Saturday 13th July 2019,
Federatia Romana de Rugby

Marius Tincu: ”Obiectivul nostru ramane sa dominam Italia si Canada”

24 septembrie 2015 #RWC2015

Campion al Frantei cu USA Perpignan, alaturi de Ovidiu Tonita, astazi antrenor al inaintarii echipei Romaniei, Marius Tincu a declarat dupa meciul de miercuri seara, de pe Stadionul Olimpic din Londra, ca are motive de mandrie. Fostul taloner a subliniat replica pe care Stejarii au dat-o Frantei si a vorbit despre o incredere in crestere.

Romania n-a reusit sa castige meciul de debut la Rugby World Cup 2015, dar au dovedit ca pot sa se lupte de la egal la egal cu o echipa din Six Nations la fel cum au facut-o in 2007, la Marsilia, cu Italia (18-24), si in 2011, la Invercargill, cu Scotia (24-34), tot in meciurile de debut la acele editii.

Interpelat de reporterii cotidianului francez L’Equipe, Marius Tincu, care a jucat in partida cu ecosezii, de acum patru ani, dar si in aceea cu peninsularii, din in urma cu opt ani, a facut o scurta analiza a disputei cu Franta: ”Sunt lucruri de care sa fim mandri. Daca nu ar fi fost cartonasul galben, daca am fi marcat atunci cand am ajuns prima oara in terenul de tinta, atunci am fi semanat indoiala in mintea francezilor pentru mai mult timp. Am luptat bine. Ne-am aparat bine in multe momente. Putem considera ca a fost o buna intrare in competitie. Nu trebuie pierdut din vedere obiectivul nostru. Care nu era de a castiga cu Franta si cu Irlanda, ci de a domina Canada si Italia”.

2,187 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response