Friday 18th October 2019,
Federatia Romana de Rugby

Northampton – Saracens si Bath – Leicester Tigers in semifinale

18 mai 2015 INTERN

Campionii en titre ai Angliei, Northampton Saints, au incheiat pe primul loc sezonul regulat si vor disputa semifinala Play-Off pe teren propriu impotriva Saracens, care au prins in extremis locul patru, in timp ce Bath Rugby, clasați pe locul al doilea, vor disputa tot pe teren propriu cealalta semifinala impotriva Leicester Tigers, situati pe locul al treilea.

Daca Northampton si Bath aveau deja asigurata o semifinala pe teren propriu chiar inaintea ultimei runde, Leicester si Saracens au trebuit sa lupte pana in ultimul minut cu Exeter Chiefs pentru celelalte doua locuri calificative.

Si pe parcursul rundei a 22-a situatia in clasament s-a schimbat de la un minut la altul cu evolutia scorurilor din partidele in care erau implicate cele trei echipe.

Pana la urma toate trei au castigat, Saracens si Exeter cu punct de bonus ofensiv, si toate trei au terminat in clasament cu 68 de puncte.

Leicester Tigers au ocupat locul al treilea datorita numarului cel mai mare de victorii – 15, iar Saracens au ocupat locul al patrulea inaintea lui Exeter Chiefs, datorita diferentei mai mari intre punctele marcate si cele primite (+246, față de +226), ambele avand cate 14 victorii.

Tigrii, care erau in primejdie sa nu se califice in primele patru pentru prima oara din 2004, au avut dezavantajul de a juca in ultima runda impotriva campionilor, dar Sfintii, desi rivali feroce in Midlands – centrul Angliei – au odihnit mai multi titulari in perspectiva semifinalei de saptamana viitoare.

Meciul nu a fost insa usor pentru Leicester, la un moment dat scorul fiind 8 – 9, ceea ce insemna ca erau eliminati, dar pana la urma cea mai titrata echipa din rugbyul englez de club nu s-a dezmintit si a castigat cu 22 – 14.

Intre timp, Exeter si Saracens s-au angajat intr-o cursa de urmarire pasionanta: Chiefs jucau pe teren propriu, dar cu o echipa mai tare – Sale Sharks (unde pilierul moldovean Vadim Cobilas a evoluat in toate cele 22 de meciuri din Aviva Premership in acest sezon!), in timp ce Saracens evoluau in deplasare, dar cu ciuca batailor, London Welsh (21 de infrangeri din 21 de meciuri).

Exeter plecau cu un avantaj de trei la diferenta de puncte, iar la pauza situatia era neschimbata, Exeter conduceau cu 15 – 11, in timp ce Saracens conduceau cu 21 – 17.

In partea a doua ambele echipe s-au dezlantuit, dar in timp ce Exeter au reusit sa marcheze doar 29 de puncte, primind cinci, Saracens au marcat nu mai putin de 47 de puncte fara replica. In total, Sarazinii au marcat zece eseuri, dintre care patru prin aripa Chris Ashton, noua dinte ele transformate de mijlocasul la deschidere, Owen Farrell.

Si asa se face ca Exeter Chiefs, echipa fara blazon din sud-vestul Angliei, au ratat calificarea in semifinale pe care multi specialisti considerau ca o merita cu prisos.

Chiefs au marcat nu mai putin de 70 de eseuri in cele 22 de runde ale sezonului regulat, fata de 37 pentru Leicester (numai London Welsh au marcat mai putine – 29) si au invins de doua ori pe campioni – Northampton – si de doua ori pe Saracens in sezonul regulat.

Este o echipa fara mari vedete, construita cu rabdare, pricepere si bani mai putini de antrenorul Rob Baxter, cel care ca jucator a petrecut 14 sezoane la Exeter, multe dintre ele in liga a doua.

In celelalte trei meciuri ale rundei finale, lipsite de miza, s-au marcat foarte multe puncte.
In traditionalul derby al sud-vestului Bath Rugby s-au impus in fata lui Gloucester Rugby cu 50 – 30 (scor la eseuri 7 – 4).

London Irish si Wasps au terminat la egalitate, 40 – 40 (fiecare echipa a marcat cate cinci eseuri, dintre care cate trei transformate si cate trei lovituri de pedeapsa).

In sfarsit, Newcastle Falcons au invins pe Harlequins cu 37 – 21 (5 – 2 la eseuri).

Clasamentul final al sezonului regulat din Aviva Premiership arata astfel:
1. Northampton Saints 76 puncte
2. Bath Rugby 75 puncte
3. Leicester Tigers 68 puncte (15 victorii)
4. Saracens 68 puncte (14 victorii, +246)
5. Exeter Chiefs 68 puncte (14 victorii, +226)
6. Wasps 61 puncte
7. Sale 54 puncte
8. Harlequins 49 puncte
9. Gloucester Rugby 48 puncte
10. London Irish 40 puncte
11. Newcastle Falcons 34 puncte
12. London Welsh 1 punct

Prima semifinala play-off va avea loc sambata 23 mai, cu incepere de la ora 14 (16 la Bucuresti si Chisinau) pe stadionul Franklin Gardens, intre gazdele Northampton Saints si Saracens (re-editarea finalei din 2014).

A doua semifinala se va juca in aceeasi zi de la ora 17:00 (19:00 ora Romaniei) pe stadionul Recreation Ground, intre gazdele Bath Rugby si Leicester Tigers.

Invingatoarele din cele doua meciuri se vor intalni in finala ce se va juca sambata, 30 mai, pe stadionul Twickenham din Londra, cu incepere de la 14:30 (16:30 ora Romaniei).

1,625 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response