Tuesday 24th November 2020,
Federatia Romana de Rugby

Cupa Mondiala 2015: Cine sunt favoritii?

Cupa Mondiala 2015: Cine sunt favoritii?

Poate ca suna putin bizar, dar impresia mea este ca una dintre particularitatile acestei editii a Cupei Mondiale este faptul ca nu exista un favorit clar.

In mod evident, exista un grup restrans de echipe, in care as include Noua Zeelanda, Australia, Africa de Sud, Anglia, Irlanda si Franta, din randul caruia se va alege, probabil, castigatoarea. Niciuna, insa, nu poate fi considerata marea favorita a turneului.

Mai mult decat atat, am impresia ca niciuna nu doreste sa fie considerata favorita, preferand sa stea in „umbra” previziunilor triumfaliste, simtindu-se mai bine in postura de, sa zicem, „echipa care nu are prima sansa”.

Noua Zeelanda
Ca si la celelalte editii, All Blacks nu pot scapa de „eticheta” de mari favoriti ai turneului. Desigur, Noua Zeelanda a fost, intotdeauna, echipa care a etalat, cel mai des de-a lungul anilor, perioade de dominare categorica.

Asa s-a intamplat si in ultimii patru ani. De la castigarea titlului, in 2011, All Blacks au jucat 47 de meciuri pierzand doar 3 (cu Anglia in 2012, Africa de Sud in 2013 si cu Australia in 2015). Aceasta inseamna un procentaj de 93.6%!

In mod normal, o asemenea demonstratie de forta si eficienta ii transforma, in mod automat, pe neo-zeelandezi in marii favoriti ai turneului.

Problema este ca istoria Cupei Mondiale arata ca aceasta formidabila echipa are tendinta sa cedeze sub presiunea specifica generata de competitia suprema a rugbyului mondial.

Cele doua infrangeri dramatice suferite in fata Frantei, in 1999 si 2007, care au echivalat cu un dezastru national au dezvaluit vulnerabilitatea Noii Zeelande in conditiile presiunii Cupei Mondiale.

In 2011, gazde ale turneului, neo-zeelandezii au castigat, foarte, foarte greu, finala cu Franta, o victorie pe muchie de cutit, tinandu-si suporterii conectati la „inalta tensiune” pana la fluierul final al arbitrului Craig Joubert.

 Spre deosebire de editiile precedenta, de aceasta data, insa, All Blacks au debarcat in Europa afisand o atitudine plina de modestie. „Nu putem sa ne prezentam doar ca aparatori ai trofeului si sa ne asteptam sa castigam.Suntem participanti ca si toti ceilalti” a declarat Steve Hansen.

Prin urmare, pentru All Blacks problema fundamentala va fi modul in care vor fi capabili sa absoarba presiunea competitiei fara a cobori nivelul de joc obisnuit.

Australia
Dupa o perioada extrem de framantata, marcata de scandalul in care au fost implicati Kurtley Beale si Di Patston, businees manager in cadrul echipei, scandal care a dus la demisia lui Ewan McKenzie, se pare ca odata cu sosirea lui Michael Cheika la carma echipei, pacea si linista s-au asternut, in sfarsit, in tabara „Cangurilor”.

Cheika a renuntat la politica de a nu folosi jucatorii care activeaza la cluburi din strainatate, rechemandu-i pe Matt Giteau si Drew Mitchell care evolueaza la Toulon. De asemenea, el a refacut perechea de mijlocasi Will Genia si Quade Cooper, bazandu-se pe talentul si experienta lor.

In privinta gramezii – cauza atator probleme in trecut – australienii l-au cooptat in staff-ul tehnic pe Mario Ledesma, fostul taloneur al „Pumelor” argentiniene. Roadele nu au intarziat sa apara, gramada „Wallabies” avand o comportare foarte buna in Rugby Championship.

Evident, insa, marele examen al gramezii va fi in meciul cu Anglia cand se va vedea, in mod limpede, care este valoarea reala a inaintarii australiene.

Un mare atuu al australienilor il reprezinta linia a treia care ii va include pe Michael Hooper si David Pocock, doi dintre cei mai buni flankeri ai ultimilor ani. De obicei, amandoi joaca cu numarul 7, dar pentru a-i face loc lui Pocock, acesta va juca pe postul de inchidere.

