Monday 06th July 2020,
Federatia Romana de Rugby

Heather Moyse, rugbysta campioana olimpica

20 februarie 2014 Stiri
Heather Moyse inscrie impotriva Scotiei.

Heather Moyse inscrie impotriva Scotiei.

In aceste zile, la Soci, in Rusia, se desfasoara editia a XXII-a a Jocurilor Olimpice de iarna. Printre medaliatele cu aur se numara si canadianca Heather Moyse, la proba feminina de bob 2.

Heather este o polisportiva prin excelenta, care a performat nu doar in arenele olimpice hibernale, ci si pe terenurile cu buturi. Ea este una din cele mai bune jucatoare din Canada, fiind titulara in echipele nationale de rugby in 15 si de rugby in 7.

La rugby in 15, Heather, preponderent titularizata pe post de aripa, a jucat deja la doua Cupe Mondiale, in 2006 si 2010, iar in aceasta vara este foarte probabil sa evolueze a treia oara consecutiv. In 2010, in Anglia, ea a fost cea mai buna marcatoare de eseuri, avand la activ 7 baloane culcate in terenul advers de tinta. Heather Moyse a jucat si la Cupa Mondiala de Rugby in 7 pentru Canada, in anul 2013.

Sub auspicii olimpice Heather s-a remarcat la o proba foarte dificila pentru reprezentantele sexului frumos, anume bobul. Ea a doborat deja mai multe recorduri de starturi, adica viteza dezvoltata pe zona de elan. Cele mai mari performante sunt insa cele doua medalii olimpice de aur cucerite la rand, la Vancouver, in 2010, respectiv la Soci, in 2014. Ea indeplineste functia de impingator si franar in bobul canadian, pilotat de catre Kaillie Humphreys.

Heather Moyse, care va implini in 2014 varsta de 36 de ani, face si ciclism de performanta. In afara sportului, ea are preocupari in sfera discursurilor motivationale. In 2012 a fost declarata printre cele mai frumoase 30 de sportive de pe Planeta, iar alte sporturi practicate ocazional sunt fotbalul si atletismul. Sora sa a facut de asemenea bob, iar fratele ei joaca baschet la o echipa semiprofesionista din Elvetia.

Sursa foto: www.zimbio.com

1,884 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response