Saturday 15th June 2019,
Federatia Romana de Rugby

Despre rugby, de dincolo de Atlantic…Nations Cup, de-a lungul anilor

Despre rugby, de dincolo de Atlantic...Nations Cup, de-a lungul anilor.

Aflat la cea de-a unsprezecea editie, turneul Nations Cup a devenit, de-a lungul anilor,  un reper solid pentru echipele din Tier 2.

Turneul a jucat si continua sa joace si anul acesta un rol important in viata echipelor europene care fac parte din Tier 2, depasind ca longevitate – gratie actualei editii –  cealalta competitie majora a echipelor din esalonul secund, Churchill Cup, care s-a desfasurat intre anii 2003-2011.

Cel putin pentru „Stejarii” Romaniei aceasta competitie a oferit sansa unui contact anual regulat cu echipe din rugby-ul „mare”. Ceea ce nu este deloc putin in conditiile stratificarii valorice a rugby-ului la nivel mondial – rezultat direct al introducerii profesionismului.

Dupa debutul competitiei in 2006, in Portugalia, IRB-ul ( si apoi, World Rugby) a acordat Romaniei dreptul de a organiza acest turneu, iar tara noastra a reusit, de fiecare data, sa se ridice la nivelul exigentelor cerute de o competitie de asemenea amploare.

Organizarea, timp de noua ani la rand, a acestui turneu a avut o influenta pozitiva asupra rugby-ului nostru tocmai prin mentinerea legaturilor directe, la nivel international, cu multe din natiunile Planetei Ovale.

Si, ceea ce mi se pare demn de subliniat este faptul ca aceasta influenta pozitiva nu s-a exercitat doar pe plan sportiv, ci si pe plan organizatoric si administrativ.Imi ingadui sa scot in evidenta  aceasta idee pentru ca in rugby-ul profesionist de astazi aspectul sportiv nu poate fi separat de cel economic.

Ce s-ar fi intamplat daca o competitie ca World Rugby Nations Cup nu ar fi existat?

Mai mult ca sigur ca tari precum Portugalia, Spania, Uruguay sau Rusia ar fi avut sanse reduse de a intalni echipe de valoare  din Africa de Sud, Scotia, Franta, Irlanda sau Argentina.

Si nici echipei noastre nu i-ar fi fost usor sa isi gaseasca adversari din aceasta categorie dornici sa joace pe stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti.

Chiar daca natiunile de traditie, precum Africa de Sud, Franta, Scotia sau Irlanda, au trimis selectionatele secunde sau de tineret,  turneul a constituit un prilej favorabil pentru echipele din Tier 2 de a-si evalua propriul nivel si, in acelasi timp, de a invata de la altii mai buni.

Anul acesta turneul propune cateva aparitii interesante.

As incepe cu Spania pentru ca este o echipa care s-a zbatut si se zbate foarte mult pentru a progresa.

Nu stiu  cum se vor comporta seniorii la aceasta editie a Turneului, dar gandul ma duce la performantele recente ale selectionatei U-20 care a constituit, dupa parerea mea,  revelatia absoluta a ultimului an.

Dupa ce au invins, anul trecut, echipa noastra in finala turneului U-19 din Portugalia, spaniolii au participat la Turneul World Rugby U-20 care s-a desfasurat, anul acesta, in Zimbabwe.

Calificarea in sine la turneul de la Harare a constituit o performanta remarcabila pentru rugby-ul spaniol.

In mod cert, ajungand pentru prima oara intr-o competitie de asemenea anvergura, alaturi de natiuni ca Samoa si Fiji, spanioli nu erau considerati favoriti.

Cu toate acestea, ei au avut o comportare excelenta fiind la un pas de o surpriza de mari proportii, si anume: calificarea in grupa de elita a rugby-ului mondial!

Sa incercam, pentur o clipa, sa ne inchipuim ca juniorii Spaniei ar fi putut juca anul viitor cu Noua Zeelanda, Africa de Sud, Australia, Anglia sau Franta!

Pare de-a dreptul neverosimil!

