Wednesday 19th December 2018,
Federatia Romana de Rugby

Finala Clermont – Toulon in Cupa Campionilor Europeni

20 aprilie 2015 CHAMPIONS CUP, INTERNATIONAL

Finala Cupei Campionilor Europeni se va juca între echipele RC Toulon și Clermont Auvergne – primele două clasate în TOP14, după două semifinale extrem de disputate.

Clermont au învins pe Saracens Londra cu 13 – 9 la Saint Etienne, în timp ce Toulon au depășit pe Leinster din Irlanda cu 25 – 20, la Marsilia, după prelungiri.

Prima semifinală, disputată pe stadionul Geoffroy Guichard din Saint Etienne, a dat câștig de cauză în mod previzibil lui Clermont, care au jucat în fața a 41000 de spectatori, în imensa lor majoritate suporteri ai “galbenilor”, la numai 150 de kilometri depărtare de propriul stadion.

Meciul nu a avut prea multe momente de spectacol, fiind dominat de o înfruntare a două pachete de înaintași aproximativ egale ca valoare, cu multe dintre baloane șutate înalt de urmărire de cele două perechi de mijlocași.

Saracens s-au apărat în stilul lor caracteristic, cu un număr 8, Billy Vunipola, în formă de zile mari, care, secondat de fratele său, pilierul Mako Vunipola, a fost vârful de lance al atacurilor londonezilor.

În prima jumătate a meciului, Clermont au reușit să pună în pericol real o singură dată linia de țintă a adversarilor, atunci când aripa stângă Napolioni Nalaga a plonjat la colț, dar la reluare s-a văzut că înainte să culce balonul el atinsese fanionul.

Ceea ce în mod surprinzător nu a văzut judecătorul video a fost placajul ilegal al lui Chris Ashton cu umărul, care în mod normal ar fi trebuit să ducă la acordarea unui eseu de penalizare și a unui cartonaș galben lui Ashton.

Așa însă Saracens au intrat la pauză în avantaj, 6 – 3, printr-un drop goal marcat de mijlocașul la deschidere Charlie Hodgson, care a transformat și o lovitură de pedeapsă, față de doar o lovitură de pedeapsă transformată de omologul său, Brock James.

Imediat după pauză, Clermont au intrat deciși pe teren și rezultatul s-a văzut aproape imediat: în minutul 43 după un atac pe partea stângă inițiat de căpitanul și numărul 8, Damien Chouly, urmat de alte două puncte de fixare, balonul a fost deschis de mijlocașul la grămadă Ludovic Radoslavjevic pe partea dreaptă până la James (care avea să fie declarat omului meciului) și a acesta a expediat un mic șut de urmărire peste perdeaua defensivă a Sarazinilor, iar centrul Wesley Fofana a prins din zbor rebondul și a marcat cu un plonjon acrobatic.

A fost și o urmare a unui plasament defectuos al fundașului Alex Goode (altfel excelent), care nu a urmărit progresiunea balonului în teren, și a mijlocașului la grămadă Richard Wiggesworth (și el excelent, mai ales în jocul cu piciorul) al cărui sprint tardiv nu a reușit să-l ajungă pe Fofana, a doua perdea defensivă fiind complet absentă în această fază care a dus la marcarea singurului eseu al meciului.

Jucătorii lui Clermont au continuat să domine, dar fără efect pe tabela de marcaj și, mai mult, în minutul 65, Owen Farrell (care l-a înlocuit pe Hodgson și juca primul meci după trei luni de la accidentarea sa în partida din grupele preliminare cu Clermont, pierdută în deplasare cu 6 – 18) a transformat în mod bizar o lovitură de pedeapsă care a șters interiorul steagului din vârful butului din dreapta.

Scorul a devenit 10 – 9 și se întrevedea posibilitatea repetării situației din sfertul de finală disputat cu două săptămâni înainte în care Saracens învinseseră pe Racing la Paris cu 12 – 11 printr-o lovitură de pedeapsă transformată cu ultima lovitură de picior a meciului.

N-a fost să fie așa, Clermont au controlat jocul în continuare și James a mai transformat o lovitură de pedeapsă în minutul 72, pecetluind scorul final, Clermont 13 Saracens 9.

Victorie meritată, chiar dacă la o diferență mică, pentru o echipă care și-a dorit mult revanșa față de umilința din semifinala de anul trecut, pierdută cu 6 – 46 în fața Saracens pe Twickenham la Londra.

Clermont și-au axat practic tot sezonul pe Cupa Campionilor, ceea ce i-a făcut să joace săptămâna trecută cu a doua garnitură meciul din TOP14, prima Ligă a Franței, împotriva lui Oyonnax, meci pierdut cu 10 – 11 pe stadionul Marcel Michelin, acolo unde galbenii nu prea pierd meciuri.

Toulon în prelungiri

În cea de-a doua semifinală, campinionii europeni ai ultimelor ediții, Toulon, au întâmpinat o rezistență extrem de dârză din partea lui Leinster și timp de 80 de minute niciuna dintre cele două echipe nu a putut marca vreun eseu, meciul reducându-se la un duel al celor doi transformeri, fundașul Lee Halfpenny și respectiv centrul Ian Madigan.

Fiecare dintre ei a transformat patru lovituri de pedeapsă astfel încât la sfârșitul celor 80 de minute regulamentare scorul era 12 – 12.

S-a intrat în prelungiri, două intervale de 10 minute fiecare, timp în care duelul a continuat, mai întâi Halfpenny, apoi Madigan (marcatorul numărul unul al actualei ediții a Cupei Campionilor) au marcat din lovitură de pedeapsă și scorul a devenit 15 – 15.
În minutul 85 s-a petrecut un incident care ar fi putut fi fatal pentru Toulon: jucătorul din linia a doua, Ali Williams, a primit un cartonaș galben pentru placaj la jucător aflat cu balonul în aer.

Dar Toulon, care până atunci dăduse dovadă de indisciplină și lipsă de inspirație a avut cele mai bune cinci minute ale meciului care s-au dovedit decisive.

Mai întâi Halfpenny a transformat o lovitură de pedeapsă, iar apoi Bryan Habana, extrem de discret până atunci, a interceptat o pasă a lui Madigan și nu s-a mai oprit până în but, iar același Halfpenny (declarat omul meciului) a transformat și în minutul 90 scorul a devenit dintr-o dată 25 – 15.

După revenirea pe teren a lui Williams în minutul 95, Leinster au reușit și ei să marcheze un eseu prin flankerul Sean O’Brien, după un maul de margine, mijlocașul la deschidere Jimmy Gopperth ratând transformarea, dar la scorul 25 – 20 irlandezii aveau nevoie să mai marcheze un eseu, ceea ce s-a dovedit peste puterile lor.

Finala Cupei Campionilor între Clermont și Toulon, o re-editare a celei din 2013, câștigată de Toulon cu 16 – 15, se va desfășura pe 2 mai la Londra pe stadionul Twickenham la ora 17 ora locală (19 la București și Chișinău).

Cu o zi înainte, pe 1 mai, se va disputa în apropiere, pe stadionul Twickenham Stoop, de la 19:45 (21:45) finala Cupei Challenge, competiția numărul 2 a Europei, între Gloucester Rugby și Edinburgh Rugby.

În semifinale, Gloucester au învins pe Exeter Chiefs cu 30 – 19, în timp ce Edinburgh au depășit pe galezii de Newport Gwent Dragons cu 45 – 16.

Petru Clej

2,181 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response