Friday 19th April 2019,
Federatia Romana de Rugby

All Blacks castiga din nou, dar nu intr-o maniera convingatoare

Noua Zeelanda-Africa de Sud 14-10 (6-7).

Orice meci All Blacks-Springboks are darul de a oglindi formidabila rivalitate dintre doua mari natiuni, Noua Zeelanda si Africa de Sud, iar meciul de pe Westpac Stadium, din Wellington, nu a facut exceptie de la aceasta regula.

Nu se poate spune ca a fost un meci spectaculos, dar a fost un meci foarte echilibrat care a avut intensitatea si ferocitatea caracteristice inclestarilor dintre cele doua superputeri ale rugby-ului mondial.

Si alaturi de aceste atribute, a mai existat unul care a definit meciul de la Wellington, si anume: respectul.

Ma refer la gestul lui Ma’ Nonu:
Centrul Noii Zeelande a suferit o fractura a bratului fiind inlocuit la pauza si trimis la spital. Inainte de a parasi stadionul, Nonu nu a uitat sa isi lase la vestiare tricoul cu #12 pentru a-i fi oferit lui Jean de Villiers, adversarul sau direct si capitanul Africii de Sud, cel care, cu ocazia acestui test, ajunsese la 100 de selectionari in echipa tarii sale.

Iata un detaliu care pare sa se fi pierdut in valtoarea si tensiunea inclestarii de la Wellington, dar care spune multe in privinta respectului dintre cele doua natiuni.

Revenind la meci si avand in vedere ca nu a fost o partida care sa lase amintiri memorabile, intrebarea care se pune este: ce ar fi interesant de consemnat la incheierea acestui meci?

In primul rand, as vrea sa mentionez cele doua momente care au iluminat o partida darza, dar cenusie: eseurile marcate, cate unul de catre fiecare echipa.

Eseul sud-africanilor a fost inscris de aripa Cornal Hendricks in urma unei faze foarte bine construite si la fel de bine executate. Victor Matfield a castigat balonul in tusa, Duane Vermeulen a sarjat in forta – asa cum a facut de multe ori de-a lungul meciului – Ruan Pienaar a recuperat balonul din aglomerare, l-a deschis pe Handre Pollard, iar tanarul mijlocas la deschidere i-a pasat la interior lui Hendricks care, accelerand printre Ma’ Nonu si Steven Luatua, a sprintat in eseu.

Frumusetea fazei a constat nu doar in accelerarea lui Hendricks, dar si in modul in care Jean de Villers si Jan Serfontein, lansati cu intreaga linie de treisferturi i-au „atras” catre un potential placaj pe Steven Luatua si Aaron Cruden, in timp ce Pollard l-a fixat pe Nonu, iar Willie LeRoux pe Conrad Smith.

Toata aceasta miscare combinata cu pasa scurta a lui Pollard a deschis culoarul pentru patrunderea decisiva a aripei sud-africane.

Faza eseului neo-zeelandezilor, inscris de Richie McCaw, nu a fost atat de laborios construita, dar a excelat prin precizie, simplitate si, mai ales, prin inspiratia lui Kieran Read.

Aaron Cruden a lansat o lovitura tactica de urmarire pe aripa dreapta acolo unde Kieran Reid a recuperat balonul fiind tintuit, apoi, in placajul lui Jean de Villiers. Placat fiind, Reid a ramas, insa, in picioare, a mimat intentia unei posibile pase catre Israel Dagg, pacalindu-l, astfel, pe Bryan Habana, sosit in sprijinul capitanului sau; „inchiderea” neo-zeelandeza a pastrat controlul balonului pentru alte cateva fractiuni de secunda, ingaduindu-i, astfel, lui McCaw sa primeasca pasa in plin fuleu si, ocolindu-i pe Reid, de Villiers si Habana, sa sprinteze inscriind eseul la colt.

Doua eseuri superbe a caror acuratete si executie au transformat doua faze aparent complicate in doua faze foarte simple.
In al doilea rand, trebuie remarcata evolutia defensivei celor doua echipe. Pe de o parte apararea sud-africana, foarte agresiva si capabila sa se re-pozitioneze, cu rapiditate, in functie de directia ofensivei adverse; de cealalta parte, defensiva neo-zeelandeza care a fost la inaltime, mai ales in ultimul sfert de ora al partidei, cand oaspetii s-au aflat in apropierea butului fortand inscrierera eseului ce le-ar fi adus victoria.

In al treilea rand, surpriza neplacuta a fost imprecizia lui Bismarck du Plessis la repunerile din tusa. Introdus in minutul 54 in locul lui Adriaan Strauss, du Plessis a ratat doua repuneri decisive, cea din minutul 76, la 5 metri de butul neo-zeelandez, rapind sud-africanilor sansa unui mol penetrant care s-ar fi putut incheia cu un eseu. Cu atat mai mult cu cat, in prima repriza, in urma unei tuse castigate de Victor Matfield, ei reusisera sa avanseze, printr-un asemenea mol, aproape 20 de metri!

Sigur, nimeni nu poate stii daca oaspetii ar fi marcat in faza respectiva, dar nesincronizarea dintre Bismarck du Plessis si prinzatorii sai, intr-o situatie atat de favorabila, a fost absolut nefasta pentru Springboks.

Neasteptata a fost lipsa de precizie si acuratete etalata de sud-africani in ultimele minute ale meciului, aceste inexactitati impiedicandu-i, probabil, sa obtina victoria.

Inainte de a incheia, imi permit sa fac cateva observatii in legatura cu evolutia unora dintre jucatori.

Steven Luatua, dupa „explozia” de anul trecut, nu a mai etalat aceeasi forma care l-a lansat pe firmamentul rugby-ului neo-zeelandez. El este inca in lotul All Blacks, dar, daca nu reuseste sa dovedeasca o semnificativa crestere de forma, ramane de vazut pentru cata vreme il va mai pastra Steve Hansen.

Handre Pollard, tanarul mijlocas la deschidere a demonstrat ca merita sa poarte tricoul Springboks. Pasa oferita lui Hendricks, tusa „prinsa” in minutul 8, printr-o foarte lunga si precisa lovitura de picior, precum si drop golul marcat in minutul 55, au scos in evidenta calitati care il pot propulsa pe Pollard in pozitia de titular al postului. El nu poseda, deocamdata, jocul de picior al „veteranului’ Morne Steyn, dar mi se pare ca poate etala un joc mai variat decat Steyn.

In ciuda celor 37 de ani, Victor Matfield a ramas un adevarat „rege” al tusei, plutind majestuos in aliniament si castigand baloane pretioase pentru coechipierii sai. Desigur, revenirea sa in selectionata Springboks trebuie privita prin prisma Cupei Mondiale de anul viitor. In cazul in care Matfield va continua sa dovedeasca aceeasi eficienta ca si pana acum si nu va suferi accidentari majore, el are toate sansele de a incepe ca titular campania din 2015.

In sfarsit, Duane Vermeulen! Echipa sa a pierdut, dar Vermeulen a realizat, probabil, unul dintre cele mai bune meciuri ale sale, evoluand ca un clasic „Number 8” si etaland o exceptionala prezenta in joc.

Eugen Cionga
Toronto

10,711 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response