Fostul mare international Paul Ciobanel s-a stins din viata ieri, 12 noiembrie, doborat de boala.
Paul Ciobanel a participat la redactarea unei pagini aparte in istoria rugbyului romanesc. Ca aripa de treisferturi sau flanker, a participat de trei ori la victorii ale nationalei noastre asupra puternicei formatii a Frantei.
Ciobanel s-a consacrat la Steaua Bucuresti, formatie la care a jucat din 1957 pana in 197o, cucerind de patru ori titlul de campion national si doua Cupe ale Romaniei. Ca international roman a jucat de 28 de ori sub tricoul stejarilor, cucerind de trei ori titlul de campion continental.
Paul Ciobanel este unul din putinii jucatori romani care a primit aprobare din partea regimului comunist de a juca in strainatate. Astfel, intre 1970 si 1974 a jucat la Angouleme, formatie cu care s-a remarcat si pe arenele cu buturi din Hexagon. S-a intors sa isi termine cariera tot la Steaua, clubul care l-a si lansat, sub bagheta regretatului antrenor Petre Cosmanescu, in rugbyul de performanta.
Maestru emerit al sportului, Paul Ciobanel ramane o figura aparte in rugbyul romanesc. A fost un luptator adevarat, atat in teren, cat si in afara lui.
La varsta de 3 ani si-a pierdut tatal. Aceasta avea sa fie prima lovitura cumplita a vietii. Pentru a sustine financiar familia cu trei copii, mama s-a angajat muncitoare necalificata la Apaca. Era in 1942, in vreme de razboi. La Academia Militara a intrat din prima pentru ca ii placea cartea. Aici a invatat rugby, sport despre care spune ca seamana cel mai mult cu viata: „Este o lupta cinstita, corecta, te invata sa-ti respecti coechipierii si adversarii”, spunea mereu cu zambetul pe buze Paul Ciobanel.
In 1960 a ajuns la nationala. „Am facut un turneu in Franta cu echipa. Fac parte dintre cei care au invins Franta de trei ori”, adauga cu mandrie. Era o vreme cand echipa de rugby a Romaniei lupta de la egal la egal cu marile puteri europene, rezultatele obtinute de Stejari facand sa se vorbeasca despre acceptarea tarii noastre in Turneul celor 5 natiuni.
Cand francezii au vazut cum joaca, l-au invitat la ei. Ii ofereau un post de inginer si posibilitatea de a juca rugby. „Mi s-a permis sa plec si am stat patru ani, intre 1970 si 1974. Pe atunci nu se auzise zornaitul banilor in rugby, eram toti amatori”. Ziua lucra la fabrica de motoare electrice Leroy Sommer din Angouleme ca inginer, iar dupa program juca rugby.
A doua lovitura crancena a primit-o la 39 de ani, cand o simpla fractura la piciorul stang s-a dovedit a fi un cancer osos. Colegii francezi l-au chemat la Paris ca sa-l trateze. Singura solutie a fost amputarea. Spirit tenace, Ciobanel nu s-a dat batut.
S-a intors in tara cu o proteza la piciorul stang si la volanul unui Renault 16 automat, cadou de la francezi. Ajutorul primit de la acestia l-a facut sa se gandeasca la sprijinul pe care l-ar putea da celorlalti. Asa s-a nascut adevarata facere de bine. La intorcerea in tara, ca director al fabricii Romhandicap, a modificat 30.000 de automobile astfel incat sa poata fi folosite de invalizi.
Cand credea ca isi platise tributul de suferinta in aceasta viata, a aflat ca soarta avea sa-l mai incerce o data. Al doilea cancer, cel de prostata, i-a fost descoperit in 2003. Boala i-a mutilat trupul si mai tare, dar in loc sa se vaite, s-a mobilizat si mai tare – a pus pe picioare o scoala de tehnicieni care confectioneaza proteze.
„Un ortoprotezist nu repara numai maini, picioare sau trunchiuri de om, ci si suflete”, spune cel a carui experienta l-a ajutat sa-i inteleaga mai bine pe ceilalti. „In afara de aparat, omului trebuie sa-i redai increderea ca va putea fi cat mai aproape de un om valid si nu un parazit mangaiat pe cap de toata lumea. Trebuie sa inveti sa nu te invingi singur”, conchidea in urma cu ceva timp Paul Ciobanel.
La doar 75 de ani, Paul Ciobanel a spus adio acestei lumi. Trupul sau este depus la capela Izvorul Nou, zona Dristor, din Bucuresti. Înhumarea va avea loc maine, cu incepere de la ora 13.00.
In memoria sa se va tine un moment de reculegere inaintea startului meciului test Romania – Japonia.
Odihneasca-se in pace!
