Monday 18th January 2021,
Federatia Romana de Rugby

Florin Vlaicu in fata selectiei cu numarul 100: “Nu imi imaginam vreodata ca voi ajunge aici. Doresc sa merg mai departe cu Romania, sa ajut echipa cat pot de mult””

9 martie 2017 First XV

Nationala de rugby a Romaniei va intalni sambata, ora 16:00 (ora Romaniei) in cel de-al patrulea meci al sezonului in Rugby Europe Championship, Belgia. Meciul de la Bruxelles va avea o insemnatate aparte pentru rugby-ul romanesc, Florin Vlaicu urmand sa faca selectia cu numarul 100, devenind astfel cel mai selectionat jucator roman din toate timpurile. Vlaicu, care a debutat pentru Romania in 2006, la meciul cu Ucraina din Cupa Europeana a Natiunilor, a vorbit pentru “FRR.ro” despre cei 11 ani petrecuti in tricoul cu frunza de stejar.

Florin, in primul rand cum te mai simti?
Mai bine decat sambata, am o problema la coasta, dar sper sa imi revin pana cand ajungem in Belgia. A fost contuzie urata pe care am suferit-o in timpul meciului cu Rusia si am ramas cu o durere care ma sacaie. M-am antrenat mai usor in aceste zile, sper insa ca pana la ora meciului sa fiu recuperat.

Meciul cu Belgia, iti va aduce a 100-a selectie pentru Romania…
Ma bucur ca am reusit sa ajung sa reprezint Romania de atatea ori, am asteptat momentul acesta de cand am doborat vechiul record si sper sa continui. Au fost 11 ani frumosi, cu multe momente bune, cu experiente de neuitat si sper ca pe viitor sa fie la fel. Echipa Romaniei este speciala, este locul in care am crescut ca jucator, locul in care am legat multe prietenii, incepand de la juniori.

Iti imaginai ca vei ajunge aici?
Nu ma asteptam niciodata la asta, lucrurile au venit pe parcurs, si punctele marcate si selectiile. Vreau sa continui, sa fiu sanatos, sa ajut echipa cat pot de mult. Deocamdata anul acesta nu am avut un inceput prea bun, am avut mai multe accidentari si sper sa trec peste ele.

Ce inseamna pentru tine sa joci pentru Romania?
Echipa nationala m-a facut ceea ce sunt, este o mandrie pentru mine sa reprezint Romania, sa fiu aici. De fiecare data am venit cu placere, cu bucuria de a incerca sa ajut. Vreau sa le multumesc tuturor colegilor care au fost si care sunt la echipa nationala  pentru ca rugbyul este un sport de echipa si fara ajutorul echipei nu as fi ajuns la aceste recorduri.

Te gandeai ca vei ajunge sa faci istorie pentru Romania?
La 18 ani imi doream sa ajung sa prind echipa, sa fiu convocat, sa port tricoul cu frunza de stejar. Niciodata nu mi-am imaginat ca pot juca atatea meciuri pentru Romania, cu atat mai mult cu cat noi avem in jur de 7,8 meciuri pe an, mai apar si accidentarile. Imi doream sa joc pentru Romania si sa merg cu echipa la o editie a Cupei Mondiale. Ma bucur ca mai este  si Catalin Fercu, colegul meu de generatie, care vine tare din urma, si in acest an, va atinge si el 100 de selectii.

Care este cel mai frumos meci al tau pentru Romania?
Au fost multe meciuri frumoase, insa cele de care imi amintesc cu drag au fost cele din 2013, cu Tonga si Canada, cand am inscris foarte multe puncte  (n.r. in meciul castigat cu Tonga, 19-18 a dat 14 puncte si in meciul castigat impotriva Canadei 21-20, a dat toate punctele). Apoi, special mai este si meciul impotriva Canadei de la Cupa Mondiala, insa fiecare partida are istoria ei.

In 2013, Florin Vlaicu inscria toate punctele victoriei in fata Canadei, 21-20.

Cum va fi  sambata, cu Belgia?
Belgia este o echipa ambitioasa, isi doreste foarte mult la nivelul jocului, insa nu au inca un sistem de joc, joaca la intamplare, sunt foarte fizici. Cred ca daca reusim sa facem aceeasi aparare pe care am facut-o cu Rusia, nu vom avea probleme. Trebuie ca noi sa ne facem jocul, sa fim concentrati pe ceea ce avem de facut si sa ne respectam planul de joc.

Unde crezi ca se va duce lupta cu Belgia?
Pe gramada cred ca va fi mai mult un joc de uzura, desi pachetul nostru de inaintare e mult mai puternic si mai experimentat. Noi, ca jucatori de treisferturi ne dorim sa jucam, sa plimbam balonul, sa jucam in viteza, sper ca si vremea sa ne ajute, sa nu fie un teren prea greu. Speram ca gramada sa isi faca treaba ca de obicei, iar noi sa ii rasplatim prin marcarea de puncte.

Cat de mult a contat revenirea lui Macovei in echipa?
Fiecare jucator cu experienta aduce un plus in echipa pentru ca in momentele grele aceasta face diferenta. Macovei ne-a strans langa el, ne-a zis ca fiecare trebuie sa isi faca treaba si ca este important sa jucam toti pentru echipa,  sa nu fim individualisti.

Ai revenit pe postul de uvertura. Cum te simti?
Toata lumea stie ca nu este postul meu preferat, insa joc ce zice antrenorul. Nu-mi place ca uvertura, dar pentru echipa nationala trebuie sa faci sacrificii si sa ajuti echipa din orice postura.

In aceasta vara, dupa multi ani vom avea un turneu international, cu meciuri in Japonia si Canada. Cum vedeti voi, jucatorii acest lucru?
Este un lucru bun pentru noi ca noi jucam in afara tarii cu echipele puternice doar la Cupa Mondiala. Este bine sa mergem sa jucam  afara, sa vedem cum ne adaptam, cum este sa joci pe stadioane mari cu zeci de mii de oameni in tribuna. Nu poate decat sa fie o experienta benefica.

2,544 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response