luat locul capitanului de echipa Anthonis Toma.

Floredan, in varsta de 35 de ani, a jucat rugby la Mangalia si Farul Constanta, dupa care a plecat la munca in Insula, in 2002. Odata cu formarea echipei nationale din aceasta tara, a reluat si activitatea sportiva, actualmente fiind legitimat la una din cele mai bune echipe din Cipru, Paphos Tigers.

Revenind la partida, Cipru a condus la pauza cu 13-6, insa in partea secunda, sub comanda celebrului antrenor francez Raphael Saint-Andre, ungurii au revenit pentru bonusul defensiv, pana la un punct ecart. In staff-ul maghiar se afla fostii jucatori romani Karoly Suiogan si Laszlo Sollosi.

In ciuda acestei victorii, cipriotii sunt tristi deoarece au fost instiintati de IRB ca nu pot participa la play-off-ul pentru Cupa Mondiala, deoarece nu sunt membri cu drepturi depline deocamdata, ai forului european. Astfel, batalia pentru play-off se va da intre Slovenia, Ungaria si Bulgaria.

Slovenia a trecut si ea de Austria in ultima etapa a turului aceleiasi competitii, cu 22-20. La austrieci, la linia intai, in partea a doua a partidei, a aparut si un alt jucator plecat din Romania, Stefan Borozan.

Clasamentul din CEN, grupa 2C, are in frunte pe Cipru, cu 19 puncte, urmata de Slovenia si Ungaria, cate 10 puncte, Bulgaria 9 puncte si Austria 3 puncte.

Un alt roman, Costin Buburuzan, a fost titular in nationala Olandei, in partida din CEN 2A, castigata cu 29-24 la Zagreb, in fata Croatiei. Rugbystii din Tara Lalelelor au incheiat turul pe primul loc, cu 18 puncte, patru mai multe decat Elvetia.

1,372 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response