Monday 16th September 2019,
Federatia Romana de Rugby

Romania – Canada, reeditarea unui meci istoric de la Cupa Mondiala. „Vor veni sa isi ia revansa”, spune Burcea

17 noiembrie 2016 First XV

Joi, 17 noiembrie la sediul Federatiei Romane de Rugby a avut loc conferinta de presa prilejuita de cel de-al doilea meci test al toamnei sustinut de catre echipa nationala a Romaniei in compania reprezentativei similare a Canadei. Partida va avea loc sambata, 19 noiembrie, de la ora 18:00, pe Stadionul „Arcul de Triumf”. Aceasta va fi prima intalnire a celor doua echipe de la meciul istoric de la Cupa Mondiala din 2015, cand Stejarii au intrat in istoria competitiei reusind cea mai mare revenire, de la 0-15, pentru a se impune cu 17-15.

In prefata meciului cu echipa Canadei, trupa Super Chill va sustine, de la ora 17:25, un mini concert LIVE.

La conferinta de presa au participat capitanii si antrenorii celor doua formatii, Stelian Burcea si DTH van der Merwe, respectiv Lynn Howells si Mark Anscombe, precum si secretarul general al Federatiei Romane de Rugby, Florinel Matei.

Iata ce au declarat cei prezenti la conferinta:

Florinel Matei, secretar general al Federatiei Romane de Rugby:„Pentru inceput, ne inclinam in fata suporterilor si-i asteptam in numar cat mai mare sa-i sustina  in continuare pe Stejari. De Canada ne leaga amintiri frumoase – cea mai spectaculoasa rasturnare de scor din istoria Cupei Mondiale mai exact, iar meciul de sambata, avand in vedere aceasta amintire, este un meci al orgoliilor, al ambitiilor. Ne dorim cu totii sa castigam, venim dupa o victorie entuziasmanta cu SUA, am pregatit surprize publicului spectator, un nou moment artistic care sa ne ajute sa intram mai bine in atmosfera, asa ca avem convingerea ca va fi o seara spectaculoasa, cu rugby de inalta calitate.”

Stelian Burcea, capitan Romania:” Suntem constienti de greutatea si intensitatea partidei de sambata, mai ales ca sunt in joc orgolii mari dupa ultima noastra intalnire, cea din Anglia de la Rugby World Cup. Adversarii nostri vor da probabil tot ce au mai bun, la fel si noi, intrucat ne propunem sa incheiem acest an cu victorii, pe aceeasi traiectorie ascendenta, vrem sa terminam in forta, cu incredere, pentru a debuta cu dreptul in noua campanie pentru Cupa Mondiala. Pentru noi toate meciurile sunt importante, imbracam tricourile nationalei, ni se intoneaza imnul, totul este de maxima prioritate. Ne-am dorit mult victoria contra SUA, am bifat obiectivul, acum ne concentram pe acest al doilea test, le luam pas cu pas si le construim pe masura ce vin.”

Lynn Howells, antrenor Romania: „Va fi un meci strans, foarte competitiv. Pentru mine scopul este sa jucam sustinut pe parcursul tuturor celor 80 de minute, pentru ca aceasta ar fi dovada faptului ca am progresat de la meciul contra Canadei. Ne pregatim, si noi si adversarii nostri, pentru o noua Cupa Mondiala, Canada a evoluat bine pana acum, vom vedea sambata cine se va impune.”

DTH van der Merwe, capitan Canada: „Asteptam cu nerabdare sansa de a reintalni Romania. Ne-am bucurat ca ne-am putut pregati pe parcursul acestei saptamani in conditii optime, vremea a tinut si ea cu noi, ramane ca sambata sa castige cei mai buni”

Mark Anscombe, antrenor Canada: „Suntem incantati de perspectiva acestei partide, stim ca va fi una foarte fizica, grea. Am analizat victoria frumoasa obtinuta in meciul contra Canadei si am concluzionat ca avem calitati diferite, ceea ce inseamna ca va fi o intalnire echilibrata, in care fiecare va da toate ce are mai bun pe teren.”

Accesul jurnalistilor la meciul care va avea loc sambata, 12 noiembrie, ora 18:00, la Stadionul National „Arcul de Triumf” se va face pe baza legitimatiei de presa, fotoreporterii urmand sa lase un act de identitate in momentul in care vor ridica vestele foto pentru a putea intra pe teren.

Biletele pentru partida Romania – Canada sunt disponibile atat la magazinul FRR, cat si in retelele partenere www.bilete.ro si www.myticket.ro. Preturile biletelor sunt: Peluza (35 lei), Tribuna II (55 lei), Tribuna I (75 lei), Tribuna I VIP (110 lei) – cu acces nelimitat la cortul de catering cu mancare si bauturi incluse, unde suporterii vor putea interactiona cu jucatorii nationalei.

 

3,829 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

  1. Debra 24 martie 2017 at 12:47

    mince j’ai oublie Desproges (c’est vrai que j’etais pas ne) et j&itouo;ajquserars des futurs talents comiques Yassine & Thomas de Generations 88.2

Leave A Response