Friday 04th December 2020,
Federatia Romana de Rugby

Japonia a scris istorie la Brighton in fata Springboks

20 septembrie 2015 #RWC2015
Asia va avea doua echipe la Cupa Mondiala 2019.

Deja s-a produs prima mare surpriza la Cupa Mondiala din Anglia, iar lovitura a fost data de Japonia care a invins Africa de Sud, dupa o partitura tactica pe care trupa antrenorului australian Eddie Jones a interpretat-o la perfectie.

Inaintea partidei de la Brighton, Japonia (foto: RWC2015) se afla la zece pozitii in spatele Africii de Sud conform clasamentului World Rugby, cu doua victorii notabile in fata natiunilor majore, Tara Galilor si Italia, ceea ce lasa putine sperante unei echipe intr-o crestere evidenta in ultimii ani.

Eddie Jones a venit pe banca tehnica a niponilor in 2012 si obiectivul pe care si l-a propus a fost acela de a-i duce pe Brave Blossoms in primele zece natiuni ale lumii, acum cu succesul in fata Africii de Sud acest deziderat pare posibil de atins existand chiar sanse reale ca elevii sai sa obtina calificarea in sferturile de finala ale Cupei Mondiale.

Cine sunt de fapt eroii acestei victorii istorice pentru Japonia? Pe scurt, un antrenorsi un jucator veniti din Australia, cinci neozeelandezi, dintre care unul cu origini fijiene, respectiv o rezerva de aur, tot un neozeelnadez care a marcat eseul decisiv al victoriei.

Astfel, neozeelandezul Male Sau si australianul Craig Wing au intarit linia de treisferturi, Luke Thompson, originar din Cristchurch-ul celebrei francize Crusaders, s-a regasit in linia a doua, pentru ca Hendrik Tui, Michael Broadhurst si Michael Lietch sa alcatuiasca o linia a treia de zile mari.

De pe banca rezervelor a intrat Karne Hesketh , un alt reprezentant al patriei celebrilor All Blacks, jucatorul care a dat valoare absoluta curajului de a juca la mana o ultima actiune in fata Springboks.

Nu mai putin de 12 dintre cei 23 de jucatori inscrisi pe foia de joc au fost si la Bucuresti in 2014, atunci cand Stejarii au condus la pauza cu 10-9 pentru a ceda apoi in fata unei echipe care a jucat la fel de disciplinat si cu Goromaru, autor al tuturor punctelor.

Goromaru a fost unul dintre eroii partidei cu Springboks, autor a 24 de puncte, un eseu, doua transformari si cinci penalitati, alaturi de Fumiaki Tanaka, declarat jucatorul meciului, un mijlocas la gramada, campion in acest an cu Highlanders in Super Rugby.

Pentru Japonia urmeaza partidele cu Scotia, Samoa si Statele Unite, presiunea fiind mult mai mare dupa acest success istoric care obliga la evolutii pe masura.

2,406 total views, 6 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response