Wednesday 22nd May 2019,
Federatia Romana de Rugby

Profesorii de rugby-tag, antrenorii de minirugby si profesorii de educatie fizica se intalnesc pe 2 si 3 septembrie la Bucuresti

31 august 2016 MINI-RUGBY, RUGBY SCOLAR
Profesorii de rugby-tag, antrenorii de minirugby si profesorii de educatie fizica se intalnesc pe 2 si 3 septembrie la Bucuresti.

Timp de doua zile, pe 2 si 3 septembrie, la Bucuresti va avea loc o intalnire a reprezentantilor judeteni de rugby tag, a antrenorilor de minirugby si a profesorilor de Educatie Fizica si Sport din Capitala.

La aceasta actiune, organizata de Departamentul de Dezvoltare al Federatiei Romane de Rugby, vor participa 43 de responsabili de rugby tag, alaturi de acestia urmand sa fie prezent si Alin Paunescu, Inspector General in cadrul Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice.

Invitatul special al intalnirii este Jose Gorrotxategi, de la World Rugby, managerul de dezvoltare al programului  „Get into Rugby Europe”, care va vorbi celor prezenti despre importanta continuarii acestui program in Romania. Alaturi de acesta se vor afla Ciprian Popa, Director National de Dezvoltare, Bogdan Muntean, antrenor federal si Daniel Mitrea, Regional Trainer Manager Rugby Europe al World Rugby.

Evenimentul va debuta vineri,  2 septembrie, de la ora 14:00, in sala de conferinte a Federatiei Romane de Rugby. „Scopul cursului este acela de a gasi solutii despre cum putem dezvolta mai mult activitatile de rugby tag si de a atrage profesorii de Educatie Fizica spre aceasta forma a rugbyului. De asemenea, este important sa vedem cum putem imbunatati competitiile de rugby tag, si aici trebuie sa avem in vedere doua directii: mediul scoalar, prin ONSS si Olimpiada Gimnaziilor si AJR –urile si cluburile. Dorinta tuturor este aceea ca un numar cat mai mare de copii din Romania, mai ales din mediul scolar, sa cunoasca balonul de rugby si valorile acestui sport”, a explicat Ciprian Popa, Director National de Dezvoltare al FRR.

In cea de-a doua zi a intalnirii, sambata, de la ora 11:00 va avea loc o intalnire cu antrenorii de minirugby care se vor afla in Bucuresti cu echipele participante la ultima etapa a Circuitului National de MiniRugby, intalnire la care vor participa si profesorii de rugby tag. „Se va discuta pe marginea activitatii competitionale de minirugby din acest sezon si vom incerca sa cautam metode de a atrage mai mult copii de la rugby tag la mini rugby”, a spus Ciprian Popa.

Sambata, la sfarsitul cursului, participantii vor asista la meciurile din prima zi a etapei a sasea a Circuitului National de Mini Rugby, ce vor avea loc la Stadionul National „Arcul de Triumf”.

 

2,853 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response