Thursday 24th May 2018,
Federatia Romana de Rugby

Antrenamentul este tatal performantei, iar perseverenta-i mama ei

7 aprilie 2015 Coltul specialistului

Ce legatura exista intre Superliga, meciul nationalei de seniori cu Georgia si participarea reprezentativei U18 la Campionatul European din Franta? Se stie, un text nu se incepe niciodata cu o intrebare, insa chestiunea mi se pare a fi, pe cat de complicata (ca sa nu spun grava), pe atat de stringenta in a fi rezolvata. Si tocmai de aceea o abordez direct, fara manusi si formule protocolare.

In primele doua runde ale Superligii seniorilor s-a evidentiat faptul ca oamenii insarcinati cu executarea loviturilor la tinta – transformarea incercarilor si concretizarea loviturilor de pedeapsa (in rugby, doar eseul se transforma) – au avut ceva probleme. Chiar prea multe probleme. La fel cum meciul cu Georgia, de la seniori (9-15), sau cel cu Germania, de la juniori (10-11) s-au pierdut si fiindca transformerii nostri n-au prins o zi foarte buna.

Apropiatii rugbyului stiu foarte bine ca o echipa poate fi ridicata sau ”ingropata” de omul care ”da la bete”. Iar marile natiuni, cele care domina acest sport, au avut si inca mai au specialisti pe masura la acest capitol. Si nu unul singur, ci doi sau chiar trei, concomitent, pe teren. La fel a avut si echipa de seniori a Romaniei, odinioara – in 1979, de pilda, la Cardiff, la acel 12-13 cu marele XV galez, nationala noastra s-a bazat la loviturile cu piciorul, inclusiv la cele de tinta, pe Mihai Bucos, pe Ion Constantin zis si ”Penalty King” si pe Dumitru ”Mitus” Alexandru, primii doi marcand si puncte prin aceste procedee. (1) Si cum are si astazi, Florin Vlaicu, Danut Dumbrava si Vali Calafeteanu fiind buni executanti – la partida cu Georgia, problema fiind ca primul era accidentat si nu a jucat, al doilea abia revenise la nationala, iar ultimul a prins o zi slaba.

Explicatie pentru sincopele transformerilor seniori de la noi, fie de la nationala, fie de la echipele de club ar fi ca sezonul este abia la inceput. Spre deosebire de cei din Franta sau din Regatul Unit si Irlanda, care joaca meciuri si iarna, ai nostri rugbysti nu prea au avut unde sa exerseze, terenurile de rugby din Romania nefiind tocmai ospitaliere din decembrie pana in martie. Iar stangaciile aratate de transformeri, inclusiv de cei straini din Superliga, tin tocmai de lipsa exercitiului. Si de lipsa meciurilor oficiale, cu miza. Fiindca e mult mai dificil sa transformi un eseu sau sa concretizezi o lovitura de pedeapsa in timpul unei partide, dupa ce ai alergat zeci de metri si ai dat nu stiu cate placaje. Tocmai de aceea nici nu-i bine sa-l lasi sa dea la bete pe un jucator care e cu sufletul la gura, acest gen de executii presupunand un echilibru psihic, dar si fizic. (2)

Asadar, antrenamentul transformerilor, unul separat de cel cu intreaga echipa, este extrem de important, el asigurand o performanta buna la acest capitol in timpul unui meci. Nicolae Sisiu, de pilda, imi spunea ca statea ore bune, pana se insera, pe stadionul ”Parcul Copilului”, si dadea la bete din toate pozitiile, inclusiv din locul de unde se executa cornerul la meciurile de fotbal. In urma cu ani, Cristi Ciorascu, fratele mult mai cunoscutului Sandu Ciorascu, imi povestea ca Rob Andrew, marele transformer englez din anii ’90, repeta la fiecare sedinta de pregatire loviturile cu piciorul. Si pe cele la tinta, si pe cele tactice. Cel care i-a fost discipol lui Jonny Wilkinson – au jucat la acelasi club englez, Newcastle, si amandoi foloseau inclusiv acea pozitie a bratelor in momentul executarii penalitatilor – isi marca un patrat in terenul advers, cu conuri, iar apoi, de la zeci de metri, din cealalta jumatate a spatiului de joc, trimitea balonul cu piciorul, in margine, fiind preocupat ca el sa ”muste” pamantul, in zona delimitata, inainte de a iesi. Sau imi amintesc ca tatal neozeelandezului Andrew Mehrtens i-a facut, pe cand acesta era copil, buturi in curtea casei. Si ca, neavand suficient spatiu sa dea la bete, pustiul se ducea pe strada sa execute.! Antrenamentul, asadar, este vital.

