Saturday 16th November 2019,
Federatia Romana de Rugby

Turneul celor VI Natiuni 2016: Franta si Anglia, singurele echipe neinvinse

15 februarie 2016 6 NATIONS
Turneul celor VI Natiuni 2016: Franta si Anglia, singurele echipe neinvinse.

Ca si prima etapa si aceasta cea de-a doua runda a Turneului a avut parte de un meci de mare lupta, dar cenusiu, Franta-Irlanda, urmat de unul, Tara Galilor-Scotia, caracterizat printr-o remarcabila energie ofensiva.

La Roma, Italia nu a confirmat evolutia de la Paris, nerezistand in fata „tavalugului” englez.

Franta-Irlanda 10-9 (3-9)

Meciul de pe Stade de France a adus fata in fata doua echipe care, in urma deceptiilor profunde de la Cupa Mondiala, incearca sa revina la linia de plutire, regasindu-si identitatea, echilibrul, reperele fundamentale si, nu in ultimul rand, mandria atat de ranita de esecurile anului trecut.

Pentru francezi, infrangerea suferita in fata Noii Zeelande, 13-62, este socotita a fi cel mai mare„naufragiu” din istoria lor si de aceea genereaza o puternica dorinta de revansa si de revenire catre varful piramidei.

La randul lor, irlandezii nu pot uita maniera in care au fost surclasati de „Pumele” argentiniene, ratand, astfel, calificarea in semifinalele Cupei Mondiale. In plus, irlandezii sunt castigatorii ultimelor doua editii ale Turneului si, in mod evident, doreau sa isi mentina acest statut.

Asadar, existau destule motive pentru ca ambele echipe sa priveasca meciul de la Paris ca pe o treapta necesara de urcat in procesul de redresare dupa experienta nefasta de la Cupa Mondiala.

Dupa cum s-a vazut, Franta a reusit sa urce aceasta treapta, castigand la un punct diferenta, rapind, astfel, Irlandei orice sansa reala de a-si apara, cu succes, titlul cucerit anul trecut.

Ca si meciurile in care au evoluat saptamana trecuta – Franta cu Italia si Irlanda cu Tara Galilor – si acest meci a fost lipsit de spectaculozitate.

Desigur, ciocnirea de pe Stade de France a dat nastere unei inclestari aprige care, in cele din urma, a fost decisa de evolutia gramezilor.

Din acest punct de vedere, Guy Noves si-a asumat un pariu riscant, incepand partida cu pilierii de rezerva, Uini Atonio si Jefferson Poirot, mentinandu-i in teren timp de 45 de minute.

In toata aceasta perioada, francezii s-au aflat mai mereu sub presiune, uriasul Uini Atonio, in particular, parand a fi veriga mai slaba a gramezii.

In ciuda gabaritului sau impresionant (1,96m, 152 Kg!), pilier-ul din La Rochelle – samoan de origine, dar nascut in Noua Zeelanda –a fost dominat in gramezile ordonate ceea ce le-a permis irlandezilor sa controleze, in general, prima repriza.

Decizia lui Noves, desi riscanta – intrucat irlandezii ar fi putut profita de slabiciunea lui Atonio mult mai mult decat au facut-o in prima jumatate a meciului – a fost, insa, de inteles.

Cum altfel poti testa jucatorii de rezerva daca nu aruncandu-i in focul luptei cu adversari puternici?

Pe fondul superioritatii in gramada, irlandezii au jucat metodic, dominand teritorial, gratie jocului de picior al lui Johnny Sexton, controland, in acelasi timp, si posesia balonului.

Francezii s-au aparat, insa, foarte bine, rezistand presiunii exercitate de adversari, asa incat scorul la pauza a fost doar de 9-3 in favoarea oaspetilor, Sexton transformand trei lovituri de pedeapsa, iar Jules Plisson, una.

In cea de-a doua repriza, meciul a capatat o cu totul alta turnura incepand cu minutul 45, candUini Atonio si Jefferson Poirot au fost inlocuiti de Rabah Slimani si Eddie Ben Arous, pilierii titulari.

Din acest moment, gramada franceza a inceput sa se impuna, superioritatea sa devenind din ce in ce mai limpede pe masura scurgerii minutelor.

Stilul pe care Noves incearca sa il impuna – eliberari rapide ale balonului din gramezi si aglomerari, deschideri ale liniei de treisferturi, intercalari ale fundasului – i-a pus in dificultate pe irlandezi care, fara o evolutie autoritara a gramezii, au inceput, treptat-treptat, sa cedeze.

Ultimul sfert de ora a fost dominat clar de gazde, iar in minutul 70, dupa o serie de gramezi „la 5” – care ar fi putut duce la un eseu de penalizare – Machenaud l-a deschis pe Medard care a patruns cu usurinta prin apararea irlandeza, epuizata, marcand eseul victoriei.

