Friday 19th October 2018,
Federatia Romana de Rugby

Anglia, bine reprezentata in sferturile European Rugby Champions Cup

25 ianuarie 2015 CHAMPIONS CUP

Grupa 1
Clermont si Saracens s-au intalnit in lupta directa pentru prima pozitie a clasamentului, francezii reusind o victorie cu rezultatul de 18-6. Abendanon si Debaty au marcat cate un eseu pentru galben-albastri, Lopez o transformare si o penalitate, iar James o lovitura de pedeapsa, in timp ce Hodgson de la englezi semanand cele sase puncte ale acestora. In ciuda infrangerii, ajutata de rezultatele din celelalte grupe, Saracens a obtinut si ea calificarea in sferturile de finala.

Munster a facut spectacol pe Thomond Park intr-o partida fara miza cu Sale Sharks, de care a dispus cu rezultatul de 65-10. Zebo si Conway si-au trecut in cont cate o dubla, Earls, Howard, O’Donnell si Williams au finalizat cate o data alaturi de un eseu de penalizare, Arscott semnand incercarea de onoare a invinsilor.

Clasament: 1. Clermont-22p, 2,Saracens-17p, 3.Munster-15p, 4.Sale Sharks-2p

Grupa a 2-a
London Wasps au revenit spectaculos in partea secunda a disputei cu Leinster, fiind condusi cu 20-6 pentru a reusi la final sa obtina un rezultat de egalitate echivalent cu calificarea in sferturile de finala in detrimentul lui Harlequins. Mullan si Hughes au marcat eseurile viespilor, McFadden si Boss pe ale irlandezilor, din fata butului Goode, respectiv Madigan si Gopperth reusind cate doua trasformari si tot atatea lovituri de pedeapsa.

In celalalt joc al grupei, Harlequins au castigat cu bonus ofensiv la Castres gratie reusitelor semnate de Marler, Walker, Care, Clifford, Lambert, Yarde si Lowe, victoria cu 47-19 fiind insa doar una de palmares. La Castres romanul Mihaita Lazar a intrat in partea secunda, francezii trecandu-si in cont trei eseuri avandu-i ca autori pe Dupont, Cabannes si Beattie.

Clasament: 1.Leinster-20p, 2.Wasps-18p, 3.Harlequins-18p, 4.Castres-1p

Grupa a 3-a
Cu doua eseuri ale lui Bastareaud si Habana, completati de Halfpenny cu doua transformari si trei penalitati, respectiv un dropgol al lui Sanchez, Toulon a castigat pe terenul lui Scarlets cu rezultatul de 26-3, campionii en-titre calificandu-se fara emotii in sferturile de finala.

Leicester Tigers a pierdut la Ulster si a ratat calicarea, nord-irlandezii dupa un joc foarte bun reusind sa obtina si bonusul ofensiv pentru cele patru eseuri marcate de Cave hat-trick si Gilroy. Ulster s-a impus cu 26-7, rezultat gratie caruia a evitat ultima pozitie din clasament.

Clasament: 1.Toulon-22p, 2.Leicester-13p, 3.Ulster-12p, 4.Scarlets-8p

Grupa a 4-a
Dupa ce a fost condusa cu 12-6 si 15-13, Bath a castigat cu un eseu de penalizare in fata scotienilor de la Glasgow Warriors, impunandu-se in clasamentul grupei. Dunbar si Vernon au aprins sperantele scotienilor, dar doua eseuri de penalizare, cate o transformare a lui Ford si Devoto alaturi de alte doua penalitati semnate de Ford au dus la succesul cu 20-15 al englezilor.

Codasa grupei, Montpellier, a facut o partida de exceptie impotriva lui Toulouse, pe care a scos-o din competitie doua eseuri ale lui Dupont si lovitura de pedeapsa decisiva din minutul 67 apartinandu-i lui Lucas stabilind rezultatul final de 27-26.
Clasament: 1.Bath-19p, 2.Toulouse-17p, 3.Glasgow-15p, 4.Montpellier-6p

Grupa a 5-a
Racing Metro nu le-a dat celor de la Northampton nicio sansa, iar victoria concludenta cu 32-8 a francezilor chiar pe Franklin’s Gardens i-a calificat peacestia de pe prima pozitie a clasamentului. Alb-albastrii au luat si bonusul ofensiv, Imhoff de doua ori, Lapeyere si Roberts fiind autorii eseurilor, cel de onoare de partea englezilor fiind semnat de North. Northampton ajutata de punctele adunate in partidele precedente va juca si ea in sferturile de finala ale Champions Cup.

Treviso a reusit sa termine cu fruntea sus competitia, italienii obtinand prima victorie, 23-20 in fata lui Ospreys, dupa o partida in care la numarul de eseuri marcate a fost egalitate 3-3, diferenta fiind facuta de Hayward, care a concretizat o lovitura de pedeapsa mai mult decat a facut-o Davies.

Clasament: 1.Racing Metro-24p, 2.Northampton-19p, 3.Ospreys-9p, 4.Treviso-4p

Pentru sferturile de finala s-au calificat patru echipe din Anglia: Bath, Saracens, Northampton si London Wasps, trei din Franta: Clermont, Touloun si Racing Metro, respectiv o reprezentanta a Irlandei in speta Leinster.

Sfeturile de finala ale European Rugby Champions Cup vor avea loc in perioada 3-5 aprilie, dupa programul:
Racing Metro-Saracens
Toulon-London Wasps
Clermont-Northampton
Leinster-Bath

1,657 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response