Wednesday 17th October 2018,
Federatia Romana de Rugby

Despre rugby, de dincolo de Atlantic…All Blacks-Irlanda: Am intalnit irlandezi fericiti!

Irlanda-All BLacks 40-29 (25-8)

Am intalnit irlandezi fericiti!

Si cat de fericiti erau la sfarsitul acestui meci istoric de pe stadionul Soldier Field din Chicago!

Irlanda a invins Noua Zeelanda pentru prima oara in 111 ani, victoria intruchipand in cel mai potrivit mod cu putinta celebrul „ Irish fighting spirit”.

De aceasta data, „mareea” verde a fost mai puternica decat„mareea” neagra.

Irlandezii au jucat exceptional in prima repriza reusind sa mentina o presiune constanta asupra adversarilor lor, ceea ce le-a permis sa domine teritorial si controleze posesia balonului.

Rory Best si ai sai au reusit sa castige atat duelurile individuale cat si duelul colectiv tocmai prin exercitarea si mentinerea unei presiuni care i-a sufocat pe All Blacks.

Placajele au fost teribile iar jocul de picior, eficient si precis. Arareori l-am vazut pe formidabilul Ben Smith dominat in duelurile aeriene ca in acest meci cu Irlanda.

La conferinta de presa care a avut loc dupa incheierea meciului, Steve Hansen a declarat: „Ne-am lasat dominati in prima repriza, nu am controlat posesia balonului si aceasta din cauza Irlandei…”

De multa vreme nu s-a vazut o repriza in care All Blacks sa fie dominati intr-o maniera atat de clara. In prima repriza, neo-zeelandezii au fost, pur si simplu, anihilati de energia ofensiva a irlandezilor.

Da, adevarat, AllBlacks au comis numeroase greseli, neobisnuite pentru ei, dar ele nu pot servi drept scuze.

Da, adevarat, cei mai buni trei jucatori de linia a doua, Sam Whitelock, Brodie Retallick si Luke Romano, au lipsit, dar nici aceasta nu poate fi o scuza.

Rugby-ul neo-zeelandez sa mandreste cu valoarea si dimensiunile impresionante ale rezervei de jucatori asa incat absenta celor trei nu poate fi un motiv al infrangerii.

Motivul principal a fost Irlanda!

Din primul pana in ultimul minut, irlandezii s-au dovedit a fi mai buni decat atotputernicii All Blacks, meritand, din plin, sa castige

Ei ar fi trebuit sa castige si in 2013, intr-un meci in care conduceau cu 19-0 dupa 18 minute si cu 22-17 cu mai putin de 1 minute pana la fluierul final. Atunci, insa, ei nu au fost capabili sa mentina avantajul, ingaduindu-i lui  Ryan Crottysa inscrie eseul victoriei in minutele de prelungire.

Meciul de la Chicago a avut o desfasurare asemanatoare, dar, de aceasta data, cu un final fericit pentru irlandezi.

Johhny Sexton a deschis scorul cu o lovitura de pedeapsa, dar dupa numai cateva minute, George Moala a marcat primul eseu al meciului in urma unei sarje impetuoase a lui WaisakeNaholo.

Se parea ca totul va decurge normal, cu All Blacks controland jocul. Nu a fost, insa, asa.

Pilier-ul Joe Moody a primit cartonas galben pentru un placaj periculos asupra lui Robbie Henshaw, si in absenta sa, Jody Murphy si CJ Stander au marcat doua eseuri ducand scorul la 15-5.

Connor Murray, cel care a fost dirijorul „orchestrei” irlandeze, a inscris un eseu superb dupa o actiune individuala de toata frumusetea, repriza intai incheindu-se cu un scor aproape neverosimil: 25-8 pentru Irlanda!

Murray a realizat, probabil, cel mai bun meci al sau, dar performanta sa nu ar fi fost posibila fara evolutia remarcabila a gramezii.

Inaintasii irlandezii au fost la inaltime, iar cei patru pilierii, Jack McGrath, Tadh Furlong, Finlay Bealham si Cian Healy au alcatuit o platforma solida care a permis echipei lor sa avanseze in permanenta. Si ceea ce merita remarcat este faptul ca atunci cand pilierii de rezerva (Cian Healy si FinlayBealham) au intrat pe teren, forta gramezii nu a slabit deloc.

In cea de-a doua repriza, All Blacks au marcat trei eseuri in 11 minute, prin TJ Perenara, Ben Smith si Scott Barrett, fratele lui Beauden Barrett, apropiindu-se la 29-33.

Se va repeta finalul din 2013? Vor zdrobi, oare, All Blacks inimile Irlandei?

Nu, pentru ca de aceasta data irlandezii au stiut cum sa reactioneze si nu le-au ingaduit adversarilor sa exploateze, pana la capat, spectaculoasa lor revenire.

Ei au continuat sa se apere exceptional, presiunea  defensiva fortandu-i pe AllBlacks sa comita greseli copilaresti.

Accidentarile nu i-au ajutat, George Moala parasind terenul in minutul 70, ceea ce i-a obligat pe antrenorii neo-zeelandezi sa il trimita pe flanker-ul ArdieSavea  pe postul de aripa de treisferturi.

Simon Zebo a marcat la colt, iar  eseul lui Robbie Henshaw din minutul 76 a pecetluit soarta meciului consfintiind un moment glorios in istoria rugby-ului irlandez.

Ce se poate spune despre AllBlacks?

Campionii mondiali au jucat slab si nu meritau sa castige.

Nu exista multe meciuri in istorie in care All Blacks sa fi primit cinci eseuri, asa cum s-a intamplat in meciul de la Chicago.

Daca irlandezul ConnorMurray a realizat, probabil, cel mai bun meci al sau, Aaron Smith, in schimb, a realizat cel mai slab meci din cariera sa.

Dane Coles a avut repuneri imprecise in tusa si, in general, niciunul dintre liderii echipei nu a iesit in evidenta in acest meci.

In plus, neo-zeelandezii au fost penalizati de 12 ori, o cifra prea ridicata pentru un test de asemenea anvergura.

Ceea ce a fost ingrijorator, insa, a fost nivelul mediocru al calitatii executiei!

Calitatea executiei – numitorul comun al atator succese si reusite All Blacks– a lipsit aproape cu desavarsire in meciul de la Chicago.

Infrangerile fac parte din sport, dar pentru All Blacks, cea mai titrata echipa din istoria rugby-ului, esecul suferit in fata Irlandei, pentru prima data in 111 ani,  a fost dureros.

Ei au acceptat infrangerea cu sportivitate, laudandu-i pe invingatori, dar expresia chipurilor lor nu putea ascunde tristetea si dezamagirea coplesitoare.

Justin Marshall, fostul mijlocas la gramada al Noii Zeelande, a declarat: „Am jucat in meciuri-test  pe care le-am pierdut si nu este deloc placut. Infrangerile care au o semnificatie istorica sunt cele mai grele.”

Inchei, insa, citandu-l pe Wilson Whineray, unul dintre cei mai mari capitani All Black, o legenda a rugby-ului neo-zeelandez, care la sfarsitul victoriei, 32-3, repurtate impotriva Frantei, in 1961, la Christchurch, le-a spus adversarilor sai: „Marile echipe nu pier niciodata – doar se odihnesc pentru o clipa”.

Acesta este un moment in care vorbele sale se potrivesc, probabil, acelor All Blacks care au pierdut in fata Irlandei.

Text si Foto de Eugen Cionga (Chicago)

 

2,439 total views, 6 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response