Wednesday 11th December 2019,
Federatia Romana de Rugby

Despre rugby, de dincolo de Atlantic…Succes, domnule Muntean!

Despre rugby, de dincolo de Atlantic...Succes, domnule Muntean!

Urarea de mai sus este sincera si ii este adresata domnului Muntean (n.r. Bogdan Muntean- actualul antrenor federal al Federatiei Romane de Rugby) fara nici cea mai mica intentie de a-l maguli sau flata chiar pe site-ul institutiei care l-a angajat in functia de antrenor federal. Nu cred ca de asa ceva are nevoie domnul Muntean in aceste momente, cand sunt treburi mult mai importante decat un placut schimb de amabilitati.

Este o urare sincera, facuta cu buna credința  si care este insotita, mai ales, de sperante; sperantele unei reusite in intreprinderea dificila care urmeaza.

Domnul Muntean ocupa o pozitie de mare raspundere intr-un moment de rascruce al rugby-ului nostru in care situatia juniorilor este extrem, extrem de dificila.

Fara a dramatiza si privind cu luciditate si intr-o maniera echilibrata situatia actuala,imi ingadui sa afirm ca rugby-ul juvenil se afla, de cativa ani buni, intr-un declin accentuat; este o realitate care a devenit ingrijoratoare si care trebuie privita ca atare.

Nu imi permit sa dau sfaturi nimanui, antrenorul federal cunoaste mult mai bine problemele si nevoile rugby-ului romanesc decat un jurnalist care doar urmareste (si inca de departe) activitatea rugbystica din tara.

Fiecaruia ii sta bine la locul sau si am fost intotdeauna de parerea ca specialistii sunt cei care cunosc problemele domeniului pentru care sunt pregatiti si in care activeaza zi de zi; prin urmare, ei sunt mai priceputi decat cei care, oricat ar iubi rugby-ul, urmaresc desfasurarea evenimentelor de undeva de pe „marginea” terenului.

Desigur, fiecare dintre noi este liber sa exprime opinii si pareri, dar faptul ca iubim sportul respectiv nu ne transforma,in mod automat, in specialisti.

Asadar, imi ingadui sa prezint in continuare – fara a ma erija in rolul unui specialist care cunoaste din interior sistemul rugby-ului nostru – cateva comentarii pe marginea problemelor expuse recent de noul antrenorul federal.

In interviul sau, domnul Muntean exprima, intr-o maniera foarte clara, ideea ca prioritatea sa si a Federatiei este „Revigorarea Sistemului Juvenil”. Iar „pilonul strategiei” propuse il constituie programul intitulat Dezvoltarea pe Termen Lung a Sportivului (DTLS).

Programul anuntat este logic, pune degetul pe rana, acoperind una dintre problemele de fond ale rugby-ului nostru: pregatirea juniorilor.

In mod limpede, antrenorul federal este constient de situatia ingrijoratoare a juniorilor, de unde si hotararea sa de a lansa acest program.

Lipsa de rezultate din ultimii ani a scos in evidenta slabiciunea sistemului la nivelul juniorilor.

Faptul ca domnia-sa a declarat  ca Federatia a început negocierile „pentru aducerea unei expertize straine” in acest domeniu, reflecta vointa de a nu pierde vremea si de a reactiona rapid in incercarea de a declansa un proces al carui scop este acela de a (re)pune pe picioare un program solid la nivelul juniorilor.

De asemenea, hotararea de a face apel la expertiza straina inseamna ca Federatia a constatat ca resursele interne nu pot oferi, in momentul de fata, solutii adecvate pentru situatia de criza a juniorilor.

Pentru orice program – indiferent de domeniu – cel mai important lucru este eficienta cu care este pus in aplicare.

De aceea, este esential ca „expertiza straina” sa inteleaga foarte bine situatia actuala si sa dezvolte un plan care sa se potriveasca cu realitatile rugby-ului romanesc.

Prin urmare, Federatia trebuie sa selecteze cu grija specialistii straini care se vor implica in acest dificil si complex proces de reconstructie.

Juniorii si antrenorii lor

Dupa parerea mea, „ecuatia” problemei juniorilor va fi cea mai dificila pe care o va avea de rezolvat tanarul antrenor federal impreuna cu echipa sa.

