Monday 09th December 2019,
Federatia Romana de Rugby

Dublu eveniment adresat antrenorilor din zona Moldova: curs World Rugby level 1 si curs de dezvoltare personala

15 martie 2017 INTERN

Federatia Romana de Rugby continua actiunile de instruire si perfectionare a antrenorilor, pe zone geografice. Dupa regiunea Transilvania, zilele acestea urmeaza regiunea Moldova. Astfel, incepand de joi, 16 martie pana duminica, 19 martie, la Iasi va avea loc un dublu eveniment adresat antrenorilor din aceasta zona: un curs level 1 World Rugby si un curs de dezvoltare personala.

La curs vor participa 26 de antrenori care doresc sa obtina licentierea in rugby.Partea teoretica a cursului se va tine in sala de conferinte a Hotelului International din Iasi, iar partea practica va avea loc pe terenul sintetic de langa Hotel Sport.

Acest stagiu are doua parti, un curs level 1 World Rugby pentru antrenori care va fi sustinut de catre Harambie Dumitras, vicepresedintele FRR si Bogdan Muntean,Manager de Inalta Performanta,  urmat de un curs de dezvoltare personala, sustinut de reprezentantii Departamentului Tehnic al Federatiei Romane de Rugby: Bogdan Muntean si  Marius Iacob, Director Tehnic National de juniori. Partea de analiza video a cursului este asigurata de catre Sabin Vasilescu.

“Este o continuare a proiectului pilot prin care incercam sa venim in sprijinul celor ce isi doresc sa urmeze o cariera in antrenorat si sa se perfectioneze. In plus, este important pentru noi sa cunoastem problemele cu care se confrunta viitorii antrenori si sa gasim solutii pentru a-i ajuta, este important sa stabilim o cale de comunicare, sa ne cunoastem, sa ne ascultam unii pe altii, sa facem un schimb prolific de informatii.  Acest curs este extrem de important pentru obtinerea licentei in sezonul 2017-2018, fiind parte integranta in obtinerea acesteia”, a declarat Bogdan Muntean, Manager de Inalta Performanta al FRR.

Dupa zona Moldova, cursul va avea loc in zona Muntenia si apoi Dobrogea.

La finalul acestor cursuri, participantii vor fi invitati la stagiile de pregatire ale echipelor nationale in vederea aprofundarii informatiilor utilizate la nivelul acestor loturi.

2,099 total views, 2 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response