Wednesday 14th November 2018,
Federatia Romana de Rugby

Sfaturile lui Tata Pik (IV): Miscarea e mai odihnitoare decat repausul!

Adeseori suntem tentati sa credem ca toate metodele de antrenament de astazi sunt avangardiste, ca se pun la punct, mereu, tematici sau metode noi. De fapt, in realitate, multe sisteme de pregatire a sportivilor sunt doar readuse la zi, reactualizate, perfectionate.

Acum, de pilda, majoritatea sportivilor profesionisti au antrenamente si dimineata, si spre seara. Uneori si de trei ori pe zi. Ei fac si pregatire specifica disciplinei pe care au ales-o – cu balonul oval, de pilda, in cazul rugbystilor -, dar lucreaza si in sala de forta, cu greutati. Volumul de munca este, asadar, foarte mare. Iar antrenorul are rolul de a nu-l suprasolicita pe performer si de a stabili un program care sa nu-l plicitiseasca pe acesta.

In urma cu 50-60 de ani, cu putine exceptii, sportul nu era profesionist. Practicantii mergeau, deseori, la slujba, dimineata, iar mai apoi se indreptau spre stadion sau sala. In acele vremuri era extrem de dificil pentru un antrenor sa-si motiveze elevii. Si mai ales sa-i faca sa traga din greu la antrenament dupa ce petrecusera opt ore de lucru deseori fizic.

In 1947, Dumitru Popescu-Colibasi era profesor de educatie fizica si sport la o scoala din comuna Babiciu, pe valea Oltului. Totodata, antrena si echipa feminina de handbal. Si tocmai atunci cand aceasta se pregatea sa participe la Cupa Tineretului Muncitor, o competitie organizata in acele vremuri tulburi, cu schimbarea regimului social, fostul rugbyst de la Tenis Club Roman si-a vazut jucatoarele lipsind tot mai des de la antrenamente. Venise vremea secerisului si toata lumea din sat era implicata in aceasta operatiune. Sau, ca sa il citez pe cel supranumit Tata Pik, fetele lui participau la o competitie mult mai importanta: lupta pentru painea tuturor.

Popescu-Colibasi a inteles situatia, insa nu s-a putut impaca prea usor cu ea. Le vedea pe jucatoare cum mergeau in locul pe care satenii il denumisera ”Africa” poate si pentru ca verile acolo, in Babiciu, erau foarte calduroase. Le observa cum trudeau din greu, alaturi de parinti. Nu putea insa sa renunte la tot ceea ce facuse pana atunci cu echipa de handbal, la o munca la fel de dura, de grea. Si atunci Tata Pik a avut o idee: a inventat ”antrenamentul de seara”. O inventie care n-a fost deloc bine primita de sateni. ”La inceput, oamenii m-au privit cu uimire. Ba chiar cu legitima indignare. Cum adica, nu le ajungea lor, sarmanele, fete tinere, aproape copile, cat indura acolo, in Africa? Si acum, in loc sa se odihneasca si ele ca toata lumea, domnul profesor – nebunul ala, spuneau altii – le mai pune sa si alerge dupa minge?”.

Fetelor, in schimb, le-a placut ideea de a face antrenament de handbal seara, la finalul zilei de munca. Ajungeau acasa, se spalau, isi schimbau tinuta si mergeau la teren. Rezultatul antrenamentelor combinate ”seceris-handbal” s-a vazut mai apoi: echipa s-a calificat, terminand pe locul 3 in faza pe judet. Un rezultat mai mult decat bun pentru o echipa sateasca, una ale carei jucatoare aveau si alte preocupari decat cele sportive.

Toata lumea a fost fericita, iar satenii au inteles ca domnul antrenor sau ”nebunul” Dumitru Popescu-Colibasi a avut dreptate.

Prin acel exemplu, Tata Pik a aratat ca miscarea poate fi mai odihnitoare decat repausul!

Marian Burlacu
(Libertatea)

3,014 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response