Saturday 24th August 2019,
Federatia Romana de Rugby

Cristian Petre: ”A fost impresionant sa castigam la georgieni acasa, in 2002, in fata a 50.000 de localnici”

Detinator al recordului de selectii in echipa de rugby a Romaniei (93), Cristian Petre (36 de ani) a evoluat in 11 meciuri cu Georgia, avand 6 victorii si 5 infrangeri. Actualul antrenor al echipei Steaua considera ca modul in care Stejarii se vor apara va influenta si rezultatul final al meciului programat maine (sambata, 19 martie, ora 15.00 / Dolce Sport), la Tbilisi. ”Important este ca jucatorii nostri sa intre cu capul sus pe teren, sa lupte din primul si pana in ultimul minut pentru victorie”, ne-a declarat oradeanul.

FRR.ro: Dintre Stejari, esti jucatorul cu cele mai multe meciuri disputate contra Georgiei. Cum vezi confruntarea din aceasta sambata, de la Tbilisi?

Cristian Petre: Cu siguranta ca va fi un meci foarte greu. Este cunoscuta valoarea echipei Georgiei de astazi. Are multi jucatori ce evolueaza in Franta, dar si in Anglia sau Scotia. Mai ales inaintasii, care provin cu totii de la cluburi din vestul Europei. Aceasta nu inseamna ca meciul din aceasta sambata este pierdut dinainte. Actuala echipa a Romaniei a avut evolutii foarte bune in acest an, castigand toate partidele. Contra Georgiei, insa, vor lipsi cativa jucatori importanti, care activeaza in Franta. Noi ne-am propus sa intinerim echipa, sa promovam jucatori noi, ceea ce este foarte bine.

In aceasta partida vor evolua cativa jucatori tineri, precum si altii promovati in aceasta primavara. Pot suplini ei absenta unor rugbysti precum Macovei sau Lazar?

E greu de spus inainte de meci daca absentele vor putea fi surmontate. Important este ca jucatorii tineri sau aceia promovati recent in nationala sa intre pe teren cu capul sus. Ei nu au nimic de pierdut. Din contra, un meci cu Georgia este o ocazie de a dovedi ca au valoare, ca stiu sa joace rugby. Iar daca vom pierde acest meci nu va fi un capat de tara. Important va fi ca Stejarii sa joace din primul pana in ultimul minut, sa lupte pentru victorie.

Gramada de acum a Georgiei e mai puternica decat era acum cativa ani?

Georgia traverseaza o perioada fasta, beneficiind de o gramada cum avea Romania prin 2006, de exemplu. Atunci majoritatea inaintasilor nostri evoluau la cluburi din Franta. Iar Georgia incerca sa ne faca fata.

Conteaza mult ca ei au un numar mai mare de jucatori ce evolueaza in campionatele din vestul Europei?

Nu vreau sa spun ca valoarea campionatului din Romania este mica, insa nu se compara deocamdata cu aceea a ligiilor profesioniste din Franta, de exemplu. Pentru un jucator de rugby este foarte important sa joace alaturi de altii cu o cota mai mare, cu experienta si sa invete de la ei. Pentru mine a contat foarte mult sa joc in Franta. Iar pentru un jucator tanar sa ajunga acolo e important fiindca progreseaza mult mai repede. Inveti ce inseamna profesionismul adevarat. Joci in fiecare saptamana meciuri extrem de tari.

Se va juca pe stadionul mare din Tbilisi, acolo unde ai evoluat si tu. Cum este sa joci impotriva unor spectatori ostili?

geo01Georgia are o populatie mica (n.a. – 3,73 milioane de locuitori). Cu toate acestea, atunci cand am jucat impotriva echipei de rugby a acestei tari, pe stadionul cel mare din Tbilisi, au fost peste 50 de mii de spectatori. Pentru georgieni rugby-ul este un sport national. Se mandresc mult cu nationala lor. De aceea si vin in numar atat de mare la meciurile ei. Suporterii sunt extrem de importanti. Si e de preferat sa fie langa tine, nu impotriva ta. Nu inseamna insa ca nu poti juca bine cand publicul iti este ostil. Te poate mobiliza si mai mult felul in care se manifesta. Tu, ca rugbyst, esti oricum mobilizat pentru meci.

