Monday 09th December 2019,
Federatia Romana de Rugby

Sunwolves la prima provocare in Super Rugby

16 februarie 2016 SUPER RUGBY
Sunwolves la prima provocare in Super Rugby.

Din sezonul 2016 principala competitie a francizelor din Emisfera de Sud, Super Rugby isi extinde formatul de 18 echipe, astfel ca alaturi de reprezentatele  Africii de Sud,  Australiei si Noii Zeelande se vor alatura Sunwolves din Japonia, respectiv Jaguares din Argentina.

Japonia este o natiune in continua crestere, victoria asupra Africii de Sud la Cupa Mondiala de anul trecut si locul noua ocupat in clasamentul World Rugby vorbesc de la sine, la acestea adaugandu-se de acum si prezenta in Super Rugby prin franciza Sunwolves.

Cel incredintat sa conduca de pe banca tehnica prima avenura a japonezilor in acesta competitie spectacol, este neozeelandezul Mark Hammett, care in cariera de jucator a castigat de patru ori trofeul Super Rugby, alaturi de Crusaders,  in timp ce din postura de antrenor a trecut pe la Canterbury, Hurricanes si Cardiff Blues.

Lotul pe care Mark Hammett il are la dispozitie este unul extrem de interesant din care fac parte jucatori consacrati la echipa nationala, Brave Blossoms , dar si altii provenind din Coreea de Sud, Noua Zeelanda, Tonga, Statele Unite, Samoa, Argentina, Australia  si Africa de Sud.

In linia intai se remarca numele talonerului Shota Horie, desemnat si capitanul echipei, cel care in editia recent incheiata a Top League a fost votat MVP-ul competitiei, precum si Keita Inagaki, Masata Mikami, Takeshi Kizu, toti cu selectii in nationala Japoniei sau prezenta inedita a lui Ziun Gu din Coreea de Sud.

Cel mai experintat component al lotului lui Sunwolves este cu siguranta Hitoshi Ono, peste 90 de selectii si trei prezente la Cupa Mondiala, care in linia a doua va putea face pereche cu Tim Bond sau Liaki  Moli, un neozeelandez, respectiv un tongan, primul cu evolutii in Top Leagua celalalt in ITM Cup la Auckland si Super Rugby pentru Blues.

Linia a treia este cel mai bine condimentata cu jucatori straini, pentru un loc in primul XV batalia urmand sa se dea intre americanul Andrew Duratolo, samoanul Fa’atiga Lemalu, argentinianul Tomas Leonardi si australianul Ed Quirk campion in Super Rugby cu Reds.

Un nume important din garnitura lupilor japonezi este cel al samoanului Tusi Pisi, care poate fi utilizat atat ca uvertura, cat si pe post de fundas, prezent la doua editii ale Cupei Mondiale(2011 si 2015), in trecut acesta luand contact cu Super Rugby cand a imbracat tricoul echipelor Crusaders si Hurricanes.

Alaturi de Yu Tamura si Ryohei Yamada , Derek Carpenter si Paea Mifi Poseti sunt optiunile in privinta centrilor. Derek Carpenter vine din Noua Zeelanda , unde s-a remarcat la echipa din ITM Cup, Northland, dar si in Top League la Toyota Verblitz, in timp ce Paea Mifi Poseti este un tongan inregimentat in Japonia la Red Hurricanes.

Akihito Yamada poate fi un nume care va impresiona, aripa care in 15 selectii pentru Brave Blossoms a marcat 13 eseuri, asa cum la fel de important se anunta aportul fijianului John Stuart sau a fundasului sud-african Riaan Viljoen fost component al celor de la Sharks.

Sunvolwes va disputa partidele considerate pe teren propriu atat la Tokyo, pe Prince Chichibu Memorial Stadium, dar si in Singapore, debutul in Super Rugby fiind pe 27 februarie, cand vor intalni franciza sud-africana Lions.

FOTO: rugbytime.com

2,016 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response