Primul pas pentru descoperirea fabuloasei istorii a Cupei Mondiale de Rugby, precede, evident, primul fluier la un meci oficial disputat sub auspiciile acestei competiții. Ideea unui turneu de anvergură mondială, desfășurat în ciclu cuaternar, ca la fotbal, apăruse încă din 1983, când mai multe instituții comerciale, cu interese majore în zona balonului oval, se gândiseră la o astfel de propunere.
Placa turnantă pentru organizarea Cupei Mondiale de Rugby a reprezentat-o emisfera sudică. Națiunile cele mai vocale în sprijinul acestui demers au fost Australia și Noua Zeelandă. Lor li s-a raliat Franța, care a pus însă o condiție pentru votul său favorabil. Francezii au susținut că în afara națiunilor mari, la turneele finale de Cupă Mondială să fie invitate și alte națiuni, din a doua pătură valorică, printre care și România.
După mai multe tatonări, în anul 1985, la Paris, a avut loc întâlnirea hotărâtoare pentru nașterea Cupei Mondiale de Rugby. Cele două tabere erau împărțite. Națiunile britanice erau împotriva acestui proiect, considerând că prin comercializarea evenimentului va fi afectat aspectul pur amator al rugbyului.
Punctul de inflexiune al ședinței pariziene l-a reprezentat atitudinea delegației sud-africane. Aceștia nu au ezitat în afirmarea unui vot pentru organizarea Cupei Mondiale, cu toate că ei nu putea lua parte la turnee. Africa de Sud primise embargo, inclusiv din punct de vedere sportiv, din cauza politicii de Apartheid de la acea vreme. Relațiile competiționale erau interzise cu această țară, însă atitudinea pro-rugby a Africii de Sud a atras, după sine, o decizie modificată din partea Angliei. după ce națiunea principală britanică și-a schimbat opțiunea, Țara Galilor a făcut același lucru, în tabăra adversă rămânând doar Irlanda și Scoția. Cu un scor de 6-2, s-a votat pentru organizarea Cupei Mondiale de Rugby, prima ediție urmând a fi organizată în cooperare de Australia și Noua Zeelandă, în anul 1987.
Rămâne deci pentru istorie gestul și atitudinea Africii de Sud care, mai presus de interesele naționale imediate, a pus interesele rugbyului mondial. Din acest motiv, atunci când Africa de Sud a scăpat de interdicția de a juca meciuri internaționale, decizia IRB de acordare a organizării turneului final în țara lui Nelson Mandela, în 1995, a fost una aplaudată de întreaga comunitate ovală.
