Monday 19th November 2018,
Federatia Romana de Rugby

Stejarii s-au inclinat in fata Frantei, insa lupta in rugby se da intre natiuni

25 septembrie 2015 Coltul specialistului
Stejarii s-au inclinat in fata Frantei, insa lupta in rugby se da intre natiuni.

In urma cu ani, pe cand eram copil, imi placea sa ascult povesti, iar multe dintre ele erau legate de istorie sau de sport. Cele mai multe. Si mi-au ramas intiparite in minte cateva dintre ele. Una spunea ca in timpul Primului Mare Razboi, pe cand armata romana se retrasese in Moldova, alaturi de guvernantii de atunci, intr-un moment de acalmie, cand combatantii isi pansau ranile, soldatii nostri au mers sa se scalde. N-au apucat ei bine sa intre in rau caci nemtii au initiat un atac surprinzator. Si atunci romanii nostri, nemai avand timp sa se imbrace, au pus mana pe arme. Sa se apere. Iar nemtii s-au trezit in fata lor cu un grup de barbati dezbracati, dar care se bateau precum leii pentru fiecare petec de pamant si de la aceasta intamplare vine, cred, expresia „gol pusca”. Uluiti, germanii au dat inapoi. Iar linia frontului s-a stabilizat.

O alta poveste, aflata mai apoi, spune ca in urma cu mai bine de o jumatate de secol, pentru ca au invins Franta, rugbystii romani au avut drept prima de victorie un porc! Ati citit bine.. Un porc. Se jucase acel meci in noiembrie. Venea Craciunul. Iar porcul le-a picat bine rugbystilor nostri. „Multumim, Sandule! Ne-ai bagat porcu-n cotet!” i-au spus colegii, mai in gluma, mai in serios, lui Alexandru Penciu, cel care, prin loviturile sale de picior, facuse posibil acel succes contra Frantei. Se intampla in perioda despre care unii dintre noi spun ca exista profesionism in rugby-ul nostru. Oare sa fi fost chiar asa?

Vremurile s-au schimbat, iar astazi nimeni nu prea mai are vreme de povesti. Din pacate! Astazi, totul se misca mult mai repede. Oamenii petrec mai mult timp in fata computerului. Sau a ordinatorului, cum spun francezii. Iar Pruteanu considera ca ar fi mai corect asa si in limba romana fiindca “ordinatorul” te ajuta sa-ti ordonezi datele.

Rugby-ul nu face nici el exceptie de la regula. Iar meciul Romania – Franta (11-38), de miercuri, de pe Stadionul Olimpic din Londra, s-a jucat pe teren, insa s-a castigat (sau s-a pierdut, depinde din ce parte privim) in afara lui. Romanii, stejarii nostrii, s-au luptat de la egal la egal cu cocosii. Au pus mana pe armele lor, atatea cate sunt, cele cu care au fost inzestrati de antrenori, indeosebi in perioada junioratului, si i-au impins inapoi pe rivalii lor traditionali. Atat cat au putut (este clar ca dorinta a existat din partea lor, ca angajament total a fost). Insa precum stramosii care au luptat in urma cu o suta de ani la Marasti, Marasesti si Oituz, Stejarii au pornit in acest mic „razboi” care este rugby-ul cu mijloace inferioare adversarilor lor.

Ce a facut diferenta? Personal cred ca in primul rand plusul de viteza al francezilor. Si imi amintesc ca prin 2000, neozeelandezul John Phillips ii sfatuia pe antrenorii din rugby-ul nostru juvenil sa caute copii, tineri cu iuteala in deplasare. „Muschi poti pune pe tine in timp, lucrand in sala de forta. Insaviteza, daca nu o ai din nastere, n-ai cum sa o dobandesti mai apoi”, declara antrenorul de atunci al echipei Romaniei. Si s-a vazut si in meciul de miercuri ca atunci cand se juca in camp deschis francezii erau avantajati tocmai de viteza lor de deplasare. (*)

Cocosii stiau la ce sa se astepta din partea oamenilor lui Lynn Howells. Un pachet de inaintare solid, capabil sa-l puna sub presiune pe cel advers, mai ales in momentele fixe (s-a vazut de la prima gramada ordonata). Jucatori care placheaza mult si tare, care se lupta cu ardoare sa recastige mingea. Deloc intamplator, Philippe Saint-Andre si-a ales jucatori rapizi pentru acest meci si si-a sfatuit protejatii sa evite lupta „corp la corp” una in care, s-a vazut lesne, au fost in dificultate.

In urma cu o suta de ani, armata romana, slab echipata comparativ cu aceea germana, a reusit sa reziste. O vreme, iesirea Rusiei din razboi a obligat Romania sa incheie armistitiu. Asa cum si ieri Stejarii, chiar daca nu se compara cu adversarii lor (Franta ne este superioara ca numar de jucatori legitimati, din punct de vedere al infrastructurii, al campionatului), au stavilit „iuresul albastru” timp de mai bine de o jumatate de repriza si in prima, si in a doua. Cum spuneam inainte, lupta s-a pierdut insa in spatele frontului. Fiindca de o parte, aceea franceza, exista sustinere pentru sport din partea statului, a comunitatilor locale, a firmelor. Exista un interes de a dezvolta sportul si educatia fizica in scoli. De partea cealalta, a noastra, totul din 1990 incoace seamana cu o „retragere”. O continua limitare a fondurilor destinate sportului, educatiei si sanatatii, iar sportul, implicit rugby-ul, este legat indisolubil si de educatie, si de sanatate.

Dominat inca de un amalgam de ganduri si de idei, imi permit sa trag o singura concluzie. La Waterloo, Napoleon a pierdut batalia, iar apoi si tronul, fiindca rezervele coalitiei au intervenit mai rapid decat cele franceze pe campul de lupta. Cei 23 de Stejari au pierdut miercuri, la Londra, in fata Frantei, insa meciul s-a jucat, de fapt, intre doua natiuni (deloc intamplator, in rugby se vorbeste despre natiuni). Una, cea franceza, care dispune de rezerve. Si cealalta, a noastra, care se bazeaza pe un grup restrans de jucatori.

Asadar, daca vrem cu adevarat sa batem din nou Franta si alte mari echipe din rugby-ul mondial, atunci sansele sa o putem face vor fi cu adevarat mari abia in momentul in care vom acorda atentia cuvenita educatiei, sanatatii si sportului, fara a le privi si trata separat. Fiindca numai atunci cand vom avea tineri sanatosi, capabili si dornici sa faca rugby, sprijiniti sa se dezvolte normal vom putea conta din nou in aceasta „Batalie a Natiunilor”din sportul cu balonul oval.

(*) Lipsa vitezei de deplasare sau circulatia lenta a balonului nu este o problema doar pentru echipele noastre de rugby. La fotbal, de pilda, se spune adseori ca se paseaza mingea ca la handbal, pe semicerc. La handbal, fiindca tot am amintit de el, se joaca prea putin cu extremele ceea ce permite adversarilor sa stranga in zona centrala. Nici in atletism nu avem multi sportivi cu viteza, performantele noastre la sprint fiind arareori la nivelul celor internationale. O solutie ar fi naturalizarea unor tineri rapizi, iar rugby-ul nostru a pornit pe acest drum de cativa ani.

Marian Burlacu (Londra)

2,232 total views, 6 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response