Sunday 19th May 2019,
Federatia Romana de Rugby

Despre rugby, de dincolo de Atlantic…Rugby Championship: Fiesta la Salta!

Despre rugby, de dincolo de Atlantic...Rugby Championship: Fiesta la Salta!

Argentina – Africa de Sud 26-24 (13-3).

Fiesta la Salta!

Gazdele savureaza succesul, dar era cat pe ce ca povestea de la Nelspruit sa se repete pe stadionul Padre Ernesto Martearena din Salta.

Din fericire pentru Argentina (dar si pentru rugby!), „Pumele” au reusit sa castige, Santiago Gonzales Iglesias transformand, in minutul 77, lovitura de pedeapsa care avea sa fie decisiva in obtinerea acestei victorii.

Intr-un scenariu aproape identic cu cel de la Nelspruit, argentinienii au condus detasat (chiar de doua ori, 13-3 la pauza si 23-13 in minutul 53),  apoi au fost condusi cu 24-23, in minutul 72, Morne Steyn a ratat un dropgoal in minutul 75, pentru ca Gonzales Iglesias sa aduca, cu doar trei minute inainte de sfarsitul meciului, victoria echipei sale.

O victorie absolut meritata!

Argentina confirma progresul enorm din ultimii ani, progres demonstrat, in premiera, la Cupa Mondiala din 2007 si, cu elocventa, la cea din 2015.

Desprinzandu-se din chingile – de multe ori, foarte comode! – ale jocului unidimensional bazat doar pe forta bruta a gramezii, argentinienii au adoptat un stil deschis, ofensiv, combinativ, fiind capabili acum sa atace la mana, in mod eficient,atat in profunzime cat si pe toata latimea terenului.

Jocul lor a capatat o varietate care le-a imbogatit mijloacele de expresie in teren, varietate pe care „Los Pumas” nu o posedau inainte de 2007.

Faza eseului marcat de fundasul Joaquin Tuculet reflecta stilul de joc cultivat de antrenorul Daniel Hourcade.

Urmariti aceasta faza si remarcati inlantuirea de pase a treisferturilor, decalarea lui Manuel Montero si pasa decisiva catre Joaquin Tuculet.

De asemenea, urmariti faza eseului inscris de Juan Manuel Leguizamon in urma unei superbe –  prin precizia sa – lovituri de picior, in diagonala, executate de Juan Martin Hernandez „El Mago” si veti descoperi o alta fateta a noului stil de joc al „Pumelor”.

In ultimii noua ani, argentinienii s-au aflat intr-un continuu proces de restructurare a stilului de joc, apropiindu-se, din ce in ce mai mult, de modelul unui rugby complet.

In mod evident, acest progres semnificativ s-a datorat, in mare masura, si participarii la Turneul Rugby Championship.

Pentru a progresa trebuie sa joci cu cei mai buni ca tine, iar faptul ca pot juca, in mod regulat, cu cele trei mari natiuni ale Sudului – Noua Zeelanda, Australia si Africa de Sud – a contribuit, din plin, la progresul argentinienilor.

Desigur, meciul care urmeaza, cu Noua Zeelanda, la Waikato, va insemna cu totul si cu totul altceva. Stacheta sa va ridica la o inaltime superioara celei din meciurile cu Africa de Sud.

Sunt convins ca „Pumele” vor ramane cu picioarele pe pamant, intelegand foarte bine ca succesul de la Salta a fost inregistrat in fata unei mediocre selectionateSpringboks.

Acest aspect se cuvine subliniat cu atat mai mult cu cat si masuramediocritatii poate fi perceputa in maniere diferite.

Spre exemplu, Australia a fost mediocra in comparatie cu Noua Zeelanda, in timp ce Africa de Sud a fost mediocra in comparatie cu Argentina. Dar, cu tot respectul cuvenit „Pumelor”, exista, inca, o mare diferenta intre Noua Zeelanda si Argentina.

In privinta sud-africanilor, este limpede ca Springboks trec printr-o perioada dificila si, cred eu, framantata.

In luna iunie, Springboks au castigat, in mod neconvingator, seria testelor (2-1) cu Irlanda.