In acest fel, Australia va avea o linie a treia formata din trei flankeri, dintre care doi sunt recunoscuti pentru eficienta lor in jocul la sol.

Cu jucatori ca Israel Folau, Matt Giteau, Matt Tomua, Tevita Kuridrani, Adam Ashley- Cooper si Drew Mitchell, „Wallabies” poseda, in acest moment, dupa parerea mea, cea mai talentata linie de treisferturi din lume. Ramane de vazut daca ea se va dovedi a fi si cea mai buna.

Australia a demonstrat in trecut ca stie cum sa joace la Cupa Mondiala.

Asa incat, daca Mario Ledesma va castiga pariul gramezii, atunci „Wallabies” pot ajunge departe. Chiar foarte departe.

Africa de Sud
Daca framantarile Australiei au luat sfarsit, nu acelasi lucru se poate spune despre Africa de Sud.

Lentoarea reformelor in privinta stergerii urmelor apartheid-ului ramane un subiect care continua sa zguduie natiunea din sudul Africii. Rugby-ul nu a fost crutat, cota de jucatori de culoare constituind un subiect delicat si, in acelasi timp, fierbinte.

Recent, un partid politic sud-african – The Agency for New Agenda (ANA) – a cerut blocarea pasapoartelor jucatorilor incercand, astfel, sa impiedice plecarea selectionatei Springboks la Cupa Mondiala. ANA a invocat faptul ca echipa nationala nu a inclus in randurile sale un numar suficient de mare de jucatori de culoare.

Selectionand noua jucatori de culoare, antrenorul Heyneke Meyer a respectat cota de 30%, dar nu toata lumea a fost multumita.

Pe de o parte, cei care acuza lentoarea promovarii jucatorilor de culoare au sustinut ca selectia nu reflecta schimbarile care sunt necesare in societatea sud-africana.

Cealalta tabara, care sustine criteriul selectiei pe merit, fara a tine seama de culoare, au criticat faptul ca singurul motiv pentru care Marcell Coetzee si Cobus Reinach, spre exemplu, nu au fost selectionati a fost pentru a-i permite lui Heynecke Meyer sa ii introduca in lot pe Siya Kolisi si Rudy Paige.

In cele din urma, actiunea partidului ANA a fost respinsa, iar „Springboks” au ajuns cu bine la Londra.

Este de asteptat ca Africa de Sud sa etaleze jocul sau traditional, bazat pe odefensiva agresiva, forta si sarjele inaintarii combinate cu intercalarile caveleriei usoare condusede Bryan Habana.

Reveniriile lui Eben Etzebeth, Duane Vermeulen, Willem Alberts si Francois Louw vor intari considerabil inaintarea condusa de veteranul Victor Matfield.

Infrangerea suferita in Rugby Championship, in fata Argentinei, pe teren propriu, la Durban – prima infrangere in fata Pumelor! – a constituit o surpriza neplacuta care a ridicat un semn de intrebare in privinta formei echipei inainte de inceperea Cupei Mondiale.

Ei s-au revansat in saptamana urmatoare, invingand Argentina la Buenos Aires, dar esecul de la Durban nu a fost uitat prea usor.

Cu toate acestea, in situatia in caresud-africanii vor fi capabili sa isi impuna autoritatea in joc gratie gramezii, atunci ei au sanse mari sa avanseze in drumul catre finala.

Iar faptul ca au plecat din tara lor in conditiile unei tensiuni rasiale care a condus la contestarea dreptului echipei nationale de a participa la Cupa Mondiala poate duce la transformarea „Antilopelor” in lei raniti dornici sa demonstreze compatriotilor lor de ce este capabila aceasta selectionata „Springboks”.

Echipele europene
Anglia, Irlanda si Franta sunt natiunile care par a avea cele mai mari sanse de succes in aceasta campanie.

Anglia va cauta, in mod evident, sa profite de avantajul terenului propriu.

Sub conducerea lui Stuart Lancaster, selectionata „Trandafirului” a devenit o echipa mult mai disciplinata din punct de vedere tactic si cu o conditie fizica excelenta.

