Saturday 20th April 2019,
Federatia Romana de Rugby

Federatia Romana de Rugby organizeaza noi cursuri de prim ajutor Level 1

30 aprilie 2016 Stiri

Federatia Romana de Rugby continua seria evenimentelor cu caracter social, cu impact in viata de zi cu zi. Astfel, pastrand traditia inceputa in urma cu cativa ani, FRR organizeaza noi cursuri de prim ajutor oferite gratuit tuturor celor interesati, indiferent de pregatirea lor. Participantii insa trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte:

– varsta peste 18 ani

– inscrierea pe http://www.irbplayerwelfare.com

– urmarea si absolvirea modulului de prim ajutor disponibil la linkul http://playerwelfare.worldrugby.org/firstaidinrugby si apoi al modulului potrivit propriului istoric: http://www.irbplayerwelfare.com/?documentid=module&module=21 (pentru cei fara pregatire medicala) si http://www.irbplayerwelfare.com/?documentid=module&module=22 (pentru cei cu pregatire medicala).

Doritorii trebuie sa scrie un e-mail pe adresele iustin.ilioiu@frr.ro si alin.popescu@frr.ro  in care sa isi exprime intentia de a participa la curs, precizandu-si datele de identitate si atasand si un printscreen cu rezultatul absolvirii modulului selectat dintre cele de mai sus. Numarul maxim de participanti la curs este de 18.

Programul cursurilor de prim ajutor:
Cornu –  miercuri, 25 mai
Barlad – duminica, 29 mai
Bucuresti – luni, 27 iunie

Pentru Baia Mare si Cluj urmeaza sa fie stabilite zilele de desfasurare, cursurile urmand sa aiba loc la sfarsitul lunii august, inceputul lunii septembrie.

Cursurile se vor desfasura intre orele 09:00-18:00, cu o pauza de masa, oferita de organizatori. Cursurile vor fi coordonate de catre educatorii World Rugby: managerul medical al FRR, dr. Alin Popescu, kinetoterapeutul Iustin Ilioiu si doctor Beatrice Costandache. Prezenta la curs este obligatorie pe tot parcursul desfasurarii sale.„Aceste cursuri de nivel 1 se vor adresa mai ales antrenorilor, managerilor de club, arbitrilor, parintilor jucatorilor, dar si acelora care doresc sa dea o mana de ajutor celor de langa ei care se pot afla in situatii medicale extreme. Cursul este o imbinare de teorie si practica,accentul punandu-se insa pe partea practica”, a declarat Alin Popescu, managerul medical al FRR.

La finalul cursului, absolventii vor primi prin posta, la adresa indicata, certificarea oferita de World Rugby.

Inscrierile pentru cursul de la Cornu incep pe 2 mai
Primul curs de prim ajutor va avea loc la Cornu, pe 25 mai. Inscrierile vor incepe pe 2 mai si se vor incheia pe 23 mai, respectand pasii indicati mai sus. Cei care vor fi selectati sa participe la acest curs vor fi anuntati prin mail, dar  si pe pagina oficiala a Federatiei Romane de Rugby, frr.ro. Vom reveni cu detaliile legate de locatia in care se va desfasura cursul, in zilele apropiate acestuia.

Pana acum, Federatia Romana de Rugby, prin managerul medical, Alin Popescu, a organizat doua cursuri medicale de nivel 1 (First Aid in rugby), ambele in Bucuresti si un curs medical de nivel 2.

2,901 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

Leave A Response