Franta se afla, deocamdata, inca departe de nivelul pe care si-l doreste. Ceea ce este, insa, destul de clar este faptul ca prezenta lui Guy Noves a adus un aer proaspat in sanul unei echipe care in ultimii ani a fost sufocata de cerintele unui stil cenusiu si poate prea inchistat pentru temperamentul si potentialul ei creativ.

Stilul deschis, tenacitatea si curajul francezilor de a ataca in ultimul sfert de ora merita sa fie remarcate.

Victoria obtinuta in fata Irlandei este, fara indoiala, extrem de pretioasa, dar nu poate aduce euforia in tabara „Tricolorilor”.

Mai este, inca, un drum lung, foarte lung, pana cand Franta isi va redobandi culorile proaspete, vii, de altadata.

Pentru irlandezi, meciul de pe Stade de France reprezinta un moment al indoielilor si al unor semne de intrebare.

Caderea din ultimele 10 minute, infrangerea de la Paris, egalul de mare lupta, dar chinuit,cu Tara Galilor, de la Dublin, sunt factori care par a indica un moment de cumpana in procesul de revenire la nivelul de acum doi ani cand Irlanda domina rugby-ul european.

Pentru echipa antrenata de Joe Schmidt urmeaza un test extrem de dificil: meciul cu Anglia, la Londra.

In aceste circumstante nu tocmai usoare, singura modalitate pentru irlandezi de a depasi acest moment de criza si de a recapata increderea in fortele proprii este o victorie pe Twickenham.

Vor fi Sexton et co. capabili de o asemenea performanta?

Tara Galilor-Scotia 27-23 (10-13).

In primul rand, o observatie necesara cu privirela numele stadionului unde s-a desfasurat meciul:

Millennium Stadium a fost rebotezat Principality Stadium!

Evident,schimbarea de nume a fost determinata de contractele de sponsorship, „The Principality” fiind cea mai mare companie de constructii din Tara Galilor.

Un pragmatism necesar in era rugby-ul profesionist?!

Revenind la partida de la Cardiff:

Ce diferenta intre acest meci, iluminat de energia ofensiva a celor doua combatante si meciul „plumburiu” de la Paris!

Nu a fost un meci perfect – departe de asa ceva! – fiind presarat cu repuneri in tuse lipsite de acuratete, placaje ratate, lovituri de picior imprecise – dar a fost un meci deschis, cursiv, cu actiuni rapide, sarje taioase si contraatacuri spectaculoase.

Galezii au inceput in forta, iar in minutul 7 conduceau cu 7-0 datorita eseului marcat de Gareth Davies.

Aici se cuvine, insa, o alta observatie, legata de validitatea eseului care a fost mai mult decat discutabila:

Gareth Davies a cules balonul ricosat din palmele lui Jamie Roberts lansandu-se, apoi, intr-o cursa impetuoasa, in diagonala, pana in terenul de tinta scotian.

Problema a fost ca, in momentul in care Jamie Roberts a atins balonul, deviindu-l catre terenul sau, Gareth Davies se afla, deja, in fata lui coechipierului sau. Prin urmare, atunci cand a cules balonul,„demi”-ul galez era in offside, dar arbitrul Clancy, ajutat de arbitrajul video in stabilirea deciziei, a acordat eseul! Surpriza a fost cu atat mai mare cu cat arbitrul video a avut ocazia sa revada faza respectiva de cateva ori.

Dupa cum avea sa se vada, aceasta decizie eronata a influentat rezultatul final al partidei.

Replica scotienilor a fost imediata si dupa doar cinci minute si 21 de faze ofensive, Tim Seymour a marcat un eseu frumos in urma unei actiuni foarte bine construite.

Si oaspetii ar fi putut marca inca un eseu, dar John Barclay lansat intr-o cursa viguroasa si periculoasa pentru butul galez a ales o lovitura de urmarire pe partea dreapta in loc sa ii fi pasat lui Stuart Hogg care venea lansat in stanga sa.

Greig Laidlaw si Dan Biggar au transformat loviturile de pedeapsa de care au beneficiat si Scotia a terminat prima repriza in avantaj, 13-10.

Avantaj deplin meritat al oaspetilor care au etalat un joc simplu, rapid, ofensiv, plin de energie, sprijinit de a o inaintare foarte mobila si cu o linie a treia in cadrul careia John Hardie i-a facut viata foarte grea lui Dan Biggar.

Dupa pauza, insa, galezii au inceput sa domine gramezile ordonate, iar cursa lui George North in minutul 44 anunta, parca, momentele de presiune care aveau sa urmeze.

John Hardie, flanker-ul neo-zeelandez, ca facut un meci foarte bun, dar, din pacate, in minutul 57, intr-o faza favorabila de atac, a scapat balonul „inainte”; aripa Tom James l-a recuperat si a sprintat fulminant de-a lungul tusei, fiind placat de Duncan Taylor la cativa metri de but.

Acesta a fost momentul care a declansat o foarte puternica presiune a galezilor.

Dupa o serie de gramezi ordonate si o succesiune de atacuri in apropierea liniei de but, Jamie Roberts, lansat ca un obuz,

a inscris cel de-al doilea eseu al echipei sale, ducand scorul la 20-16 in favoarea Tarii Galilor.

