Wednesday 17th July 2019,
Federatia Romana de Rugby

Turneul celor VI Natiuni 2016: Anglia – in cautarea Marelui Slem

Turneul celor VI Natiuni 2016: Anglia – in cautarea Marelui Slem.

In sfarsit!

In sfarsit, etapa a patra a oferit suporterilor doua meciuri care au „dezmortit” putin atmosfera letargica care invaluisetoate partideledisputate pana acum.

O briza proaspata, primavarateca, a suflat de la Twickenham pana la Murrayfield oferindu-ne speranta unui final care sa salveze Turneul de mediocritatea ce l-a insotit chiar din start.

 

Anglia-Tara Galilor 25-21 (16-0).

Banuiesc ca, in ultimele minute ale acestui meci,  suporterilor englezi li se perindau prin fata ochilor imaginile de cosmar ale meciului de anul trecut, din cadrul Cupei Mondiale, atunci cand echipa lor a fost invinsa de galezi in urma unui spectaculos come-back incununat de eseul lui Gareth Davies.

Spre bucuria lor, istoria nu s-a mai repetat, Anglia rezistand asaltului galez din ultimele minute si reusind sa castige cu 25-21.

In ciuda faptului ca echipa”Dragonilor”a revenit, in mod spectaculos, de la 0-19  reusind sa inscrie trei eseuri, gasesc ca selectionata „Trandafirului”  a obtinut o victorie meritata.

De ce?

Pentru ca Anglia a fost echipa care a dominat, in majoritatea timpului,  fiecare compartiment, controland jocul cu autoritate.

In repriza intai, cel putin, gazdele au etalat o superioritate zdrobitoare din toate punctele de vedere: tehnic, tactic, fizic. Oaspetii au parut ca pierdusera toate reperele, ca o corabie in deriva, pierduta in ceata.

Desigur, faptul caDylan Hartley si coechipierii sai au permis galezilor sa revina in ultimele 20 de minute si sa inscrie 3 eseuri, ridica un semn de intrebare in ceea ce priveste capacitatea echipei de a mentine acelasi ridicat nivel de joc pa durata intregului meci.

S-ar putea, insa, ca atunci cand vor juca, la Paris, pentru ″The Grand Slam″, motivatia ii va face pe jucatorii englezi sa mentina presiunea pana la fluierul final al arbitrului.

Tanarul Maro Itoje, anuntat ca o mare speranta a rugby-ului englez, a evoluat, intr-adevar, foarte bine, prezenta sa in tuse, in jocul la sol si in joc deschis fiind remarcabila. Mai mult decat atat, fostul capitan al echipei U-20 a Angliei, in 2014, a avut un rol preponderent in faza eseului marcat de Anthony Watson.

Recunoscand si respectand superioritatea englezilor trebuie subliniat faptul ca ea a fost posibila si datorita replicii extrem de slabe a oaspetilor.

In mod inexplicabil, galezii au avut o reactie slaba in fata ofensivei gazdelor, evoluand, parca, fara energie si parand o echipa sleita inainte de a incepe lupta din teren.

Inertia lor s-a reflectat in placajele ratate, numarul acestora ajungand, pana la pauza, la 19!

19 placaje ratate intr-o singura repriza intr-un meci de un asemenea nivel reprezinta un handicap care poate avea ( si a avut!) consecinte cruciale.

Frustrarea a fost cu atat mai mare cu cat nu numarul placajelor a deranjat, in primul rand, cimaniera in care erau executate.

Jack Nowell ai Mike Brown, in special,  au zburdat pe „bulevardele” din terenul oaspetilor, jucatorii galezi ricosand, pur si simplu, din adversarii lor la fiecare incercare de placaj.

Sam Warburton si colegii sai au fost surclasati in prima repriza, iar handicapul de 0-16 s-a dovedit, in cele din urma, a fi imposibil de remontat.

Cea de-a doua repriza a consemnat revenirea oaspetilor, declansata de eseul inscris de Dan Biggar care a contrat lovitura de picior a lui George Ford, sprintand, apoi, nestanjenit, in but.

Gramada galeza a inceput sa se impuna, treptat- treptat, in fazele fixe, iar presiunea exercitata a condus, in cele din urma, la cartonasul galben acordat, in minutul 71,  lui Dan Cole.

Galezii au profitat de superioritatea numerica, inscriind doua eseuri, prin George North si Taulupe Faletau, apropiindu-se la patru puncte (21-25), dar nu au mai putut repeta marea victorie de la Cupa Mondiala.

Castigand si acest meci, Anglia are sansa cuceririi, sambata viitoare, pe Stade de France, a Marelui Slem.

Ar fi, fara indoiala, o performanta remarcabila atat pentru Eddie Jones cat si pentru jucatori.

Aceasta, cu atat mai mult cu cat echipa folosita de Jones este formata, cu mici exceptii, din aceeasi jucatori care au suferit dezastrul de la World Cup.

Anglia calatoreste la Paris cu sperante legitime intr-o victorie, dar partida cu Tara Galilor a dezvaluit ca selectionata „Trandafirului” are, inca, destule de probleme.

Doua mi se par ca merita sa fie scoase in evidenta: pozitiile de „uvertura” si centrii.

Dupa parerea mea, George Ford nu a confirmat, deocamdata, sperantele care l- au insotit de la trecerea sa din echipa U-20 in echipa nationala. Si nu lovitura de picior care, blocata fiind de Dan Biggar, a dus la inscrierea primului eseu galez este motivul principal al acestei afirmatii.

In meciul cu Tara Galilor, Ford a avut o evolutie nesigura, lipsita de inspiratie, mai ales in privinta luarii celor mai bune decizii in momente importante ale partidei.

