Wednesday 16th October 2019,
Federatia Romana de Rugby

Rusia a inceput pregatirea partidei cu Romania

25 februarie 2017 RUGBY EUROPE CHAMPIONSHIP
Rusia a inceput pregatirea partidei cu Romania

In etapa a 3-a din cadrul Rugby Europe Championship, Romania va intalni sambata, 4 martie, Rusia la Soci, un meci extrem de important in economia clasamentului atat pentru Stejari, cat si pentru ursi, in acest moment ambele echipe contabilizand cate un succes si o infrangere in primele doua runde disputate.
 
Sub comanda lui Alexander Pervukhin, Rusia a inceput pregatirile partidei impotriva Stejarilor la Soci, cu un lot format din 32 de jucatori, 18 provenind de la Yenisey Krasnoyarsk, opt de la Krasny Yar, viitoarea adversara a Timisoarei Saracens in calificarile pentru tabloul principal al European Rugby Challenge Cup.
 
Cei mai experimentati jucatori convocati sunt Viktor Gresev si Yuri Kushnarev, care pana in prezent au adunat cate 86 de selectii, Yuri Kushnarev fiind si detinatorul recordului de puncte marcate in echipa nationala a Rusiei, 605 la numar, pentru ca in privinta eseurilor marcate cel mai eficient sa fie Vasily Artemiev cu 25 de finalizari in terenul de tinta advers.
 
Rusia a inceput aceasta campanie cu o infrangere suferita la Madrid unde nu a reusit sa inscrie eseu in fata unei aparari bine organizate a ibericilor pentru ca apoi, dupa un start in forta impotriva Belgiei, cu doua incercari in primele zece minute sa traiasca cu emotii pana la final, diavolii negri avand o revenire spectaculoasa in ultima parte a primei reprize, respectiv imediat dupa pauza.
 
In partida de la Burxelles, Alexandre Pervukhin a mizat in XV-le de start pe zece jucatori de la Yenisey Krasnoyarsk, una dintre echipele care s-au afirmat in ultimele doua editii ale Rugby Europe Challenge Cup, una dintre problemele subliniate in mod constat de tehnicianul ursilor fiind lipsa de concentrare a elevilor sai pe intreaga durata a unei partide.
 
Lotul Rusiei care pregateste partida cu Romania de pe 4 martie arata astfel:
Pilieri: Innokenty Zykov (Yenisey), Valeriy Morozov (Yenisey), Andrey Polivalov (Yenisey), Azamat Bitiev (Krasny Yar), Vladimir Podrezov (VVA-Moszkva), Evgeny Pronenko (Yenisey)
Taloneri: Valery Tsnobiladze (Krasny Yar), Nazir Gasanov (Kuban)
Linia a doua: Evgeny Elgin (Yenisey), Bogdan Fedotko (Krasny Yar), Dmitry Krotov (Yenisey)
Linia a treia: Pavel Butenko (Yenisey), Anton Rudoi (Yenisey), Victor Gresev (Krasny Yar), Tagir Gadzhiev (Kuban), Andrey Temnov  (Yenisey), Andrey Garbuzov (Krasny Yar), Dmitry Gritsenko (Kuban)
Mijlocasi la gramada: Alexey Shcherban (Yenisey), Anton Ryabov (Krasny Yar)
Mijlocasi la deschidere: Yuri Kushnarev (Yenisey), Nikita Churashev (Yenisey), Sergey Sugrobov (Kuban)
Centri: Dmitry Gerasimov (Yenisey), Evgeny Nepeivoda (Kuban)
Aripi: Alexey Mikhaltsov (Yenisey), Denis Simplikevich (Yenisey), Igor Galinovskiy (Krasny Yar), Igor Kurashov (Yenisey), Vasily Artemyev (Krasny Yar)
Fundasi: Ramil Gysin (Yenisey), Konstantin Uzunov (Yenisey)

FOTO: themoscowtimes.com

2,095 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response