Construirea unei platforme solide care sa serveasca ca baza de formare a juniorilor este o chestiune de maxima importanta pentru succesul rugby-ului romanesc.

Fara a folosi cuvinte mari si fara a afisa proclamatii solemne, de reusita programului de juniori va depinde, in foarte mare masura, progresul rugby-ului romanesc; si, implicit, viitorul sau.

Calitatea jucatorilorcare vor imbraca tricoul „Stejarilor” va depinde, in mod evident, de calitatea sistemului de formare a juniorilor.

Cand vorbim, insa de programul de dezvoltare al rugby-ului juvenil nu este vorba doar de jucatori, ci si de antrenori.

Nu incape nicio indoiala ca antrenorii straini pot ajuta, in acest moment de cumpana, rugby-ul nostru. Unul dintre scopurile implicarii expertizei straine trebuie sa fie, insa, si acela de a forma antrenorii romani.

Pentru ca fara antrenori capabili, specializati in pregatirea juniorilor nu este posibila formarea generatiilor viitoare de juniori.

De-a lungul procesului de selectie, continuand cu predarea fundamentelor rugby-ului si, mai departe, cu slefuirea personalitatii fiecarui junior in functie de calitatile cu care este inzestrat, cred ca este nevoie de prezenta unor tehnicieni care sa fie capabili sa se ridice la inaltimea cerintelor impuse de un asemenea proces calitativ.

Prin urmare, formarea antrenorilor de juniori reprezinta, in opinia mea, o componenta cruciala a programului de dezvoltare a rugby-ului la nivelul juniorilor.

Scopul principal al strategiei federale este reconstructia sistemului rugby-ului juvenil ca un intreg.

Asadar, atentia trebuie sa se concentreze atat asupra jucatorilor cat si a antrenorilor lor.

Rugby-ul in 7.

In ciuda faptului ca provin din aceeasi radacina, ca se joaca cu acelasi balon oval, ca au aceleasi reguli, rugby-ul in 7 si rugby-ul in 15 sunt doua sporturi diferite. Iar aceasta diferenta a devenit din ce in ce mai vizibila din momentul in care rugby-ul a devenit profesionist.

Versiunea in 7 a rugby-ului se bazeaza, in exclusivitate, pe instinct si calitati naturale, dezvoltand si punand in valoare tehnica individuala.

Viteza este una dintre acele calitati naturale care infloreste in rughy-ul in 7 avand un efect coplesitor in versiunea „scurta” a rugby-ului.

Spre exemplu, Carlin Isles, un fost sprinter american care alerga, la un moment dat in cariera sa, cursa de 100m in 10,24 secunde, a stralucit in rugby-ul in 7, dar nu a reusit pasul catre selectionarea in echipa „15” a Statelor Unite.

In meciurile de „7” odata ce a castigat un duel unu-la-unu, sprinterul Isles nu mai poate fi ajuns de niciun adversar.

In rugby-ul in 15, insa, viteza nu este suficienta, intotdeauna, pentru a transforma un sprinter de valoare intr-o aripa de treisferturi de mare valoare.

In rugby-ul in 7, procesul de formare al jucatorilor se desfasoara intr-un context complet diferit decat in rugby-ul in 15: jucatorii se formeaza intr-un cadru in care presiunea defensiva, care in versiunea rugby-ului in 15 este prezenta in fiecare faza, la intensitate maxima timp de 80 de minute, este complet absenta.

Iar intr-un asemenea context, reflexele, viteza de reactie si puterea de decizie a jucatorilor capata traiectorii complete diferite decat in contextul rugby-ului in 15.

In  rugby-ul in 15, ezitarea luarii unei decizii in fractiuni de secunda poate constitui diferenta dintre marcarea, ratarea sau primirea unui eseu. In schimb, in meciurile rugby-ul in „7”, jucatorii nu joaca sub aceasta presiune continua.

Si ajungand la acest punct, imi ingadui sa dau exemplul Canadei.

Canada este, probabil, singura tara din Tier 1 si Tier 2 (alaturi, poate de Portugalia) care poseda o profunda integrare a programelor de rugby in 7 si 15.

Si daca aruncam o privire asupra ultimilor ani, constatam ca programul de rugby in 7 a avut mai mult succes decat cel in 15.

