Sunday 18th August 2019,
Federatia Romana de Rugby

Ovidiu Tonita a semnat cu US Carcassonne ca joker medical

10 noiembrie 2015 INTERNATIONAL, PRO D2, Stiri

Confruntata cu accidentarea pilierilor Ionel Badiu si Semisi Telefoni, a liniei a doua Cedric Guironnet si a liniei a treia Vavae Tuilagi, US Carcassonne, echipa din  liga a doua franceza (Pro D2), a fost nevoita sa-si intareasca lotul. In acest sens au fost adusi, din postura de joker medical (*), pilierul argentinian Emiliano Racca si Ovidiu Tonita, jucator care poate evolua atat in linia a doua, cat si in a treia.

Pe site-ul oficial al gruparii din Hexagon se precizeaza ca, fiind un om al casei – a evoluat la Carcassonne intre 2012 si 2014 -, internationalul roman ”va aduce pachetului de inaintare galben-negru intreaga sa experienta de nivel inalt”, amintindu-se de cele 5 prezente ale sale la Cupa Mondiala.

Capabil sa imbrace tricourile cu numerele 4, 6, 7 si 8, Tonita (35 de ani) va putea, asadar, sa suplineasca absentele lui Guironnet si Tuilagi, acesta fiind indisponibil pana la sfarsitul lunii februarie, precum si a lui Kevin Gimeno, suspendat pentru cinci meciuri.

Pe langa internationalul roman, Carcassonne i-a mai adus pe argentinianul Emiliano Racca (25 de ani, 1,81 m, 100 kg), ca pilier dreapta, si pe Johan Aliouat (22 de ani, 1,96 m, 106 kg), o speranta de la Montpellier care poate evolua ca linia a doua.

In etapa cu numarul 9 din Pro D2, US Carcassonne va juca vineri, 13 noiembrie, la Beziers. Saptamana trecuta, gruparea la care evolueaza pilierul Andrei Ursache s-a impus acasa, cu 15-13, in fata lui Bourgoin. Ea ocupa locul 12 in clasamentul ligii secunde din Franta, cu 13 puncte.

* termenul Joker medical se foloseste in cazul unui jucator care il inlocuieste pe un altul a carui accidentare dureaza 3 luni sau mai mult. Inlocuitorul poate fi adus la respectiva echipa in afara perioadei in care se efectueaza transferuri, insa numai pe motive medicale.

2,206 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response