Sunday 15th September 2019,
Federatia Romana de Rugby

Toulon si Clermont invinse in Top 14

27 aprilie 2015 INTERNATIONAL, TOP 14

Etapa a XXIII-a din campionatul francez de elita la rugby, Top 14, a adus doua infrangeri pentru cele mai in voga echipe ale Hexagonului, Toulon si Clermont.

Toulon a pierdut in uvertura, pe terenul lui La Rochelle, cu 32-29. Alofa, min. 3 si Bobo, min 11 au marcat doua eseuri rapide pentru gazde, intre ele intercalandu-se incercarea lui Tuisova, pentru Toulon.

Festivalul eseurilor a continuat, cu georgianul Gorgodze egaland situatia la 2, in minutul 22. Patru minute mai tarziu, Murimurivalu a marcat o alta incercare pentru gazde. Cine ar fi pariat ca ploaia de eseuri va continua, s-a inselat amarnic. A urmat o perioada de joc la mijlocul terenului, de tatonare, in care Michalak si-a adus echipa in avantaj, cu trei lovituri de pedeapsa. In ultimul minut, La Rochelle a reusit eseul salvator, prin Hingano. Grant a transformat si a stabilit scorul final la 32-29.

Clermont a fost invinsa pe terenul lui Castres, care face eforturi disperate de a evita retrogradarea. Buttin a deschis scorul in minutul 3 cu un eseu in contul oaspetilor, insa apoi a intrat in ritm rapida aripa Grosso, care a semnat un hat-trick spectaculos.

Sivivatu si Forestier au mai inscris incercari pentru un bonus ofensiv pretios si eclatant. Mihaita Lazar a jucat excelent, fiind titular la postul de pilier stanga, pentru Castres. El a fost inlocuit in minutul 62.

O alta fruntasa, Stade Francais, a inclinar steagul pe teren propriu, in disputa cu Toulouse, 12-21. Parizienii au jucat din minutul 35 in inferioritate numerica, dupa cartonasul rosu acordat direct lui Danty. Singurele eseuri au fost consemnate in statistica oaspetilor, marcatori fiind Medard si Nyanga.

Meci foarte frumos intre Bayonne si Grenoble, incheiat cu succesul gazdelor, scor 42-33. Fundasul Spedding a fost incantator, cu trei eseuri marcate pentru basci, cei care deja in minutul 20 aveau trei incercari pe tabela. Doua fusesera ale lui Spedding, iar inca una a fost realizata de Rokocko. Ugalde si Bustos Moyano au marcat alte eseuri in primele 10 minute de dupa reluare, intre cele doua reusite venind si un eseu de penalitate in contul celor de la Grenoble.

Revirimentul oaspetilor s-a notat cand deja soarta partidei fusese transata. Grenoble a punctat prin eseurile de final, semnate de Owen si Willemse.

Brive – Montpellier a fost 15-10, cu Germain marcator in exclusivitate pentru gazde. Artru a reusit singurul eseu al meciului, cu doua minute inainte de final. Sicart a transformat si a adus astfel bonusul defensiv echipei vizitatoare.

Lyon a fost invinsa acasa de Bordeaux cu 37-22. La eseuri a fost egalitate, dupa reusitele lui Fitzpatrick, Porical si Januarie, respectiv Connor, dubla si Guiry. Bernard a marcat un dropgol in contul echipei oaspete, in minutul 76. Pungea a jucat titular ca pilier dreapta la lyonezi, fiind inlocuit in minutul 54.

Oyonnax, cu Vali Ursache introdus flanker dreapta in minutul 51, s-a impus pe teren propriu cu 21-16 in fata celor de la Racing Metro 92 Paris, in pofida faptului ca Imhoff a marcat un eseu al oaspetilor inca din minutul 4. Decarul argentinian Urdapilleta a fost imperial in fata buturilor, marcand din sase lovituri de pedeapsa si un dropgol.

In aceasta runda s-au acordat doua bonusuri ofensive (Bayonne si Castres) si trei bonusuri defensive (Toulon, Montpellier si Racing Metro).

Saptamana viitoare, primele doua clasate in Top 14 se vor duela pe Twickenham Stadium, in finala Cupei Campionilor Europeni.

Clasament:

Toulon 66 de puncte
Clermont 62
Stade Francais 61
Toulouse 61
Racing Metro 58
Oyonnax 57
Bordeaux 51
Montpellier 51
La Rochelle 50
Brive 48
Grenoble 48
Castres 47
Bayonne 47
Lyon 35

1,700 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response