Monday 21st August 2017,
Federatia Romana de Rugby

Despre rugby, de dincolo de Atlantic…Turneul celor VI Natiuni – Franta: un rendez-vous ratat!

Anglia-Franta 19-16 (9-9)

Paradoxul acestui meci consta in faptul ca Franta a jucat mai bine, dar a pierdut.

Stiu, pot exista diferite pareri, dar, daca ar fi sa se faca o selectie a celor mai buni jucatori de pe teren, imi ingadui sa scot in evidenta patru jucatori francezi: Louis Picamoles, Kevin Gourdon, Virimi Vakatawa, Scott Spedding.

Nu cred ca vreun jucator englez poate fi remarcat pentru evolutia sa, exceptandu-l, poate, pe Elliot Daly.

Atunci:

De ce au pierdut francezii? Cum de au castigat englezii?

Intrebarea este simpla, raspunsul, insa, putin mai complicat.

In primul rand, impresia mea este ca echipa Frantei se afla, inca, intr-o perioada de tranzitie de la „era Phillipe Saint-Andre” la „era Guy Noves”; de la un joc „strans”, rigid, in forta si mult prea controlat, fara riscuri si  fara sclipiri al liniei de treisferturi, avandu-l in frunte pe „buldozerul” Mathieu Bastareaud, la un joc variat,  expansiv, ofensiv, in care sa se regaseasc afinetea si „French flair-ul” de altadata.

Tranzitia nu s-a produs, in totalitate, fler-ul nu a revenit decat partial, iar francezii par a se afla, deocamdata, in cautarea unor repere solide in aceasta perioada de schimbare.

Cred, insa, ca Guy Noves va continua in incercarea sa de a-i readuce pe „Les Bleus” – atat cat este posibil in epoca sportului profesionist – mai aproape de „matca” traditiei rugby-ului francez.

In astfel de circumstante, dificile intr-o tranzitie de asemenea natura, problema principala a echipei Frantei este lipsa victoriilor.

A pierde jucand frumos nu se potriveste cu spiritul si ambitiile unei echipe de talia Frantei.

Faptul ca au jucat frumos si au incomodat Australia, Noua Zeelanda si Anglia nu reprezinta nicio consolare pentru Noves, Guirado et co.

„Les Bleus” au nevoie sa invinga si de aceea fiecare meci de acum inainte va capata o miza din ce in ce mai mare.

In al doilea rand, Guirado si ai sai nu au avut capacitatea de a finaliza ocaziile, unele clare, pe care si le-au creat in acest meci.

Sarja impresionanta a lui Picamoles, patrunderea lui Spedding si, mai ales, faza din ultimul minut al reprizei intai, in care s-a observat ezitarea lui Remy Lamerat de a-i pasa lui Noah Nakaitaci, cel care avea un culoar liber catre terenul de tinta, toate aceste ocazii favorabile nu au fost fructificate costandu-i pe oaspeti cel putin un eseu.

In al treilea rand, ei nu au putut mentine, in ultimele 10 minute ale meciului, rigoarea defensiva datorita careia stavilisera, pana atunci, cu succes, atacurile englezilor, nemaiavand forta de a absoarbe presiunea ofensiva a gazdelor.

Dupa cum s-a vazut, in faza eseului decisiv Ben Teo’o a patruns destul de usor prin defensiva franceza care parea sleita de puteri.

De cealalta parte, Anglia a dovedit ca este capabila sa castige chiar si atunci cand joaca sub nivelul obisnuit.

Echipa antrenata de Eddie Jones a fost departe de forma etalata in sezonul trecut; si, totusi, a castigat.

Ce poate demonstra aceasta afirmatie?

Cred ca ideea care se desprinde dupa victoria obtinuta la Twickenham este ca Anglia a castigat gratie fortei colective a lotului sau.

Aceasta victorie reflecta, cum nu se poate mai bine, o realitate a rugby-ul de astazi: rugby-ul profesionist s-a transformat din „rugby in 15” in „rugby in 23”.

Soarta partidei a fost decisa in ultimele 10 minute, atunci cand impactul rezervelor James Haskell, Ben Teo’o, Danny Care a avut un efect mult mai puternic decat introducerile lui Goujon, Machenaud, Itturia sau Doussain.

Meciul de pe Twickenham, mi-a adus aminte, intr-o oarecare masura (pastrand proportiile in primul rand in privinta stralucirii treisferturilor franceze), cu inclestarile franco-engleze din anii ’70-’80.

O lupta intensa a gramezilor combinata cu actiunile ofensive ale liniilor de treisferturi, linia franceza jucand mai variat si dovedindu-se inspirata si mult mai periculoasa decat adversara sa directa.

Francezii au creat actiuni periculoase, dar apararea gazdelor a fost la inaltime, reusind sa blocheze sarjele oaspetilor.

Anglia isi  mentine, astfel, invincibilitatea castigand cea de-a 15 partida la rand, socoteala incepand de la victoria din meciul cu Uruguay, ultimul disputat in cadrul Cupei Mondiale din 2015.

Evident, dupa dezastrul suferit de echipa lor la Cupa Mondiala, suporterii englezii au toate motivele sa fie optimisti, Dylan Hartley si ai sai aflandu-se la 3 victorii de recordul stabilit anul trecut de AllBlacks .

Adevarat, Anglia a castigat, dar nu a etalat acea superioritate neta,asteptata din partea unei echipe neinvinse in precedentele 14 meciuri si care a dominat, in ultimul an, rugby-ul european.

Mai mult decat atat, mi s-a parut ca timp de 65 de minute, jocul englezilor a fost stereotip si sarac din punct de vedere al creativitatii.

Ei au incercat sa se impuna, fara succes, in duelul gramezilor si au fost nevoiti sa absoarba, minute in sir, presiunea ofensiva a francezilor.

George Ford a avut o evolutie mediocra, nereusind sa dirijeze si sa confere claritate atacului echipei sale in timp ce perechea de centri Owen Farrell- Jonathan Joseph nu a creat nicio actiune incisiva care sa puna in dificultate apararea adversa.

Anglia a jucat departe de nivelul demonstrat vara trecuta in Australia, dar a castigat datorita evolutiei defensivei si ratarilor francezilor.

In privinta ratarilor, trebuie mentionata faza din minutul 39, pe care am amintit-o mai devreme,cand in urma contraatacului lui Scott Spedding, care a strapuns „perdeaua” defensiva a gazdelor, Remi Lamerat, aflat aproape de but, nu i-a pasat lui Noa Nakaitaci, care putea sprinta nestanjenit catre eseu. Aceasta a fost, probabil, marea ratare a meciului.

Inaintasii englezi nu reusit sa domine si sa se impuna in duelul gramezilor.

Maro Itoje, un jucator care a „explodat” pe scena internationala in sezonul trecut, nu a confirmat pe postul de flanker, ceea ce inseamna ca locul sau ramane in linia a doua.

Joe Launchbury si Courtney Lawes nu au avut nici ei o contributie ofensiva semnificativa si nu cred ca Eddie Jones va folosi acelasi „atelaj” in meciul urmator cu Tara Galilor.

In concluzie, in meciul de pe Twickenham francezii au ratat, de putin,un „ tres grand rendez-vous”.

Eugen Cionga (Toronto)

FOTO: England Rugby Facebook

1,356 total views, no views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response