A fost dezamagit de esecul suferit la Cupa Mondiala din 2011

Dintre meciurile pe care le-ai jucat in compania Georgiei care a fost cel mai frumos? Cel din 2002, cand am recastigat Cupa European a Natiunilor? Cel din 2010, cand am invins-o pentru ultima oara?

Greu de spus… In 2002, eu eram foarte tanar. A fost impresionant sa castigam la georgieni acasa, in fata a 50.000 de localnici. Si in 2010 am trait un moment deosebit. Cred ca toate meciurile cu Georgia au fost frumoase. Mai putin acela de la Cupa Mondiala din 2011, din Noua Zeelanda. Atunci am fost dezamagit ca nu am reusit sa castigam.

In 2002, s-a spus ca am facut o aparare foarte buna in fata Georgiei. Va fi important daca si in aceasta sambata vom avea o evolutie pozitiva in defensiva?

cristian petre marian burlacuApararea este foarte importanta in rugby. In 2002, echipa Romaniei a mers in Georgia dintr-o pozitie nu tocmai buna. In anul anterior, pierduse in Tara Galilor si in Anglia la diferente mari. Nu mai eram favoriti in fata Georgiei ca pana atunci. Pierdusem la Bucuresti, in 2001. Antrenorul nostru de atunci, francezul Bernard Charreyre, a pus mare accent pe aparare. La fel poate fi si acum.

Anul acesta, nationala noastra a avut un joc bun, eficient si frumos si pe linia de treisferturi. E bine ca pachetul de inaintare nu mai duce el, aproape singur, echipa in spate?

In ultimii doi ani, Federatia Romana de Rugby a facut bine ca a acoperit anumite posturi deficitare, indeosebi pe linia de treisferturi, cu jucatori naturalizati, care au o viteza superioara de deplasare. Trist este ca nu reusim sa formam si noi, la cluburile noastre, astfel de jucatori.

Il considera pe Tudor Boldor un jucator de mare viitor

La Steaua, echipa al carei antrenor esti, a debutat recent, in meciul de pregatire cu Dinamo, tanarul Tudor Boldor, care poate juca si uvertura, si fundas? Il vezi in echipa nationala de seniori? Il vei folosi si in meciurile oficiale?

Nu numai ca il vad curand pe Tudor in echipa nationala de seniori, dar pot spune ca va fi cel mai valoros jucator de treisferturi pe care l-a dat Romania in ultimii zece ani. In meciul cu Universitatea Cluj, din aceasta duminica (n.a. – 20 martie, ora 15.00, stadionul de rugby Steaua), el nu va fi titular, insa va avea un timp de joc dupa pauza. Trebuie sa avem grija de el. Nu e bine sa-l fortam. Este inca foarte tanar.

Steaua mai are cativa jucatori de treisferturi la echipa mare a Romaniei. Ma refer la aripa Ionut Dumitru, la centrul Florin Ionita sau la tanarul fundas Sabin Stratila…

Da. Stratila, din pacate, este accidentat si n-a putut sa mai prinda nationala. Il mai avem si pe Ionel Melinte, care poate ajunge la prima echipa a Romaniei.

Cum se anunta partida cu ”U” Cluj si ce obiective si-a propus Steaua pentru acest an?

Meciul cu clujenii se anunta dificil. Universitatea are o inaintare puternica. Ii cunosc bine si pe cei doi antrenori, Bogdan Balan si Horea Himpea. Cat priveste obiectivele ne-am propus sa ocupam primul loc in Cupa Romaniei si in Cupa Regelui si sa jucam finala SuperLigii CEC Bank.

Cristian Petre
– s-a nascut in 22 martie 1979, la Oradea (judetul Bihor)
– fiind inalt (1,95 m), a jucat in linia a doua, pe inaintare
– a evoluat la echipele ”U” Cluj, Racing Metro 92, Tarbes Pyrenees, CA Brive, AS Beziers, CA Saint-Etienne si Nantes. Revenit acasa, in 2013, a fost legitimat la Farul Constanta, fiind jucator-antrenor
– in 2015, a fost inclus in staff-ul tehnic al echipei Steaua, fiind desemnat principal la inceputul acestui an
– are 93 de selectii si a marcat 6 incercari pentru echipa Romaniei
– a evoluat la editiile din 2003, 2007 si 2011 ale Cupei Mondiale

2,720 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response