Cel mai bun exemplu l-a constituit faza din minutul 7 cand, sprintand pe aripa stanga si creand o faza favorabila, el nu i-a pasat lui Anthony Watson, care era decalat de-a lungul tusei; tanarul mijlocas la deschidere a preferat sa continue singur, a fost placat irosind, astfel, o faza extrem de favorabila.

In privinta centrilor, nu cred ca Owen Farrell este la fel de eficient pe pozitia de centru I ca pe pozitia de „uvertura”.

Avand in vedere ca George Ford a avut o evolutie slaba in meciul cu Tara Galilor s-ar putea ca el sa nu inceapa, ca titular,  partida cu Franta.

Daca Anglia va reusi sa repete, pe Stade de France,  rezultatul (si nu performanta!) din meciul cu Tara Galilor, va depinde, desigur, si de riposta „Cocosilor”.

Scotia- Franta 29-18 (18-12).

Frumoasa si meritata victoria Scotiei!

O victorie cu atat mai frumoasa, cu cat scotienii nu mai invinsesera Franta din 2006.

Dupa parerea mea, acest meci a fost superior ca nivel de joc celui de pe Twickenham, dintre Anglia si Tara Galilor.

Intalnirea de la Londra a inceput sa fie interesanta din minutul 53, atunci cand Dan Biggar a marcat primul eseu galez, devenind dramatica si atingand punctul culminant in ultimele 10 minute cand galezii au mai marcat inca doua eseuri.

In schimb, meciul de la Edinburgh a captat interesul spectatorilor inca din primele minute – odata cu eseul marcat de Guirado – mentinandu-l treaz pana in ultimul minut de joc.

Deocamdata, este prea devreme pentru a evalua adevarata valoare a echipei, dar aceasta editie a Turneului poate constitui un punct de referinta pentru rugby-ul scotian.

Adevarat, Scotia s-a aflat la cateva secunde de o semifinala a Cupei Mondiale, dar sfertul de finala de anul trecut, pierdut in mod dramatic in fata Australiei, putea fi considerat o simpla intamplare fericita.

Meciurile de pana acum, din cadrul Turneului, arata, insa, ca isprava de anul trecut nu a fost doar un moment de gratie al echipei „Ciulinului”, combinat cu cateva greseli ale australienilor. Meciurile de pana acum tind sa demonstreze ca Scotia, sub conducerea lui Vern Cotter, se afla intr-un progres real care poate ridica aceasta echipa din pozitia de eterna codasa (impreuna cu Italia) a Turneului celor VI Natiuni..

Ceea ce este foarte interesant de observat si de scos in evidenta in aceasta evolutie este echilibrul pe care echipa scotiana este pe cale sa il dobandeasca intre inaintare si linia de treisferturi.

Marele progres a fost realizat la nivelul inaintarii, in privinta combinatiei forta-mobilitate si se cuvine laudat.

Gramada scotiana s-a dovedit a fi foarte solida in „ordonate” si, in acelasi timp, foarte mobila in joc deschis.

In meciul cu Franta, unul dintre factori decisivi ai victoriei l-a constituit superioritatea neta a liniei a treia John Barclay-Josh Strauss- John Hardie asupra adversarei sale direct alcatuita din Wenceslas Lauret- Damien Chouly-Yacouba Camara.

Acestui factori s-a adaugat stabilitatea gramezii in momentele fixe, WP Nel dominandu-l pe Jefferson Poirot, iar Alastair Dickinson nefiind pus in dificultate de catre Rabah Slimani.

Si pomenindu-i pe cei soi pilieri scotieni, este interesant de observat ca in timp WP Nel a fost inlocuit in minutul 72, Dickinson a jucat tot meciul.

In meciurile anterioare, se petrecea, de obicei, invers: WP Nel juca toate cele 80 de minute in timp ce Dickinson era inlocuit mai devreme.

La randul sau, linia de treisferturi a evoluat foarte bine, Stuart Hogg, Duncan Taylor si Tom Visser inscriind cele trei eseuri ale echipei lor in urma unor foarte frumoase faze de atac.

In plus, Stuart Hogg a transformat o lovitura de pedeapsa de la 56 de metriintarind impresia generala ca este pe cale sa devina  un fundas complet gratie „punch”-ului ofensiv, preciziei transformarilor si, nu in ultimul rand, sigurantei in aparare.

In privinta Frantei, este foarte limpede ca, odata cu numirea lui Guy Noves ca antrenor principal, ″Les Bleus″ incearca sa interpreteze o partitura complet diferita decat cea impusa de predecesorul lui Noves, Phillipe Saint-Andre.

Joc deschis, inlantuiri de pase, intercalari ale inaintasilor dar si ale aripilor de pe o aripa pe cealalta, iata cateva caracteristici ale stilului pe care echipa Frantei incearca sa il adopte in noua ″era Noves″.

Pe de alta parte, insa, dupa un inceput in forta care a condus la eseul lui Guirado, francezii au comis prea multe greseli si, pe masura scurgerii minutelor, nu au mai fost capabili sa mentina sub presiune defensiva scotiana.

Mai mult, ei nu au fost capabili sa se impuna in gramezile ordonate, ceea ce in perspectiva meciului cu Anglia reprezinta un aspect ingrijorator.

Franta are resursele sa revina in varful piramidei, iar derby-ul cu Anglia poate reda „Cocosilor” doza de incredere necesara pentru a continua, cu ambitie, reantoarcerea la stilul de joc pe care Guy Noves l-a cultivat, cu atat success, la Toulouse.

In ce masura va reusi, ramane de vazut, dar intentiile sunt clare si sper ca pentru binele rugby-ului european, Franta isi va regasi identitatea si creativitatea de altadata.

Eugen Cionga (Toronto)

1,474 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response