Si totusi, spre cinstea lor,  tinerii „matadori”  s-au aflat foarte aproape de o asemenea calificare.

Spaniolii au reusit sa ajunga in finala turneului de la Harare, pierzand, in mod dramatic, in prelungiri, 38-32, in fata selectionatei Manu Samoa!

La sfarsitul celor 80 de minute, scorul era egal, 32-32, dar in prelungiri samoanii au reusit sa marcheze primii, castigand cu 38-32.

Pentru o natiune ca Spania, care s-a zbatut mai mereu in subsolul rugby-ului european, performanta juniorilor a fost de-a dreptul exceptionala!

Ecoul acestei realizari deosebite nu s-a propagat, probabil, asa cum ar fi trebuit pana in sferele elitei mondiale, dar cred ca performanta juniorilor spanioli este apreciata, pe deplin, asa cum merita, la nivelul tarilor din Tier 2.

Sa castigi, clar, finala europeana U19 si apoi sa te afli la doar un pas de o calificare de rasunet in grupa de elita U-20, iata o evolutie care nu poate decat sa ofere sperante indreptatite rugby-ului spaniol.

Nu cred ca a existat in competitiile internationale la nivelul juniorilor, in ultimii ani, o performanta ca cea realizata de juniorii spanioli.

Desigur, timpul va arata daca aceasta performanta este doar o intamplare fericita sau rezultatul unui proces mai complex bazat pe constructia unei fundatii solide la nivelul juniorilor.

Indiferent insa de factorii care au determinat acest succes, saltul valoric al juniorilor spanioli merita toate laudele.

Am avut prilejul sa urmaresc faze din meciurile Spaniei, si am remarcat doi jucatori foarte talentati: fundasul Guillermo Dominguez si mijlocasul la gramada Jaime Mata.

Nu stiu daca ei vor face parte din echipa Spaniei care va juca la Bucuresti, dar daca vor fi prezenti, cred ca spectatorii vor avea prilejul sa urmareasca doi tineri de viitor.

Va furniza, oare, Spania surpriza acestui turneu?

Argentina XV poate fi considerata a treia echipa a Argentinei, dupa Los Pumas si Los Jaguares.

Faptul ca sud-americanii pot alinia trei selectionate nationale reprezinta  o dovada a progresului si fortei rugby-ului argentinian.

Selectionata antrenata de fostul  international Felipe Contepomi este alcatuita din jucatori din campionatul intern,  intarita cu doar doi jucatori experimentati, care evolueza in Franta: pilierii Lucas Martinez (1.80, 128 Kg) de la Castres,  si Carlos Muzzio (1,80, 110 Kg) de la Mont-de-Marsan.

Pentru argentinieni, aceasta echipa reprezinta poarta de intrare catre primele doua selectionate ale tarii.

Evoluand in competitii precum World Rugby Nations Cup si Sudamerica Rugby Cup, antrenorii au ocazia de a testa si roda tinerii jucatori care pot, in viitor, sa ajunga prin „filiera” Jaguarilor in selectionata „Pumelor”.

Argentina XV nu reprezinta, insa, o modalitate de a pregati doar viitori internationali, ci si viitori potentiali antrenori.

Astfel se explica, cred eu,  prezenta lui Felipe Contepomi in calitatea de „entrenador” al acestei echipe.

Fostul mare centru isi face acum „ucenicia” de antrenor pregatindu-se, probabil, pentru o viitoare candidatura la postul de antrenor al „Pumelor”.

Sa nu uitam ca Daniel Hourcade, actualul antrenor al „Pumelor”, a fost si el promovat din interiorul sistemului argentinian fiind, la un moment dat, antrenorul selectionatei care a participat la Nations Cup (daca nu ma insel este vorba de editia din 2012).

Acelasi traseu a urmat si Pablo Bouza, fostul flanker si linia a doua al „Pumelor”, care face parte din staff-ul tehnic al selectionatelor argentiniene.

