Friday 20th April 2018,
Federatia Romana de Rugby

Despre rugby, de dincolo de Atlantic…Romania-Canada:O toamna datatoare de sperante

Romania-Canada 21-16 (18-6)

Am avut ocazia sa urmaresc meciul de pe stadionul Arcul de Triumf, in direct, gratie transmisiei postului de televiziune TSN,  asa incat imi permit cateva comentarii pe marginea meciului.

Am sa incep cu cateva observatii asupra evolutiei „Stejarilor”.

Doua sunt aspectele care mi se pare ca au iesit, in mod pregnant, in evidenta:

Rigoarea defensiva si jocul liniei de treisferturi.

In primele 15 minute ale celei de a doua reprize, canadienii au exercitat o presiune puternica prin tusele „la 5” continuate prin maul-urile penetrante, ei aflandu-se, de cateva ori, la doar 1-2 metri de linia butului.

De-a lungul acestor minute de presiune continua, echipa noastra s-a aparat agresiv si intr-un mod foarte organizat,blocand sarjele oaspetilor.

Maniera in care s-a desfasurat acest inceput de repriza a avut, dupa parerea mea, o influenta decisiva asupra desfasurarii ulterioare a partidei.

Pe de o parte, faptul ca defensiva „Stejarilor” a rezistat in fata atacurilor in valuri ale oaspetilor, fara a primi eseu, a mentinut ascendentul dobandit in prima repriza.

Pe de alta parte, in ceea ce ii priveste pe canadieni, faptul ca nu au reusit sa inscrie dupa o asemenea perioada de lunga dominare si puternica presiune, tintuindu-si – minute bune –  adversarii „in corzi”, le-a temperat elanul, estompand, in acelasi timp, energia ofensiva.

Evolutia buna a defensivei nu s-a marginit, insa, doar la primul sfert de ora al reprizei secunde. Apararea a fost la inaltime de-a lungul intregii partide dovedindu-se foarte organizata si fiind capabila sa absoarba presiunea exercitata de oaspeti.

Nu cred ca a existat vreun moment in acest meci in care apararea „Stejarilor” sa fi fost dezorganizata si sa fi actionatintr-o stare de panica.

Acest echilibru defensiv reprezinta un mare progres, iar de-acum inainte jucatorii, impreuna cu antrenorii lor, trebuie sa il mentina si sa il pastreze ca pe o componenta absolut necesara a structurii stilului de joc.

In rugby-ul de astazi, nu se pot face pasi inainte fara o defensiva solida.

Aspectul care a produs, insa, cea mai mare satisfactie l-a constituit jocul linei de treisferturi.

Nu vreau sa fac declaratii entuziaste, dar imi ingadui sa afirm ca, in ceea ce ma priveste, acesta este primul meci in care am avut ocazia sa constat o transformare vizibila, concreta, a stilului de joc al liniei de treisferturi. O transformare in bine, desigur!

Din acest punct de vedere, echipa Romaniei s-a ridicat – cu mult – deasupra jocului cu care eram obisnuiti pana acum –temator, nesigur, arid si lipsit de incisivitate – reusind sa etaleze un stil de joc in viteza, variat, combinativ, cu pase rapide si atacuri directe, penetrante.

Pe scurt, linia de treisferturi a jucat intr-o maniera pe care nu am avut ocazia sa o vad pana acum: a jucat cu autoritate.

Faza eseului marcat de Ionut Dumitru si, mai ales, coordonarea si sincronizarea (in cateva secunde) dintre Ionut Dumitru si Florin Surugiu, este un exemplu al acestui progres.

Pare o faza simpla, dar este o reflectie a efortului si cresterii calitative din anii din urma.

Si ajungand aici, as vrea sa remarc contributia mijlocasului la gramada.

 Florin Surugiu este un „demi” cu o pasa si reflexe rapide si care, gratie dinamismului si energiei sale, se potriveste foarte bine noului stil de joc al treisferturilor.

Am asistat, si sper din toata inima ca vom asista si in continuare, la o transformare fundamentala a stilului de joc al Nationalei.

Intentii bune si semne firave ale unei potentiale schimbari s-au vazutla Cupa Mondiala din 2105 si in anii precedenti acesteia. Niciodata, insa, la nivelul demonstrat in meciul cu Canada.

Desigur, aceasta transformare nu s-a petrecut peste noapte. Ea este rezultatul unui proces inceput de cativa ani si care se afla, inca, in plina desfasurare.

Prezenta jucatorilor naturalizati, proveniti din Insulele Pacificului, a avut, are si va avea o influenta benefica asupra schimbarii conceptiei de joc a Nationalei.

Alaturi de ei, insa, iata ca au aparut jucatori precum Ionut Dumitru, si Vladut Popa.

Ceea ce este foarte important este ca in spatele lor sa se afle, intr-un eficient proces de formare, si alti tineri „troacari” promitatori.

Aceste doua aspecte – rigoarea defensiva si stilul de joc al treisferturilor –  au dus la obtinerea unui castig substantial si intr-un alt plan al structurii de joc, si anume:  coeziunea si forta colectiva a echipei.

Meritele echipei trebuie remarcate dar, in acelasi timp, trebuie semnalate si deficientele care au fost scoase in evidenta de aceasta partida.

Tusa a fost imprecisa iar inconsistenta dintre maniera de joc etalata in prima si cea de-a doua repriza reprezinta o slabiciune pe care un adversar care nu ar fi comis atatea greseli si ar fi avut o gramada mai puternica decat a prezentat Canada sambata, ar fi exploatat-o la maximum putand ajunge in pozitia de a rasturna rezultatul.

Acest aspect trebuie imbunatatit pentru ca, indiferent cat de bine joaca o echipa in prima repriza, daca nu tine pasul in cea de-a doua atunci rezultatul final poate fi nefavorabil.

In privinta Canadei, meciul de la Bucuresti a aratat ca, din pacate, selectionata Frunzei de Artar nu a iesit, deocamdata, din conul de umbra al evolutiei de la Cupa Mondiala de anul trecut.

Avandu-l la carma acum pe Mark Anscombe, neo-zeelandez ca si predecesorul sau KieranCrowley, Canada incearca sa construiasca o echipa competitiva in vederea Cupei Mondiale din 2019.

In momentul de fata, problema principala o constituie gramada.

Canadienilor le lipsesc jucatori de talia lui Mark Cardinal, Gord McKinnon, Norm Hadley, Glenn Ennis, Rod Snow, Al Charron, Mike James sau Jamie Cudmore, ca sa numesc doar cativa dintre inaintasii de anvergura.

Dupa cum s-a vazut la Cupa Mondiala de anul trecut, ei au suferit la nivelul gramezii, iar problemele au continuat si anul acesta in meciurile din vara, cu Japonia si Italia, si acum, in toamna, cu Irlanda si Romania.

Revenind la intalnirea de la Bucuresti, victoria si maniera de joc etalata in meciul cu selectionata Canadei nu inseamna ca problemele rugby-ului romanesc au fost rezolvate. Ele au produs, cum este si firesc, multumire si satisfactie reprezentand un moment important in viata Nationalei.

Cel mai important lucru, insa, este ca acest meci sa nu ramana doar un moment de care sa ne amintim cu placere.

Aceasta echipa este pe cale de a-si intregi identitatea incercand sa adauge o dimensiune care i-a lipsit pana acum.

De aceea transformarea in bine si progresul dovedite in partida cu echipa Canadei trebuie continuate.

Si, mai ales, confirmate.

Eugen Cionga (Toronto)

3,015 total views, no views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response