Friday 30th October 2020,
Federatia Romana de Rugby

Turneul celor VI Natiuni: O etapa nebuna, nebuna, nebuna!

Joe Schmidt s-a decis asupra numelor cu care va ataca Cupa Mondiala.

Iata ca aceasta editie a Turneului care, in general, nu s-a ridicat la un nivel tehnic si spectacular deosebit, a avut parte de un final pe cat de spectaculos pe atat de dramatic. In intreaga istorie a Turneului – incluzand, bineinteles, Turneul celor V Natiuni – nu cred sa fi existat o astfel de etapa, cu un „potop” ofensiv de asemenea proportii: 27 eseuri si 221 puncte marcate!

Cine se astepta ca Tara Galilor sa spulbere, intr-o singura repriza, Italia?
Cine se astepta ca Irlanda sa surclaseze Scotia, la 30 de puncte diferenta, chiar pe Murrayfield?
In fine:
Cine isi putea inchipui ca intr-un meci Anglia-Franta se vor marca 12 eseuri si 90 de puncte!
Cine isi putea inchipui ca o astfel de victorie clara, neta, la o diferenta de 20 de puncte (55-35!) asupra rivalilor lor de peste Canalul Manecii, nu va aduce niciun dram de bucurie in tabara englezilor?!
Cine isi putea inchipui ca intr-o infrangere la 20 de puncte diferenta si 7 eseuri incasate, care, nu cu multi ani in urma ar fi fost considerata umilitoare, Franta va arata – in sfarsit! – chiar daca doar in cateva momente, sclipirile si farmecul unic a ceea ce inseamna „French Flair”?

A fost o etapa exceptionala prin particularitatile scorurilor, „torentul” eseurilor si prin dramatismul crescand al finalului.
A fost o etapa, nebuna, nebuna, nebuna!

Totul a inceput la Roma, acolo unde Tara Galilor a invins Italia cu 61-20, dupa ce la pauza scorul era doar 14-13 pentru oaspeti.
Cu un asemenea scor strans la pauza nimic nu lasa sa se intrevada ceea ce avea sa urmeze.

In cea de-a doua repriza, galezii au fost absolut dezlantuiti inscriind 7 eseuri si 47 de puncte, coplesind, pur si simplu, defensiva italiana!
Cu victoria lor miraculoasa, galezii au deschis celorlate echipe calea catre o extraordinara, unica si nevisata, de multi, dupa amiaza a rugby-ului european.

A urmat, apoi, Edinburgh.

Pe Murrayfield irlandezii au dominat, cu autoritate, si impulsionati de celebrul „fighting spirit” si-au jucat sansa pana la capat.
Dupa ce au condus cu 20-10 la pauza, ei si-au dublat punctele in cea de-a doua repriza, marcand, in total, 4 eseuri si castigand cu 40-10.

Victoria Irlandei la 30 de puncte diferenta a obligat Anglia sa invinga Franta la o diferenta de 26 de puncte pentru a castiga trofeul.
Si asa, stadionul Twickneham a devenit arena in care s-a decis soarta Turneului.

A fost un meci care va ramane in istoria meciurilor Anglia-Franta si, desigur, in istoria rugby-ului european!

Ce se poate spune despre un meci in care englezii au marcat sapte eseuri, francezii cinci eseuri, Anglia a castigat meciul cu 55-35, dar a pierdut trofeul pentru ca nu a reusit sa inscrie cel de-al optulea (!) eseu?!

Sigur, 12 eseuri marcate intr-un meci Anglia-Franta sunt dovada unei impresionante realizari ofensive. Si a unui spectacol care i-a incantat pe toti cei care au urmarit meciul.

Anglia nu a intrat pe teren cu scopul (doar) de a invinge Franta, ci de a cuceri editia 2015 a Turneului.

Miza acestui meci a fost amplificata si de rezultatele celor doua meciuri precedente, de la Roma si Edinburgh, care stabilisera diferenta cu care Anglia trebuia sa castige in fata Frantei: 26 de puncte.

A fost un meci spectaculos, cu rasturnari de scor, dar si cu greseli individuale care au dus la inscrierea unor eseuri.
A fost un meci care a etalat o inclestare fizica foarte dura, agresiva uneori, asa cum a fost placajul lui Courtney Lawes asupra lui Jules Plisson.

A fost un meci cu un final absolut dramatic in care englezii s-au aflat la cativa centimetri de eseul care ar fi consemnat un adevarat triumf.

A fost un meci in care am regasit, cu o imensa placere, in cateva faze, revenirea faimosului „French Flair” de care rugby-ul duce atata lipsa. Adevarat, el a fost reinviat de un fijian devenit cetatean francez, Noa Nakaitaci, care a realizat doua faze absolut exceptionale.

Au fost momente de joc care au indicat ca francezii se pot intoarce la matca din care au adus lumii rugby-ului frumusetea celebrului lor „flair” care a incantat atatea si atatea generatii de iubitori ai rugby-ului.

A fost un meci in care englezii au jucat, intr-o faza, ca francezii de altadata, lansand un contraatac de la propria linie de „5 metri” pentru a inscrie un eseu la capatul unei splendide actiuni de 100 de metri!

In mod firesc, Europa rugbystica – neobinuita cu asemenea demonstratii ofensive – se afla sub efectul magic produs de cele trei meciuri, fiecare fiind incredibil in felul sau.

„Potopul” celor 27 de eseuri si al celor 221 de puncte a produs un entuziasm fara margini, dorit de suporteri si explicabil avand in vedere nivelul mediu al spectaculozitatii meciurilor din etapele precedente ale Turneului.

In acelasi timp, insa, fara a stirbi cu nimic din gloria acestei dupa amieze unice a rugby-ului european si fara a tempera entuziasmul declansat de cele trei meciuri, mi se pare potrivit sa observ ca desfasurarea lor poate ridica si cateva intrebari legitime:

Cele 12 eseuri marcate in meciul Anglia-Franta pot ridica un semn de intrebare cu privire la eficacitatea defensiva a celor doua echipe.

Infrangerea Italiei la o diferenta de 41 de puncte combinata cu faptul ca Scotia a ramas cu „lingura de lemn”, fara nicio victorie si invinsa de Irlanda, pe teren propriu, la o diferenta de 30 de puncte, pune in discutie problema stratificarii valorilor in cadrul Turneului.

Lasand, deocamdata, aceste temeri deoparte, trebuie sa recunoastem placerea produsa de aceste trei meciuri.

Cu siguranta, nu a existat, vreodata, in istoria Turneului, o situatie precum cea din dupa amiaza zilei de 21 martie 2015!

Eugen Cionga
Toronto

foto: news.yahoo.com

3,130 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response