Fireste ca ne-a mirat pe toti ca Vali Calafeteanu a ratat trei lovituri de pedeapsa in meciul cu Georgia. Stiut fiind ca el este un bun executant. Si, probabil, el a ratat aceasta suita si fiindca l-a marcat profund faptul ca la prima dintre ele, dintr-o pozitie foarte buna, balonul a lovit stalpul din dreapta ”H”-urilor. ”O lovitura care nu se rateaza!”, am fi tentati sa spunem. Insa s-au mai ratat și de-astea. Si nu una singura. Si nu oriunde. In semifinala Cupei Mondiale din 1991, de pilda, dintre Scotia si Anglia, pe ”Murrayfield”, marele Gavin Hastings a irosit o astfel de penalitate. Una care ar fi permis scotienilor sa termine la egalitate si sa joace prelungiri, iar apoi poate chiar finala competitiei. Si inca un exemplu. Prin 2000-2001, Dumitru Bezarau, jucator si antrenor secund la Farul, a ratat o lovitura din pozitie perpendiculara pe buturi, de pe la 11 metri, intr-un meci de Cupa, cu ”U” Cluj, disputat la Sacele. Dupa meci, internationalul imi declara ca nu-si poate explica acea executie… Mai ales ca avea experienta unor asemenea lovituri. Si ca pozitie mai buna de a executa nu prea exista in rugby.

Un ultim exemplu care arata ca antrenamentul e vital si in ceea ce priveste loviturile de tinta am avut-o la recenta aducere in Romania a Cupei ”Webb Ellis”, trofeul ce se acorda campioanei mondiale la rugby. Atunci s-a desfasurat si o inedita intrecere intre campioana olimpica si mondiala la gimnastica Andreea Raducan si cunoscutul transformer irlandez Ronan O’Gara. Pus sa faca piruete si alte elemente, inclusiv sa sara peste cal, rugbystul a cam dat din colt in colt… La fel s-a intamplat cu romanca atunci cand a fost in postura de a trimite balonul oval pe deasupra transversalei… Si Andrea Raducan, si Ronan O’Gara au fost sportivi de top, insa fiecare a excelat in sportul lui gratie antrenamentelor, exercitiilor specifice. Atunci cand au schimbat… terenul, niciunul nu s-a mai simtit in largul lui. Tocmai fiindca le lipsea exercitiul.

Așadar, se poate spune că antrenamentul este tatal performantei, iar perseverenta-i mama ei!

Marian Burlacu

(1) Acest exemplu nu l-am dat intamplator. Cunoscatorii isi amintesc si cum s-a pierdut acel meci de referinta pentru rugby-ul nostru. Incomodat de un adversar care nu s-a retras la 10 metri, Mihai Bucos, dorind sa execute rapid, l-a ocolit, schimband locul de executare al acelei penalitati din terenul nostru… Si arbitrul francez Palmadel-a penalizat pe roman (pentru schimbarea locului executiei), nicidecum pe galez (pentru ca nu s-a retras la 10 m si a intarziat repunerea balonului in joc). Iar ”dragonii” au marcat la faza urmatoare punctele prin care au castigat in extremis.

(2) In meciul cu Polonia, din preliminariile Cupei Mondiale 1999, castigat de Romania cu 74-13, una dintre transformarile ratate de Petre Mitu a fost tocmai aceea de dupa un eseu marcat chiar de el, dupa o cursa de cativa zeci de metri. Stelistul nu si-a putut regla respiratia dupa efortul depus si n-a reusit sa mai trimita balonul printre bete.

2,126 total views, no views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response