Acum, cele doua meciuri cu Argentina au aratat o echipa lipsita de autoritate in joc si lipsita de atributele traditionale ale rugby-ului sud-african:

O gramada „grea” capabila sa isi domine, din punct de vedere fizic, atat in momentele fixe cat si in joc deschis, adversarii.

O pereche de mijlocasi cu o viziunea clara a jocului dirijand o linie de treisferturi atacand in valuri, in viteza, si dotata cu o forta de penetrare capabila se perforeze orice „perdea” defensiva.

Niciunul dintre aceste atribute nu s-a regasit in meciurile cu Argentina si – desi s-ar putea sa ma insel – imi permit sa afirm ca ma indoiesc ca se vor regasi in aceasta campanie a turneului.

Ma tem ca, in momentul de fata, Springboks reprezinta nu doar o echipa in schimbare, dar si o echipa in declin. O echipa careia ii lipseste, parca, ceva din vigoarea, energia si vâna predecesoarelor sale.

Figurile emblematice, precum Francois Piennar, JoelStransky, Os du Randt, John Smit, Bakkies Botha, Victor Matfield, John Smit, Fourie du Preez sau Bismarck du Plessis, lipsesc din randurile acestei echipe.

Poate ca lideri exista, dar nu au iesit, inca, in luminilerampei.

Prin urmare, sa mai asteptam si sa vedem ce generatie de Springboks va apare din „veldt”-ul sud-african.

Noua Zeelanda – Australia 29-9 (15-9).

Motivul principal pentru care testul de la Wellington era asteptat cu nerabdare si interes il constituia curiozitatea de a vedea in ce masura Wallabies vor fi capabili sa reactioneze dupa esecul dureros suferit cu o saptamana in urma (8-42), la Sydney.

Vor putea, oare, australienii sa stearga impresia deplorabila de la Sydney printr-o victorie la Wellington?

Dupa cum s-a vazut, australienii au esuat in incercarea lor, AllBlackscastigand din nou,  de aceasta data cu un scor mai putin sever, 29-9.

Asadar, Cupa lordului Bledisloe va ramane, pentru al 14-lea an consecutiv, in Noua Zeelanda!

Pentru australieni, faptul ca au pierdut la o diferenta de 20 de puncte, mai mica decat in primul meci, nu poate constitui o consolare. Ei venisera la Wellington nu cu dorintaa de pierde la un scor cat mai mic, ci cu dorinta de a-i invinge pe AllBlacks.

Stephen Moore et comp. au jucat mai bine decat in primul test, dar nu suficient de bine pentru a ameninta succesul neo-zeelandezilor.

Considerand ca in acest test au primit patru eseuri, spre deosebire de cele sase incasate la Sydney, se poate spune ca defensiva a functionat putin mai bine decat in partida anterioara.

Pentru o echipa de talia Australiei, insa, a primi doar patru eseuri dupa ce saptamana trecuta primise sase, nu poate fi considerata o imbunatatire substantiala si nici un progres.

10 eseuri in doua teste successive ridica semne de intrebare cu privire la organizarea defensiva, reprezentand un aspect care nu poate fi ignorat.

Tusa a continuat sa fie o problema majora, neo-zeelandezi castigand – daca nu ma insel – patru baloane pe repunerile australienilor.

Wallabies au jucat cu doua „uverturi”, Quade Cooper purtand tricoul cu numarul 10, in timp ce Bernard Foley a imbracat tricoul cu numarul 12.

Din pacate, mutarea tactica efectuata de Michael Cheika nu a avut rezultatele dorite.

Cooper si Foleynu aureusit sa aprinda „scanteia” care sa propulseze linia de treisferturi pe o „orbita” a creativitatii de unde ar fi putut pune in dificultate defensiva adversa.

La acest neajuns s-a adaugat si faptul ca Israel Folau a avut, si el, o evolutiestearsa.

Cand trei jucatori de asemenea calibru – jucatori capabili sa facadiferentaintr-un meci de anvergura – au o evolutie mediocra, atunci este imposibil chiar si pentru o echipa precum cea a Wallabies sa-i invinga pe All Blacks.

Evident, nu lipsa de forma a celor trei a constituit cauza principala a infrangerii.

