Tuesday 16th October 2018,
Federatia Romana de Rugby

Vincent Clerc, legenda lui Toulouse a semnat cu Toulon

27 mai 2016 TOP 14
Vincent Clerc, legenda lui Toulouse a semnat cu Toulon.

Ajuns la varsta de 35 de ani, dintre care 14 i-a petrecut in tricoul lui Toulouse, Vincent Clerc a surprins lumea sportului cu balonul oval din Franta prin decizia luata ca din sezonul viitor sa evolueze la Toulon, fosta campioana din Champions Cup intre 2013 si 2015.

Vincent Clerc a debutat in rugby la FC Grenoble, impulsionat de o intamplare care i-a marcat copilaria, atunci cand a avut ocazia sa urmaresca un antrenament a lui Wallabies, campionii lumii in acel moment (1991). In 2002 a trecut la Toulouse, iar aici s-a impus inca din primul sezon, desi pe postul sau, cel de aripa, concurenta era acerba, colegii lui numindu-se Emile Ntamack, Xavier Garbajosa, Cedric Heymans sau Michel Marfaing.

Astfel, in sezonul 2002-2003 al Top 16, a evoluat de 15 ori ca titular si a marcat sapte eseuri, iar in Heineken a facut senzatie, intr-un sezon castigat de Toulouse dupa ce au invins pe Perpignan cu 22-17, Vincent Clerc fiind autorul singurului eseu din finala, reusita la care bresa gasita de lui Yannick Jauzion i-a usurat misiunea.

Pentru cocosii galici prima selectie a bifat-o tot in 2002, impotriva Africii de Sud pentru ca pana in 2013 sa adune 67 de selectii in care a marcat 34 de eseuri, nu mai putin de 11 reusite in cele doua prezente la Cupa Mondiala din 2007 si 2011. Cu nationala Frantei a cucerit de trei ori titlul in Six Nations, tot de trei ori ridicand deasupra capului trofeul Heineken Cup (Champions Cup) alaturi de Toulouse. Cifrele lui Vincent Clerc in tricoul ros-negru, sunt impresionate, alaturi de reusitele pe plan european, se adauga trei titluri de campion al Frantei, peste 300 de partide jucate si mai mult de 130 de eseuri, unul dintre jucatorii legendari ai echipei care detine inca recordul de trofee cucerite in cea mai importanta competitie inter-cluburi de pe continent, Champions Cup, patru la numar.

Din sezonul urmator insa Vincent Clerc va intari pe Toulon, intelegerea fiind pe o perioada de un an si cu siguranta in ciuda varstei, valoarea si experienta lui va da consistenta trupei lui Mourad Boudjellal in continua cautare a solutiilor pentru a reveni in fruntea ierarhiei continentale.

FOTO: sport.gentside.com

1,424 total views, no views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response