Presiunea gazdelor a continuat si in minutul 70, atunci cand George North a „spintecat” defensiva scotiana inscriind eseul decisiv: 27-16.

Faza a constituit un colaps al apararii scotiene, North trecand cu prea mare usurinta pe langa trei adversari care nu au reusit sa il atinga.

Duncan Taylor a inscris al doilea eseu al echipei sale reducand scorul la 23-27, dar infrangerea este greu de digerat pentru ca Scotia a etalat, pana acum, cel mai spectaculos si atractiv stil de joc dintre toate echipele participante.

Italia- Anglia 9-40 (9-11)

La inceputul fiecarei editii a Turneului celor VI Natiuni, una dintre marile sperante – alaturi de imbunatatirea calitatii jocului – ale celor ce urmaresc Turneul este ca Italia sa faca, in sfarsit, pasul hotarator care sa o aduca alaturi de marile puteri ale rugby-ului european.

De la includerea sa in anul 2000, italienii au obtinut cateva victorii – fara indoiala meritate – dar care niciodata nu au constituit confirmarea marelui pas inainte.

Asemenea sperante au existat si exista, inca, si acum dupa cea de-a doua etapa a competitiei, in ciuda imaginii contradictorii proiectate de selectionata Italiei in meciurile cu Franta si Anglia.

Care este adevarata valoare a echipei?

Cea aratata in partida cu Franta, partida pierduta cu 21-23 si pe care Italia putea si merita sa o castige?

Sau cea din meciul cu Anglia, pierdut cu 9-40?

S-a datorat performanta buna de pe Stade de France, mai mult evolutiei neinspirate a francezilor decat jocului italienilor?

Care este forta reala de joc a echipei conduse de Sergio Parisse?

Revenind la meciul de pa Stadio Olimpico din Roma, concluzia principala este ca, in pofida scorului strans de la pauza, Anglia a castigat in mod comfortabil. Prea comfortabil.

Italia a rezistat pana in minutul 53, atunci cand pasa neglijenta a lui Leonardo Sarto a fost interceptata de Jonathan Joseph care a inscris, cu siguranta, cel mai simplu eseu din cariera sa.

Acesta a fost momentul in care echilibrul meciului s-a rupt si a frant aripile gazdelor; in urmatoarele 22 de minute, englezii aveau sa inscrie alte trei eseuri.

Faza interceptiei are, insa, o semnificatie mai profunda decat o pasa gresita si poate fi privita ca un exemplu care reflecta, intr-o anumita masura, diferentele fundamentale dintre cele doua echipe.

Sa rememoram faza:

Imediat ce a receptionat balonul, Matia Bellini a incercat sa atace la mana; vazand valul tricourilor albe apropiindu-se amenintator, a ezitat, s-a oprit si apoi i-a pasat lui Sarto punandu-l pe acesta, impreuna cu Michele Campagnaro, intr-o pozitie defensiva foarte dificila, ei aflandu-se sub presiunea adversarilor care urcau foarte repede.

Chiar daca Sarto ar fi reusit sa ii paseze lui Campagnaro, acesta ar fi fost, mai mult ca sigur, placat de Jospeh. Nimeni nu stie daca Jospeh ar fi marcat, dar faza arata cat de importanta este puterea de decizia in fractiuni de secunda in fazele fierbinti ale marilor turnee.

Matia Bellini ar fi putut folosi fie lovitura de picior, fie ar fi putut continua sa atace generand, probabil, o aglomerare in urma careia coechipierii sai ar fi avut sansa de a pastra posesia balonului.

Din pacate, el a ales o a treia optiune care s-a dovedit a fisi cea mai neinspirata.

Un alt aspect care merita scos in evidenta este impactul jucatorilor de rezerva.

In prima repriza, Italia a trebuit sa inlocuiasca trei titulari: Marco Fuser, Gonzalo Garcia si Alesandro Zanni. Apoi, in repriza secunda, Carlo Canna, Edoardo Gori, Ornel Gega, Andrea Lovotti, Lorenzo Cittadini au fost si ei inlocuiti.

Anglia a utilizat si ea toti jucatorii de rezerva, dar desfasurarea meciului a demonstrat un lucru foarte clar:

Rezervele introduse de Eddie Jones nu au slabit deloc forta colectiva a echipei, in timp ce nu acelasi lucru se poate spune despre rezervele Italiei.

Ca si in meciul cu Franta, imi ingadui sa remarc un jucator care poate interpreta un rol important in progresul echipei Italiei.

Nu, nu este vorba de Sergio Parisse, ci de centrul Michele Campagnaro care a avut, din nou, o evolutie excelenta.

Agresivitatea sarjelor sale, viteza, decizia, forta de penetrare, toate acestea reprezinta calitati care il pot transforma pe Campagnaro intr-un centru de clasa mondiala.

Eugen Cionga (Toronto)

2,155 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response