In acest sezon, problema cruciala a Australiei rezida in diminuarea fortei colective, atat la nivel defensiv, cat si ofensiv.

La Cupa Mondiala de anul trecut, Australia a impresionat prin echilibrul etalat intre gramada si linia de treisferturi.

Gramada – remodelata de Mario Ledesma, fostul taloneur al „Pumelor” argentiniene – a fost la inaltime, sustinand, in mod eficient, o linie de treisferturicare gratie fanteziei si creativitatii jucatorilor sai a fost capabila sa strapunga orice defensiva, inclusiv cea neo-zeelandeza.

Iar tocmai coeziunea celor doua compartimente a constituit factorul principal care a permis echipei sa ajunga in finala de pe Twickenham.

Ori, problema este ca, in momentul de fata,  aceasta coeziune lipseste.

In sezonul actual, Australia a suferit 5 esecuri consecutive, ceea ce nu s-a mai intamplat din 1969.

Este normal, deci, ca ingrijorarea – si nu panica – sa planeze deasupra taberei „Cangurilor” care, in aceste conditii, trebuie sa se pregateasca in vederea disputarii unor meciuri decisive.

In primul dintre acestea, care va avea loc peste doua saptamani, Australia va infrunta Africa de Sud, o echipa care, in cele doua meciuri cu Argentina, nu a stralucit ci, dimpotriva, a dezamagit.

Prin urmare, va fi o ciocnire intre doua echipe care vor lupta, cu ardoare, sa se desprinda din zona mediocritatii etalate pana acum, incercand sa faca primul pas catre revenirea la nivelul lorobisnuit.

In ceea ce priveste Noua Zeelanda, ce se poate spune (sau scrie)?

All Blacks au fost All Blacks!

Echipa condusa de Kieran Reid a dominat cu autoritate intreaga partida etaland o superioritate clara in toate sectoarele jocului.

Chiar si atunci cand scorul era doar de 15-9 in favorea lor, neo-zeelandezii au controlat meciul, nelasand nicio sansa de a reveni adversarilor.

Este interesant de remarcat ca Israel Dagg, care, de obicei, evolueaza pe postul de fundas, a jucat, de aceasta data, pe aripa dreapta.

Schimbarea de pozitii hotarata de antrenorii neo-zeelandezia fost inspirata avand in vedere ca Dagg a marcat doua eseuri.

Apoi, merita subliniat debutul lui Anton Lienert-Brown, tanarul centru de doar 21 de ani, care a evoluat alaturi de Malakai Fekitoa.

Cel mai interesant aspect, insa, mi se pare titularizarea lui Beauden Barrett pe postul de mijlocas la deschidere.

Folosit pana acum  ca un „impact player”, introdus in teren, de obicei, in cea de-a doua repriza, Beauden Barrett a castigat, deocamdata, duelul sau cu Aaron Cruden si Lima Sopoaga.

Viziunea jocului, accelerarile sale impetuoase prin cele mai stramte culoare defensive, agresivitatea sa ofensiva, pasele sigure si jocul de picior, toate aceste calitati au facut din Barrett revelatia acestui sezon.

In mod limpede, in orice selectionata All Blacks exista o concurenta feroce pentru fiecare post si nimanui nu i se garanteaza pozitia de titular.

Barretta jucat foarte bine in cele doua partide cu Australia si, in functie de evolutiile sale (dar si ale rivalilor sai) viitoare el poate deveni, pentru perioada urmatoare, titularul postului de mijlocas la deschidere.

Este o situatie interesanta pentru Steve Hansen si colegii sai; este o situatie de invidiat si ma gandesc ca multi alti antrenori ar vrea sa aiba asemenea probleme de selectie!

Noua Zeelanda pare a se indrepta catre un nou titlu de campioana Emisferei Sudice.

Fiecare meci de rugby, insa, este diferit – in fond, trebuie sa fii mai bun decat adversarul tau doar in cele 80 de minute ale meciului –  asa incat sa asteptam, cu rabdare, desfasurarea etapelor urmatoare.

Eugen Cionga (Toronto)

FOTO: www.rugbydump.com

 

 

 

2,403 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response