In 2013, la turneul Rugby World Cup Sevens care a avut loc la Moscova, Canada a invins Samoa, 19-12,  in finala „Plate”ocupand, in final, locul 9 in ierarhia mondiala. In afara performantei remarcabile (locul 9 in lume inseamna ceva pentru o natiune care face parte din Tier 2 si in care hocheiul pe gheata este sportul „rege”!) ceea ce este interesant de remarcat este faptul ca 8 dintre cei 12 jucatori ai lotului erau jucători de baza ai selectionatei de rugby in 15. Ceea ce a fost foarte folositor echipei de rugby in 7, dar nu in aceeasi masura celei in 15.

Circuitul „World Sevens” cuprinde 10 turnee – dintre care unul are loc, incepand de anul acesta, la Vancouver, o recunoastere a progresului Canadei la rugby-ul in 7 – ceea ce face cade-a lungul unui sezon jucatorii canadieni care sunt titulari in ambele selectionate, joaca mai multe meciuri de rugby in 7 decat in 15!

Urmarea este ca, in cazul Canadei, s-a creat un veritabil efect al rugby-ului in 7 care afecteaza, in mod negativ, rugby-ul in 15.

Rugby-ul in 15 canadian a platit un pret ridicat acestei integrari si aceasta s-a simtit, in mod pregnant, la Cupa Mondiala de anul trecut si, mai precis, la nivelul liniei de treisferturi.

Nathan Hirayama, mijlocasul la deschidere, a „dansat” de cateva ori in fata defensivelor adverse – un „dans” care a fost, poate, placut in ochii spectatorilor – dar el nu reusit mai mult decat atat. Jocul sau a fost lipsit de eficienta si aceasta s-a datorat, in mare masura, faptului ca Hirayama a jucat foarte mult rugby in 7. Cam in aceeasi situatie s-au aflat Harry Jones, PhilMack, Lima Underwood ( acesta mai putin, fiind accidentat o lunga perioada de vreme) si chiar si  flanker-ul John Moonlight, capitanul selectionatei de rugby in 7.

Ceea ce niciun antrenor de „15” nu vrea sa se intample esta ca „uvertura” sa, aflata intr-un moment de mare presiune creat de adversari, sa nu fie capabila sa ia decizia potrivita intr-o fractiune de secunda pentru ca tocmai in acea clipa puterea decizionala a mijlocasului la deschidere a fost influentata de instinctul rugby-ului in 7.

Prin urmare, aceasta lunga „coabitare” a celor doua programe a afectat, in cele din urma, nivelul performantelor selectionatei de rugby in 15 a Canadei.

De aceea, in urma deceptiei suferite la Cupa Mondiala, Rugby Canada (Federatia Canadiana de Rugby) a luat in considerare, intr-o maniera foarte serioasa, separarea completa a celor doua programe.

Ramane de vazut cand si cum aceasta hotarare va fi pusa in practica; si ceea ce va fi interesant de observat va fi impactul acestei separari asupra programului de rugby in 15.

Sa fie limpede: cele doua versiuni ale rugby-ului nu se exclud una pe cealalta. Fiecare, insa, are specificul sau.

Si nu inseamna ca Romania trebuie sa urmeze, neaparat, Canada in ceea ce priveste separarea programelor.

Nu stiu care este proiectul domnului Muntean si al Federatiei in aceasta privinta,  dar, privind din perspectiva rugby-ului canadian – care poate fi diferita de cea a rugby-ului romanesc – in conditiile rugby-ului profesionist de astazi, probabil ca cea mai buna solutie este ca fiecare versiune sa se dezvolte separat.

Drumul pe care echipa domnului Muntean il are in fata va fi lung, anevoios si cu numeroase obstacole.

Este vorba de un proiect absolut necesar si nu exista cale de intoarcere.

Este un proiect ambitios, de ridicare a rugby-ului juvenil din mediocritate.

Este un proiect care trebuie cladit pe competenta, valoare, coerenta, pasiune si sustinut de un continuu efort colectiv.

Nu va fi usor deloc. Va fi extrem, extrem de dificil.

Dar, ce este simplu in aceasta lume complicata in care traim (cu sau fara rugby)?

Si inchei cu aceeasi urare sincera, facuta cu buna credinta si insotita de sperante:

Succes,domnule Muntean!

Eugen Cionga (Toronto)

2,539 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response