Friday 23rd August 2019,
Federatia Romana de Rugby

Rugby-ul ia cu asalt Moldova: Cupa „Micul Rugbist” si doua actiuni „Rugby la Mall” la Iasi si Suceava, au loc in weekend

20 mai 2016 RUGBY SCOLAR
Rugby-ul ia cu asalt Moldova: Cupa „Micului Rugbist” si doua actiuni „Rugby la Mall” la Iasi si Suceava au loc in weekend.

Federatia Romana de Rugby prin Directia de Dezvoltare Moldova Nord, impreuna cu Iulius Mall  organizeaza duminica 21 mai, de la ora 10:00, la Iulius Mall din Iasi si Suceava, o actiune de rugby tag, adresata copiilor din ciclul gimnazial.

 Competitia, care se inscrie in programul „Rugby la Mall” este a doua care se organizeaza in zona Moldovei, dupa ce pe 15 mai, la Iulius Mall din Suceava peste 150 de copii, de la 11 scoli au jucat pentru trofeul pus in joc.

 La Iasi, meciurile vor  avea loc pe terenul acoperit din spatele Iulius Mall, langa T25 si la aceasta editie inaugurala vor participa 10 echipe:Liceul teoretic Vasile Alecsandri – prof. Clapon Brandusa, Liceul Ion Simionescu prof. Florin Daniel Daranga, Scoala gimnaziala Girbesti – prof. Adi Pelczer, CSS Unirea Iasi – prof. Claudiu Lucian Clapon, Scoala gimnaziala DD Patrascanu -prof. Silviu Mihai Tibichi, Scoala gimnaziala Golaiești – prof. Tanase Vasile Constantin, Scoala gimnaziala Mironeasa – prof. Tofan Gheorghe, CSS Unirea Iasi – prof. Gabriel Dumitru Popa, Scoala gimnaziala Miron Costin – prof. Dorofte Dantufaru Dan, Scoala gimnaziala Rediu – prof. Costache Ciprian.Participantele vor fi impartite in doua grupe de cate cinci echipe, partea a doua a competitiei, care va cuprinde si meciurile de clasament, urmand sa aiba loc pe 4 iunie. Copii, profesorii si arbitrii vor primi premii din partea Iulius Mall, AJR Iasi, DJTS Iasi si Decathlon Iasi.

"Rugby la Mall" continua la Iasi si Suceava.

„Rugby la Mall” continua la Iasi si Suceava.

In acelasi timp, tot de la ora 10:00, la Suceava, va avea loc etapa a doua, a „Trofeului Iulius Mall”. Dupa ce pe 15 mai, au avut loc primele meciuri, duminica se va juca pentru clasamentul final, dupa care va urma festivitatea de premiere.

„Am lansat un nou proiect cu ajutorul colegului Coca Mihai de la Scoala gimnaziala Cornu Luncii, in care ne-am dorit sa imbinam doua placeri ale copiilor: miscarea si plimbarea la mall. Am inceput cu Iulius Mall Suceava, apoi am continuat cu Iulius Mall Iasi si Iulius Mall Cluj, suntem in discutii si cu cei din Timisoara. S-au angrenat in aceasta competitie 10 unitati scolare, aproximativ 150 copii nascuti in anii 2003 si 2004 in fiecare judet. Am ramas placut impresionata de amabilitatea si implicarea Departamentului Marketing a fiecarui Iulius Mall inclus in proiect. „Rugby la Mall” dotat cu „Trofeul Iulis Mall” este una din provocarile pe care Directia de Dezvoltare a FRR le propune copiilor din gimnaziu, ca o alternativa sau chiar continuitate la competitiile scolare care s-au desfasurat pana acum. Este o actiune importanta de popularizare a rugbyului, o actiune in urma careia speram, ca pe viitor sa crestem baza de selectie a jucatorilor pentru echipe”, a declarat Gabriela Surmei-Balan, director de Dezvoltare Moldova Nord.

Cupa „Micului Rugbist”, sambata, pe Tepro
De asemenea, o alta actiune importanta care are loc la Iasi in acest weekend este Cupa Micului Rugbist, ce va avea loc sambata, 21 mai, de la ora 09:00, pe Stadionul Tepro. Ajunsa la editia a doua, aceasta va reuni la start 120 de copii care se vor intrece atat la rugby tag, cat si la rugby U14.

„Competitia isi propune sa adune atat copii aflati la debut in rugby, cat si copii cu o mai mare experienta din scolile si cluburile din regiunea Moldova Nord. Dorim sa multumim atat sponsorilor, cat si directorilor de la CSS Gura Humorului, CSS Unirea Iasi si CSS  Barlad pentru intelegerea si sprijinul acordat prin participarea la aceasta competitie”,  a declarat profesor  Ioan Catalin, de la Colegiul National Mihai Eminescu din Iasi, organizatorul competitiei.

Toti participantii vor primi diplome si vor fi rasplatiti cu dulciuri de catre organizatori.

1,603 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response