Monday 18th November 2019,
Federatia Romana de Rugby

Hurricanes-Chiefs si Lions-Highlanders sunt semifinalele din Super Rugby

24 iulie 2016 SUPER RUGBY
Hurricanes-Chiefs si Lions-Highlanders sunt semifinalele din Super Rugby.

In urma rezultatelor inregistrate in sferturile de finala ale Super Rugby, trei echipe din Noua Zeelanda, Hurricanes, Chiefs si Highlanders, respectiv una din Africa de Sud, Lions, au obtinut calificarea in faza semifinalelor , franciza din Johannesburg pentru prima data de cand poarta acesta denumire.

Cel mai concludent succes al sferturilor de finla a fost obtinut de Hurricanes care pe Westpac Stadium din Wellington s-a impus cu rezultatul de 41-0 in fata sud-africanilor de la Sharks, rechinii irosind toate cele trei tentative de tinta avute pentru a marca punctele de onoare prin Garth April. A fost un adevarat spectacol asigurat de neozeelandezii care au finalizat de sase ori in terenul de tinta advers prin Loni Uhila, James Marshall, Jason Woodward, Vaea Fifita, TJ Peranara si Brad Shields, obtinand o calificare facila in penultimul act al competitiei.

Tot intr-o maniera categorica a castigat si Chiefs, insa neozeelandezii au facut-o chiar pe terenul adversarei, Stormers, Newlands Stadium din Cape Town, rezultatul final fiind de 60-21. Opt eseuri a marcat franciza din Hamilton prin Sam McNichol, Brad Weber, Tom Sanders, James Lowe, Damian McKenzie, Hika Elliot, Tevita Koloamatangi si Tawera Kerr-Barlow, la care Stomers a raspuns prin reusitele jucatorilor Vincent Koch, dubla si Nizaam Carr.

Revelatia acestui sezon, Lions a elimat din cursa pentru titlul de campioana pe Crusaders, cea mai titrata echipa a competitiei cu sapte trofeee cucerite, sud-africanii controland cu autoritate partida disputata pe Ellis Park din Johannesburg. Courtnall Skosan, Rohan Van Rensburg, Malcolm Marx, Ruan Combrinck si Ross Cronje au fost autorii incercarilor lui Lions care s-a impus cu 42-25, trei reusite fiind trecute in derptul lui Crusaders, autori Ryan Crotty, Mitchell Drummond si Ben Volavola.

Singura reprezentanta a Australiei, Brumbies, nu a izbutit sa faca pasul in semifinale, calutii cedand pe propriul teren in disputa cu campionii en-titre, Highlanders. A fost cea mai disputata partida din faza sferturilor de finala, Highlanders impunandu-se cu rezultatul de 15-9, gratie eseurilor marcate de Waisake Naholo si Liam Squire, de partea gazdelor Christian Lealiifano concretizand trei lovituri de pedeapsa.

Semifinalele vor avea loc pe 30 iulie dupa programul:
Westpac Stadium, Welligton: Hurricanes-Chiefs
Ellis Park, Johannesburg: Lions-Highlanders

FOTO: BackpagePix

1,927 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response