Iata, prin urmare, un alt aspect care trebuie subliniat cand vorbim de importanta unui turneu ca Nations Cup: sansa acordata unor antrenori tineri de a se cali, alaturi de jucatorii lor, in focul meciurilor internationale.

Emerging Italy si Namibia.

Dupa parerea mea, Emerging Italy are pentru rugby-ul italian, in acest moment, o importanta mai mare decat pare la prima vedere.

Acceptata din anul 2000 in ceea ce avea sa devina turneul Six Nations, Italia nu a reusit, totusi, sa isi consolideze locul printre echipele de frunte ale Europei.

A avut, de-a lungul anilor, momente bune, dar nu a atins niciodata acea stabilitate la nivel inalt pe care si-ar fi dorit-o atat italienii, cat si administratorii rugby-ului european.

Mai mult decat atat, cele doua echipe italiene, Treviso si Zebre, care evolueaza in Liga Guinness Pro12 au avut, in ultima vreme,  rezultate slabe, ceea ce a facut ca prezenta lor in aceasta competitie sa fie contestata, mai ales dincolo de Canalul Manecii.

La aceasta s-a adaugat si evolutia sub asteptari (exceptie fiind meciul cu Franta) in cadrul Turneului celor VI Natiuni.

Situatia a fost si este cu atat mai frustranta pentru italieni – suporteri, jucatori, oficiali – cu cat selectionata Italiei a avut, de-a lungul anilor, antrenori de valoare internationala.

Este suficient sa ii amintim pe  Pierre Berbizier, Nick Mallet si Jacques Brunel.

In ciuda prezentei acestor nume sonore, Italia nu a atins niciodata nivelul asteptat.

Iata ca acum, dupa o perioada de cinci ani, Jacques Brunel a fost inlocuit de Conor O’Shea, fostul antrenor al echipei Harlequins.

Prin urmare, nu cred ca gresesc afirmand ca rugby-ul italian trece printr-o perioada dificila.

In acest context, italienii au nevoie sa regenereze randurile selectionatei nationale, iar rolul primordial in aceasta actiune revine echipei secunde care joaca la Bucuresti sub numele de Emerging Italy.

Deja, cativa dintre jucatorii pe care Jacques Brunel i-a folosit in ultimele meciuri ale Italiei – spre exemplu, „uvertura” Carlo Canna si taloneur-ul Ornel Gega –  au facut parte din selectionata secunda.

Va fi interesant, deci, de urmarit cum vor reactiona „sperantele” Italiei pe fondul de slabiciune generala a echipei „mari”.

Pentru unii dintre ei, turneul de la Bucuresti poate constitui prilejul potrivit pentru a face pasul catre prima echipa.

Namibia va prezenta, probabil, o formatie alcatuita pe scheletul echipei nationale.

Castigatori ai competitiei in 2010, sub comanda flanker-ului „de fier” Jacques Burger, namibienii vor juca fara complexe si vor pune probleme oricarui adversar.

Ei nu mai poseda un jucator de talia lui Burger, dar asta nu inseamna ca intensitatea angajamentului fizic va fi redusa.

Noul lor capitan, flanker-ul Renaldo Bothma este unul dintre jucatorii de baza ai echipei Blue Bulls, una dintre cele mai puternice echipe sud-africane, participanta in Super Rugby.

Namibienii vor etala jocul lor obisnuit:un stil de joc simplu, lipsit de „orrnamente” sofisticate, ale carui radacini sunt infipte, adanc, in „veldt”- ul sud-african.

Un stil ofensiv, bazat pe sarjele agresive ale inaintasilor si deschiderile rapide ale liniei de treisferturi.

In acelasi timp, ei vor cauta sa mute jocul, prin lovituri de picior, in terenul adversarilor pentru a pune, apoi, in valoare precizia lui Theuns Kotze, principalul transformeur al echipei.

Ca spectatori, dorim sa asistam la un turneu spectaculos care sa prezinte un rugby de calitate.

Ca suporteri, dorim, bineinteles,  succesul „Stejarilor” nostri!

Eugen Cionga (Toronto)

2,053 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response