Friday 15th November 2019,
Federatia Romana de Rugby

Tudori si Maris, eseuri in etapa din Federale

20 ianuarie 2015 INTERNATIONAL

Duminica s-a disputat o noua etapa in Federale 1, respectiv Federale 2, partide in care Alexandru Tudori si David Maris au marcat cate un eseu in victoriile obtinute de echipe la care evolueaza, Rouen, respectiv Mazamet.

Atat Ionut Florea, care a jucat titular pe postul de centru, cat si Augustin Petrichei, au pierdut in partidele disputate in Grupa 1 din Federale 1, Tulle cedand in deplasare la Bobigny, iar Bergerac pe terenul liderului neinvins Nevers. Bergerac se afla pe pozitia a cincea in clasament, in timp ce Tulle este a opta, cu sanse tot mai reduse de calificare in Play-Off.

Cu Alexandru Manta capitan si Petru Balan intrat in repriza secunda, ROC La Voulte a obtinut a doua victorie consecutiva din acest an, 16-13 in deplasare la Tricastin, echipa celor doi romani fiind se pare pe drumul cel bun dupa un inceput de sezon ratat. Macon in schimb, cu Cezar Popescu titular, s-a impus lejer pe terenul celor de la Carqueiranne-Hyères cu rezultatul de 47-0 si continua lupta pentru accederea in faza superioara a competitiei.

Costel Burtila a intrat in partea secunda a partidei pe care Rodez a castigat-o clar in fata liderului Vannes, scor 30-9, iar ros-galbenii sunt pe pozitia patra in Grupa a 3-a, un loc care asigura prezenta in Play-Off. In aceeasi situatie se afla si Castanet, care cu Mihai Bageag titular a castigat pe terenul lui Saint Jean de Luz, scor 17-16, fiind la un singur punct in spatele lui Rodez.

Fara Ovidiu Tonita in continuare accidentat, Aix-en-Provence domina categoric Grupa a 4-a, fiind neinvinsa si dupa aceasta runda in care s-a impus cu 45-26 pe terenul lui Lannemezan. Marius Sirbe a fost titular, insa Blagnac a pierdut cu 16-3 la Oloron, la fel cum si Andrei Gorcioaia, prezent in primul XV al celor de la Valence d’Agen a cedat pe propriul teren in disputa cu Bagneres, in ciuda infrangerii avand inca sanse de calificare in faza eliminatorie a Federale 1.

In Federale 2, Rouen a castigat cea de-a 12-a partida din tot atatea disputate si conduce detasat Grupa a 2-a, la succesul obtinut pe propriul teren, 28-10 impotriva lui Plaisir, Alexandru Tudori, care a fost titular, si-a adus contributia cu un eseu.

In Grupa a 5-a, Castelsarrsin, cu Mihai Gorcioaia prezent pe teren din primul minut, s-a impus in derbyul etapei contra celor de la Nimes, cu rezultatul de 27-23 si se afla pe pozitia a doua a clasamentului, la egalitate de puncte cu liderul Ceret.

Mazamet a obtinut o victorie importanta cu bonus ofensiv in fata lui Cahors, la succesul cu 38-12 contribuind si David Maris, autor al unui eseu, Maris fiind titular in linia a doua a invingatorilor, alaturi de Cristian Ionescu, prezent si el in primul XV pe post de pilier.

Orthez si Dorin Manole au cedat in deplasare la ultima clasata Salles, cu rezultatul de 35-25, echipa romanului fiind pe pozitia a saptea in clasamentul grupei, insa la doar doua puncte distanta de locul patru, care asigura prezenta in Play-Off.

1,858 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response