Cu toate ca nu au castigat Turneul celor VI Natiuni, Chris Robshaw si colegii sai au dovedit ca poseda un joc foarte solid ceea ce le confera increderea ca sunt capabili sa invinga orice adversar.

Selectionarea rapida a lui Sam Burgess, vedeta rugby-ul in XIII australian care a decis sa isi incerce sansa in rugby-ul in XV, a constituit singurul subiect ce a dat nastere la comentarii si dezbateri aprinse.

Unii au salutat includerea sa in lot, in timp ce altii, precum Will Carling si Brian Ashton, au sustinut ca el nu este pregatit, deocamdata, pentru a juca la Cupa Mondiala.

In timp ce la echipa sa de club, Bath, a evoluat ca flanker, la echipa nationala el a fost selectionat ca centru.

Stuart Lancaster l-a ales, probabil, pe Burgess pentru calitatile sale fizice (1,93m, 116 Kg),. Folosirea unui jucator cu gabarit de linia a doua in pozitia de „centru-buldozer”, arata intentia clara de a mari forta de penetrare a liniei de treisferturi.

In mod limpede, selectionandu-l pe Sam Burgess in detrimentul unor centri de „meserie”, precum Luther Burrell, antrenorul englez si-a asumat un pariu care pare foarte riscant. Ramane de vazut daca il va castiga sau nu.

Irlanda ataca aceasta editie a Cupei Mondiale dintr-o pozitie in care nu s-a aflat la nicio alta editie.

Adica,dintr-o pozitie de forta si incredere generata de evolutiile, constant bune, din ultimii doi ani.Coincidenta sau nu, in urma cu doi ani a sosit la conducerea echipei neo-zeelandezul Joe Schmidt.

Sub bagheta noului antrenor, Irlanda a castigat Turneul celor VI Natiuni, de doua ori consecutiv, in 2014 si 2015, iar in 2013 s-a aflat la cateva secunde de a obtine prima victorie in fata selectionatei All Blacks.

In ultimele 16 meciuri, irlandezii au pierdut doar 3 meciuri, dintre care doua au fost cele de „incalzire” cu Tara Galilor si Anglia.

Succesele se datoreaza, in primul rand, unei foarte bune organizarii defensive combinate cu evolutia excelenta a perechii de mijlocasi Conor Murray-Jonathan Sexton.

Dupa parerea mea, in nicio alta selectionata europeana nu se simte influenta perechii de mijlocasi asupra jocului echipei precum se simte in echipa Irlandei.

Atat Murray cat si Sexton poseda un joc de picior precis, folosind des loviturile inalte pentru a fi urmarite de aripi si a mentine, in acest fel, presiunea asupra adversarilor.

Se poate spune, fara exagerare, ca aceasta editie a Cupei Mondiale reprezinta marea sansa a Irlandei de a realiza o performanta de exceptie.

Franta…ei, bine, Franta este capabila de orice: sa naufragieze spectaculos sau sa produca marea surpriza a competitiei.

In zi de gratie, francezii pot invinge orice echipa din lume. In zi nefasta, aceiasi jucatori pot pierde intr-o maniera deplorabila.

Asadar, imi permit sa repet intrebarea preferata a englezilor in privinta adversarilor de dincolo de Canalul Manecii: Ce echipa a Frantei va pasi pe terenurile Cupei Mondiale?

Nimeni nu stie, nici macar francezii insisi.

Phillipe Saint-Andre s-a declarat multumit de pregatirea echipei sale, sperand intr-o comportare frumoasa.

In meciul de pregatire cu Anglia, desfasurat la Paris, gramada franceza a facut o adevarata demonstratie de forta, impunandu-se, cu autoritatea, in fata rivalei sale.

Indiferent de rezultatul final, ceea ce mi-as dori, insa, sa vad la aceasta Cupa Mondiala este revenirea pe scena a celebrului „French flair”.

In rugby-ul de astazi, in care cultivarea gabaritelor a capatat o dimensiune exacerbata, jocul are nevoie, mai mult decat oricand de finetea, fantezia si creativitatea scolii franceze.

Eugen Cionga (Toronto)

2,376 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response