Wednesday 17th October 2018,
Federatia Romana de Rugby

Despre rugby, de dincolo de Atlantic… Revenirea „Frenchflair”-ului: speranta sau iluzie?

Franta-Noua Zeelanda 19-24 (6-10)

Infrangerile nu pot oferi motive de multumire.

Dar, daca o infrangere poate genera sperante, atunci, din punctul de vedere al francezilor, infrangerea de la Paris intra in aceasta categorie.

Sperante legitime pentru ca Franta a confirmat evolutia buna din fata Australiei, reusind, probabil, un meci foarte spectaculos dupa o lunga perioada de evolutii cenusii.

Mai mult decat atat, meciul cu Noua Zeelanda a confirmat influenta si impactul lui Guy Noves asupra stilului de joc al selectionatei „Cocosilor”.

In mod limpede, de la venirea fostului antrenor al echipei din Toulouse, „LesBleus” joaca altfel decat ne obisnuisera in ultimii ani, cele doua meciuri, cu Australia si Noua Zeelanda, amintindu-ne de Franta de altadata.

Nu vreau sa ma grabesc cu afirmatii gratuite, dar imi permit cateva (retorice)  intrebari:

Asistam, oare, la o revenire a stilului clasic francez, plin de inspiratie si spirit creativ?

Este, oare, posibil ca in rugby-ul de astazi – caracterizat de ciocniri brutale si izbituri cu „berbeci” de asalt –este, deci, oare, posibil, ca eleganta, creativitatea si fantezia sa (re)devina componentele de baza ale stilului de joc frantuzesc?

Este, oare, pe cale „Frenchflair”-ul sa se trezeasca din lunga „hibernare” in care se afla de atata vreme?

Revenirea „Frenchflair”-ului: speranta sau doar o iluzie?

Nimeni nu poate raspunde cu certitudine, dar meciurile din acest sezon par a indica o radicala schimbare de directie in strategia selectionatei din Hexagon.

Scapata parca din chingile unei „matrite” care nu i se potrivea, cautand, in zadar, sa isi asume o identitate care nu-i apartinea, echipa Frantei a etalat un joc expansiv, generos, combinativ, cu inlantuiri de pase si secvente de joc care au ridicat tribunele in picioare amintind de fazele sclipitoare create, candva, de Sella, Charvet, Codorniou et co.

A fost o mare placere sa urmaresc o echipa a Frantei renascand din cenusa unei tulburatoare mediocritati, dovedind ca Guy Noves incearca o schimbare de directie decisiva pentru viitorul „Tricolorilor” sai.

In prima repriza, francezii au irosit trei ocazii extrem de favorabile, prin Ollivon, Fofana, si Lopez, ocazii care se puteau incheia cu tot atatea eseuri.

De fiecare data, insa, jucatorii respectivi au gresit in momentele cruciale.

Si tocmai aici, la nivelul calitatii executiei in fazele esentiale s-a facut diferenta intre invingatori si invinsii.

In timp ce All Blacks au executat cu precizie fazele de eseu, Les Bleus au ratat pasele decisive.

Un exemplu edificator il constituie primul eseu marcat de Israel Dagg:

Beauden Barrett a executat o „diagonala” perfecta, Julian Savea a prins balonul in plin fuleu (profitand, e adevarat, de plasamentul gresit al lui Noa Nakaitaci) si i-a pasat decisiv lui Israel Dagg care a sprintat in eseu.

O lovitura de picior precisa, o pasa simpla, dar sigura, din viteza, rezultatul fiind un eseu. Eficienta maxima!

Franta a dominat atat teritorial cat si din punct de vedere al posesiei, dar Noua Zeelanda a castigat.

Sigur, nu ar fi drept sa sugeram ca succesul oaspetilor s-a datorat ratarilor gazdelor.

Alaturi de eficienta si precizia ofensivei, un factor esential l-a constituit comportarea excelenta a defensivei.

All Blacks s-au aparat foarte bine in momentele de  prelungita presiune exercitata de „Cocosi”, placajele dure si eficienta in aglomerari blocand fluiditatea actiunilor acestora.

Neo-zeelandezii au marcat trei eseuri si au primit doar unul ceea ce este o reflectie a calitatii efortului apararii.

Frustrarea in tabara francezilor este cu atat mai mare cu cat Guilhem Guirado si coechipierii sai sunt constienti ca s-au aflat foarte aproape de o mare victorie.

Fara a ma hazarda in afirmatii entuziaste si fara a indulci in vreun fel amaraciunea infrangerii, mi se pare ca echipa Frantei a etalat in acest an un progres remarcabil in planul strategiei de joc, apropiindu-se, treptat, de „Frenchflair”-ul de altadata.

Linia de treisferturi cu Remi Lamelat si Wesley Fofana, la centru, si cu cei doi fijieni, Noa Nakaitaci si Vimi Varakawa, pe aripa, poate deveni extrem de redutabila.

„Flair”-ul fijian si „flair”-ul frantuzesc pot constitui o combinatie formidabila care va pune in dificultate orice defensiva.

Franta a avut intotdeauna o gramada solida, dar revelatia ultimelor meciuri a fost flanker-ul Kevin Gourdon.

Excelent in aglomerari si in joc deschis, Gourdon poate alcatui, impreuna cu Louis Picamoles si Charles Ollivon, o linie a treia remarcabila.

Evident, ramane ca progresul si revenirea in matca stilului de joc traditional francez sa fie confirmate in Turneul celor VI Natiuni.

Sa asteptam, asadar, inceperea Turneului!

Eugen Cionga (Toronto)

FOTO: FFRugby Facebook

2,927 total views, no views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response