Uniunea Sovietica a ratat prezenta la prima editie a Cupei Mondiale

Ediția inaugurală a Cupei Mondiale de Rugby, Noua Zeelandă-Australia 1987, s-a bucurat de un interes real din partea tuturor națiunilor din primele eșaloane valorice. Cum organizatorii stabiliseră un număr de doar 16 echipe participante, automat că, în afara granzilor, s-a dus o bătălie de culise pentru obținerea invitațiilor. Criteriile de alegere ale echipelor din al doilea segment au vorbit în primul rând de valoarea și rezultatele echipelor.

Departajarea între continente s-a făcut însă într-un mod ușor arbitrar. Astfel, echipa națională a Uniunii Sovietice, una dintre cele mai bune de pe continentul european, a primit inițial invitația de a ajunge la Antipozi. Acest lucru avea o importantă conotație diplomatică, deoarece sovieticii erau în război rece cu restul lumii. În plus, valoarea selecționatei unionale îi conferea dreptul de a fi aleasă între primele 16 din lume.
Sovieticii se clasau constant pe locurile 3 sau patru la Cupa FIRA, în compania unor selecționate cum ar fi Franța, Italia sau România. Mai mult, chiar la competiția continentală finalizată în 1987, rugbyștii sovietici aveau să obțină o mare performanță, locul secund și medaliile de argint, după o victorie eclatantă chiar pe terenul Franței, cu scorul de 15-9. A fost, de altfel, singura înfrângere suferită de cocoșii galici în acea campanie în care au cucerit un nou titlu european.

Până la urmă, decizia de lăsare în afara celor 16 a echipei URSS a avut la bază rațiuni politice și diplomatice. Dacă motivele sportive erau oarecum în favoarea sovieticilor, în schimb războiul purtat de această țară în Afghanistan a făcut ca lumea ovală să ofere biletul de Cupa Mondială celor din Zimbabwe.

În acea perioadă, unul din cei mai mari antrenori ai sovieticilor era ucraineanul Igor Bobkov, care a făcut eforturi pe toate planurile pentru promovarea rugbyului din Uniunea Sovietică. Bobkov era un intelectual rasat, fiind doctor în științe matematice. El avea și un principiu interesant de selecție – niciodată nu lua în lot mai mult de trei georgieni, deși era conștient de capacitatea lor superioară, dar și de valoarea incontestabilă a acestora. Explicația era că dacă ar fi fost mai mulți, aceștia formau un grup omogen în interiorul echipei și astfel disciplina vestiarului ar fi fost pusă în pericol.

Rugbyul, altfel, a trecut prin momente grele în fosta Uniune Sovietică, după instalarea regimului comunist, liderii moscoviți l-au considerat sport burghez și au dorit distrugerea sa. Totuși, în anii ’70, rugbyul a renăscut în Uniunea Sovietică sub titulatura de sport muncitoresc.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile